Linkuri accesibilitate

Pasiunea celor din jur


În jurul meu, părinții, mătușile, unchiul meu Mihail Boico (fost voluntar în Spania, soțul mătușii mele Cristina), surorile mele Vichi (dispărută) și Rodica (prima mai mare ca mine cu zece ani, a doua cu șapte), nu mai vorbesc de bunicii materni - toți erau cititori împătimiți. Se citea dimineața, la cafea, se citea după-amiaza, dacă existau ceva ore de minimă relaxare, se citea seara, înainte de culcare. Mama citea până târziu, în fiecare noapte. Până a ajunge să citesc eu însumi, nu puteam adormi fără ca fie mama, fie surorile mele să-mi citească basme, povestiri, versuri. Mama putea să recite ore în șir din Eminescu. Bunica știa mult Coșbuc, mi-a recitat Regina ostrogoților. Dar, cum ziceam, cel mai mult mi-a citit mama. Așa am auzit prima oară de eroii lui Arkadi Gaidar, puștii Ciuk și Ghek, de Muc cel mic, de zmei, de feți frumoși, de genii bune și genii rele, de Statu-Palmă-Barbă-Cot călărind pe-un iepure șchiop, și de tinerețea fără bătrânețe și de viața cea fără de moarte.

Tata primea multe cărți ca parte a schimburilor dintre edituri, în plus aveam și cărți rusești, ba chiar și unele franceze. Actuala Librărie „Mihail Sadoveanu” era pe-atunci Librăria 17, acolo se mai aduceau cărți de artă și chiar cărți de beletristică din Franța. Nu pentru muritorii de rând, ci pentru membrii nomenclaturii ideologice, dar și pentru figurile proeminente din viața literară. Era o cameră în spate, mergeam acolo cu tata, ne primea o doamnă faimoasă în București, directoarea librăriei, pe numele ei de familie Lupescu. Prețurile erau, desigur, modice. Sunt sigur că dl. Mihai Șora, și bănuiesc că și regretatul domn Paul Cornea, își aminteau de doamna Lupescu. Așa am avut parte de cărțile unor Jules Renard și, cred, Alain-Fournier. Dar mai ales de acea colecție de reproduceri de artă în alb-negru numită Les maîtres.

Cum ziceam, nu puteam adormi fără a mi se citi. Îmi amintesc cum sora mea Vichi (mergea la Școala Rusă, apoi Liceul „Petru Groza”, azi Colegiul „Tudor Vianu” de pe strada Arhitect Ion Mincu) îmi citea din faimosul volum Povestire despre Zoia și Șura scris de Liubov Kosmodemianskaia, mama faimoasei adolescente-partizan Zoia, ucisă de nemți. Liubov vizitase Școala Rusă din București, sora mea o cunoscuse personal. Alt personaj celebru care a vizitat Școala Rusă a fost Maresiev, prototipul eroului principal din Povestea unui om adevărat de Boris Polevoi, romancier faimos al epocii staliniste. Aviator, parcă, fusese doborât, își pierduse picioarele, dar se comportase eroic.

Sper să mai vorbim despre literatura pentru copii din acei ani. Este un subiect extraordinar. Cartea mea favorită, dar și a bunei mele prietene (eram vecini de stradă, apoi colegi de clasă) Florica Jebeleanu, era Șvambrania de Lev Kassil. Genială! Într-un univers în care imaginația era prohibită, împărăția imaginară a Șvambraniei era refugiu și tărâm mitic. Să nu uit cartea scrisă de unchiul Floricăi, soțul surorii gemene a mamei sale, Marcela Cordescu, Vladimir Colin. Se chema, parcă, Poveștile celor trei mincinoși.

Ascultam mult emisiunea „Teatru la microfon”. Îmi răsună și acum în urechi, scriind aceste rânduri, titlurile pieselor lui Victor Hugo, rostite grav, adânc, solemn, aproape funebru, bănuiesc că de Gheorghe Cozorici: Angelo, tiranul Padovei, Marion Delorme, Hernani. Pe la șase ani, deci înainte de a începe școala, în septembrie 1958, puteam de-acum să citesc singur. Așa am ajuns să mă refugiez pe planeta Jules Verne, să mă identific cu misteriosul căpitan Nemo, să călătoresc spre Australia împreună cu Copiii căpitanului Grant. Există și un film sovietic minunat făcut după acest roman de Jules Verne, cu muzica lui Isaak Dunaevski.


Familia mea avea un patefon - evident, sovietic -, mama era o mare amatoare de muzică clasică. La fel era și sora tatălui meu, doctorița Nema Tisminețki, despre care am povestit pe larg în volumul Lumea secretă a nomenclaturii...

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG