Linkuri accesibilitate

Păziți-o pe Domnica!


S-a aflat că, începând din 16 aprilie, președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, se bucură - grație Președinției Moldovei - de pază de stat. Este legal, dar parcă nu chiar-chiar normal.

Când spui „Curte Constituțională”, te gândești la niște oameni în peruci și robe, cu ochelari, care răsfoiesc în cărți până ce își aduce aminte cineva de ei și îi întreabă ceva – nu la veste anti-glonț și bodyguarzi cu freză de arici. Dar astea, desigur, nu sunt vremuri normale.

Un vechi proverb japonez* spune: „Când vine tsunami, și rața poartă cizme de cauciuc”. Mai spre Europa, „Paza bună trece primejdia rea”, „Cine s-a fript cu pronunțări politice suflă și în Monitorul Oficial”, „Te faci soră cu Puterea până trec anticipatele” și alte zicale sintetizează situația specială în care s-a găsit (anosta, teoretic) Curte Constituțională de când a devenit arbitru foarte ocupat al istoriei moldovene.

Când judecătorii au nevoie de pază de stat, fie au intrat ei în politică, fie a intrat politica în ei. Noroc că măsura, cum a explicat președinția, este temporară. Când se va reintra în normal, judecătorii CC vor picoti din nou, între cărți prăfuite, așteptând să îi mai sune cineva.

*Nu googluiți, proverbul e inventat.

V-ar mai putea interesa:

Covidul încă n-a plecat, dar vine focul haric!

Starea de urgență a ucis suspansul în politica moldoveană

Zina o pârăște pe Maia Europei

Vezi comentarii

Previous Next

XS
SM
MD
LG