Președinta Maia Sandu a cerut Parlamentului să înceapă procedurile de organizare a unui referendum pentru introducerea în Constituție a obiectivului de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană. Șefa statului și-ar dori ca referendumul să fie organizat la toamnă, când vor avea loc alegeri prezidențiale, la care Maia Sandu și-a anunțat deja intenția să candideze pentru un nou mandat.
Ideea organizării unui referendum pro-european a fost lansată de Maia Sandu la sfârșitul anului trecut. Tot atunci, Parlamentul a modificat legislația, astfel încât un plebiscit să poată fi organizat concomitent cu alegeri de orice nivel.
Luni, 18 martie, șefa statului a prezentat pe larg ideea referendumului, într-o conferință de presă, la care a vorbit și despre alte teme de actualitate, cum ar fi modul în care au decurs alegerile prezidențiale ruse în Moldova de duminică și incidentele de la Chișinău și din regiunea transnistreană, dar și despre relațiile Moldovei cu Federația Rusă. La conferința de presă a fost prezentă colega noastră Cristina Popușoi.
Alte teme ale ediției din 18 martie:
- Cum s-a votat la alegerile prezidențiale ruse de duminică în Republica Moldova; de ce Moscova a deschis în regiunea separatistă transnistreană mai puține secții de votare decât la alte alegeri; și ce pârghii de control are Chișinăul asupra Transnistriei, după doi ani de război în Ucraina? Alexandru Eftode discută aceste și alte teme în ultimul episod al podcastului Europei Libere „Reporterii”.
- Tentative de deblocare a ajutorului american pentru Ucraina în Congres și tensiunile izbucnite între Statele Unite și Israel, pe fondul războiului din Gaza, sunt câteva teme care au dominat săptămâna politică americană, după cum aflăm de la corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.
Pe Agendă este un produs audio al Europei Libere. Cu un episod de patru ori pe săptămână, aduce 30 de minute de informație verificată și bine-pusă în context, cu moderatori experimentați, reporteri îndrăzneți și oaspeți de prestigiu. Pe Agendă sunt subiecte pe care alții în Moldova fie le rezolvă prea iute, fie le ignoră, fie le coafează ca să placă cuiva. Noi nu avem datorii, nu jucăm după rating și avem un singur obiectiv: adevărul.