Linkuri accesibilitate

Referendum, în octombrie. Maia Sandu anunță site-ul și sloganul campaniei pentru aderarea la UE


La conferința de presă susținută pe 18 martie, Maia Sandu a vorbit despre beneficiile aderării R. Moldova la Uniunea Europeană.
La conferința de presă susținută pe 18 martie, Maia Sandu a vorbit despre beneficiile aderării R. Moldova la Uniunea Europeană.

Președinta Maia Sandu a cerut Parlamentului să inițieze procesul de organizare a referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. La o conferință de presă, ea a spus că plebiscitul va avea loc, cel mai probabil, în octombrie, în aceeași zi cu alegerile prezidențiale.

„Odată scris în Constituție acest obiectiv de integrarea europeană, toată clasa politică a R. Moldova va fi obligată să urmeze decizia cetățenilor și vom avea această consecvență în realizarea acestui program de dezvoltare a țării”, a spus șefa statului.

Ea a precizat că a organizat până acum 20 de runde de consultări, la care au participat aproximativ 500 de oameni. „Cu toții au spus că văd Moldova în marea familie europeană. Acest proiect este un proiect care ne unește și care ne asigură un viitor”, a spus Sandu.

La conferința de presă ținută la Palatul Republicii, președinta a răspuns timp de două ore la întrebările jurnaliștilor, având pe fundal un banner cu sloganul „Uniți pentru Moldova europeană”.

Ea a anunțat, tot atunci, pagina oficială a campaniei în favoarea aderării la UE, numită pentru.md, care conține același slogan. Site-ul prezintă avantajele integrării europene și combate falsurile despre UE.

Întrebată de Europa Liberă dacă acest eveniment reprezintă lansarea campaniei pentru referendum, Sandu a răspuns că face campanie pentru aderarea la UE „din prima zi de mandat”.

Președinta a explicat, de asemenea, că insistă ca referendumul constituțional să aibă loc în aceeași zi cu alegerile prezidențiale pentru ca prezența la urne „să fie cât mai mare”. Potrivit ei, Curtea Constituțională trebuie să dea „cât de curând posibil” o decizie la sesizarea opoziției, care a contestat modificarea Codului Electoral în acest sens.

În decembrie 2023, președinta Maia Sandu a cerut să fie organizat, toamna viitoare, un referendum despre aderarea Moldovei la UE, anunțând și că va candida pentru un nou mandat. În scurt timp, majoritatea deputaților partidului de guvernământ PAS a modificat Codul Electoral astfel încât referendumul să poată avea loc în aceeași zi cu alegerile prezidențiale, parlamentare sau locale.

Opoziția pro-rusă a anunțat deja că își va îndemna susținătorii să boicoteze referendumul. Alte partide și-au arătat susținerea pentru plebiscit, dar au fost împotrivă ca acesta să aibă loc concomitent cu prezidențialele.

Unii analiști politici au spus că în acest fel Maia Sandu ar încerca să obțină un scor mai mare la alegerile din toamnă, iar alții – că, dacă referendumul va avea loc într-o altă zi, nu va aduna suficienți oameni la urne.

Totodată, guvernarea pro-europeană de la Chișinău se teme că Rusia ar putea interveni în procesul electoral pentru a deturna integrarea europeană a Republicii Moldova.

XS
SM
MD
LG