Linkuri accesibilitate

Pe agendă | Cum ne pregătim de iarnă și ce poate face NATO pentru Moldova neutră


Muncitori încarcă lemne de foc în ocolul silvic de la Scoreni, Strășeni.
Muncitori încarcă lemne de foc în ocolul silvic de la Scoreni, Strășeni.

În acest episod, aflați mai multe despre noile reguli la acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în sezonul rece, dar și ce a discutat premierul Dorin Recean la sediile UE și NATO de la Bruxelles.

Cum ne pregătim de iarnă și ce poate face NATO pentru Moldova neutră
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:30:00 0:00

Ministrul muncii și protecției sociale, Alexei Buzu, a anunțat joi că mărimea ajutorului pentru încălzirea locuinței în sezonul rece va crește de la 700 la 800 de lei. Totodată, a fost extinsă lista beneficiarilor prin includerea familiilor care își încălzesc locuința cu lemne și cărbune. Anul acesta, plățile au fost integrate în sistemul informațional al compensațiilor la energie, de aceea, a dat asigurări ministrul, oamenii vor putea obține acești bani „mai simplu și mai ușor”.

Alte teme ale ediției din 26 octombrie:

  • Premierul Dorin Recean s-a aflat zilele acestea la Bruxelles cu scopul anunțat de a promova agenda de integrare europeană a Chișinăului și consolidarea cooperării cu NATO. Premierul, însoțit de o delegație a guvernului, a avut întrevederi cu înalți funcționari europeni și a participat la Forumul Global Gateway, organizat de Comisia Europeană, pentru încurajarea investițiilor într-o rețea globală de transport, energie verde, telecomunicații, educație și cercetare. În ultima zi a vizitei, joi, Dorin Recean s-a întâlnit cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, cu care a discutat despre „programele de apărare” și de „interoperabilitate cu NATO”, precum și despre eforturile de modernizare a armatei moldovene.
  • Analistul Vladimir Socor, de la Jamestown Foundation, despre proiectul noii strategii de securitate a Republicii Moldova, care declară Rusia drept singura amenințare externă a țării.

Pe Agendă este un produs audio al Europei Libere. Cu un episod de patru ori pe săptămână, aduce 30 de minute de informație verificată și bine-pusă în context, cu moderatori experimentați, reporteri îndrăzneți și oaspeți de prestigiu. Pe Agendă sunt subiecte pe care alții în Moldova fie le rezolvă prea iute, fie le ignoră, fie le coafează ca să placă cuiva. Noi nu avem datorii, nu jucăm după rating și avem un singur obiectiv: adevărul.

Pe Agendă se difuzează atât sub formă de podcast pe moldova.europalibera.org, pe Apple Podcasts, Google Podcasts și Spotify, cât și ca produs de radio pentru stații afiliate din Moldova, inclusiv Jurnal FM și Eco FM.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG