Ni s-a tot spus pe la televiziunile afiliate puterii PSD/ALDE de la București că parte din manifestanți, în special cei violenți, ar fi fost membri ai misterioasei nebuloase Antifa, de care până luna asta nu auzise nimeni în România.
Că ei ar fi ca o rețea internațională extrem de dură a unor grupuscule de extrema stângă care, din idealism, sunt gata de violențe politice, pentru că ei plasându-se atât de departe la stânga, atunci tot ce nu le convine aparține, potrivit lor, spectrului dreptei fasciste, de unde denumirea lor: Antifa.
Evident, totul este o minciună, iar o asemenea mișcare și o asemenea rețea nu există în România.
Putem începe chiar cu începutul: membrii mișcărilor Antifa, în Occident, sunt tineri, cunosc valoarea publicității și a rețelelor sociale, pe care le exploatează la maximum, totul grefat pe o solidă bază ideologică.
Nimic din asta în România.
Nici n-ar avea cum. România n-a avut niciodată o autentică mișcare intelectuală de stânga, nu a avut gânditori reali ai stângii, ci doar sclavi ideologici ai Moscovei și imitatori servili ai marilor curente ale comunismului intelectual.
Un György Lukács ar fi fost de neconceput în România, pentru că întreaga țesătură intelectuală a societății comuniste din România a fost întotdeauna supusă dogmei leniniste, care se apropie mai degrabă de fascism.
Un asemenea curent cum e Antifa, funcțional în Occident, nu se naște de la sine, fără antecedente, fără predecesori.
Antifascismul partidului comunist român a fost o legendă și un mit importat din URSS a lui Stalin.
Stânga intelectuală nu a existat în România.
Cel mult a existat un centru, au fost unii intelectuali cu atitudini echilibrate, cum a fost Mihail Sebastian, de pildă, al cărui Jurnal ne arată, uneori zi după zi, oroarea lui în fața ascensiunii extremismului, dar o adevărată stângă care, dincolo de mode, și de impostura zilei, să fie capabilă să pună în fața societății o teorie solidă, un program politic și o privire imparțială asupra funcționării colective nu a existat în România.
De aici vin și confuziile prezente, unde, mai ales în rândurile generațiilor crescute și maturizate după 1989, tot ce poate fi catalogat de stânga e asimilat automat cu comunismul: e vorba aici de generații analfabete politic, care confundă „socialism” și „comunism” și „stânga” și pentru care, în general, tot ce nu ține de dreapta neo-liberală creștină, eurocentrică, ar reprezenta marxismul.
Este greu de conceput, așadar, că un curent intelectual precum Antifa s-ar fi născut, sau ar fi putut fi importat recent, în România, fără a se manifesta public înainte de manifestația reprimată violent de putere din 10 august.
Nu ar putea exista in acest moment o mișcare antifascistă, pentru simplul motiv ca ea implica o lunga mobilizare, peste generații,a unor solide curente, anarhism, troțkism, ecologism, tiermondism, ba chiar maoism, dacă ne uitam la importantă uriașa a neo-maismului in Belgia actuala, unde partidul PTB, Parti du Travail de Belgique e creditat in unele sondaje cu până la 20% în Valonia, lucru nemaiauzit in Europa.
Nimic similar în incultura politică a României. Apoi, pentru a încheia, e greu de crezut că ar putea exista o mișcare Antifa reală și eficace în România, de-ar fi și numai pentru că majoritatea tinerilor susceptibili de-a face parte din ea locuiesc cu părinții.
Acolo unde tata, când îți găsește un drapel anarhist în dulap, te amenință că nu-ți mai dă nimic de buzunar ca să ieși sâmbătă seara să bei ceva după manifestație, este greu să găsești fundațiile unei mișcări revoluționare care ar putea șubrezi temelia societății.
