Linkuri accesibilitate

Peste 50 de multinaționale, relocate din Rusia în Kazahstan din cauza războiului


Președintele Kazahstanului, Qasym-Zhomart Toqaev
Președintele Kazahstanului, Qasym-Zhomart Toqaev

Oficialii kazahi afirmă că peste 50 de companii internaționale s-au relocat din Rusia în Kazahstan de când Moscova a lansat invazia continuă și neprovocată a Ucrainei în februarie.

Prim-ministrul Alihan Smailov le-a declarat reporterilor pe 19 octombrie că alte 56 de companii internaționale care au părăsit Rusia în ultimele luni „și-au exprimat dorința de a se stabili în Kazahstan”.

Președintele Qasym-Zhomart Toqaev a adăugat că autoritățile din cel mai mare oraș al țării, Almatî, ar trebui să ajute la relocarea companiilor în jurul capitalei financiare a națiunii din Asia Centrală, bogată în petrol. „Acest lucru va ajuta în mod semnificativ economia țării noastre. Discutați acest lucru cu guvernul și cu companiile”, le-a spus Toqaev oficialilor orașului Almatî.

După ce Rusia și-a lansat agresiunea la scară largă împotriva Ucrainei la sfârșitul lunii februarie, peste o mie de companii internaționale și-au oprit sau suspendat operațiunile în Rusia, în timp ce 320 de companii internaționale au părăsit complet piața rusă.

Kazahstanul a devenit, de asemenea, o destinație principală pentru cetățenii ruși care au fugit din țară pentru a se sustrage unei mobilizări militare anunțate de președintele rus Vladimir Putin la 21 septembrie.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG