Să nu fi ştiut că francezul Philippe Muray (1945 – 2006) şi-a publicat L’Empire du Bien acum 30 de ani, în 1991, aş fi zis că Imperiul Binelui, Cartier, 2021, e scris aici şi acum, şi încă fără drept de apel: „O societate în care trebuie să botezi drept «spaţiu locativ» locurile cele mai atroce; în care trecutul este scos pe scenă exclusiv ca exemplu negativ, ca să înţelegem ce noroc ne-a lovit că n-am trăit în acele vremi; în care memoria este atât de bine ştearsă, că s-a dus pe apa sâmbetei; în care bătrâneţea se cheamă «vârsta a treia», exterminările – «războaie curate», iar solitarii – «aventurieri ai vieţii de unul singur»; în care toate tarele devin calităţi, în maniera în care antrepozitele sunt transformate în galerii de artă, fabricile – în apartamente, iar piscinele – în librării-salon-de-ceai, cu lambriuri de frasin…; în care, în sfârşit, grădinilor zoologice le este atât de ruşine de ele însele, încât şi-au schimbat numele în «depozite de gene», sperând că nu vor mai fi tratate drept lagăre de concentrare”.
12 capitole – de la „Zeii au coborât pe pământ” la „Imperiul în amurg”, fără a uita de „Să-l zgâlţâi pe ciolovec” sau „Cherchez l’idole” – ca 12 ore pe un cadran urieşesc, fiecare sunându-i ceasul civilizaţiei europene, căci „toţi devenim americani, e foarte bine aşa, e perfect, nu va mai fi, curând, nevoie să ne colorizeze pentru a ne putea iubi”, după ce că totul e „trecut prin ciurul şi dârmonul colectivismului”, încât Big Brother – „protectorul naturii! Şi al sănătăţii publice!” – a ajuns să fie „şi mai colectivist decât odinioară”. Bref, „de la hitlerizarea planetei la disneyizarea ei contemporană doar violenţa a dispărut; şi nici aceasta pentru toţi”.
Magistral tălmăcit de O. Nimigean – care semnează şi textul de pe coperta a patra, din care reţinem: „Satiră a degradării civilizaţiei vestice, Imperiul Binelui transmite un mesaj şi mai alarmant, anume că, manevrându-ne, condiţionându-ne pavlovian, inventându-ne false nevoi şi operând o vastă regie de sumisiune prin seducţie (…), era hiperfestivă instaurează, pentru prima oară cu concursul populaţiei (…), un neototalitarism în expansiune globală” –, opul lui Philippe Muray „reprezintă o contrapondere egală, ba chiar superioară masei cosmice de prostie care ne înconjoară” (Jean Baudrillard).
…şi dacă „libertatea de a gândi a fost întotdeauna un fel de boală”, ce bine-i că nu-s toţi „vindecaţi pe deplin” – mai cu seamă Philippe Muray, acest „om al epocii luminilor nefericit de epoca noastră” (Elisabeth Lévy).
16 august ’21
