Linkuri accesibilitate

Podcastul „Reporterii”: Noi promisiuni de ajutoare străine pentru R. Moldova în 2023


Cel puțin trei mari donatori, Comisia Europeană, Statele Unite, Fondul Monetar Internațional, au anunțat noi ajutoare pentru Republica Moldova de la începutul lui 2023, după un an în care ajutoarele străine primite de guvernul moldovean au atins peste 1 miliard de dolari.

Ultimul asemenea anunț a venit la 24 februarie, când Statele Unite au spus, în urma unei discuții la Varșovia între președinții Joe Biden și Maia Sandu, că vor acorda încă 300 de milioane de dolari pentru sectorul energetic moldovean. Cu noile ajutoare americane, R. Moldova trebuie între altele să sporească producția locală de energie electrică și să îmbunătățească interconectarea energetică cu Uniunea Europeană.

Podcastul „Reporterii”: Noi promisiuni de ajutoare străine pentru R. Moldova în 2023
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:35:45 0:00

Anunțul Statelor Unite readuce în actualitate un episod recent din „Reporterii”, pe care am decis să-l difuzăm în reluare, cu o introducere din partea Virginiei Nica, jurnalista Europei Libere specializată în economie.

Nu ne ocupăm în acest episod de ajutoarele care urmează să vină, ci de cele care au venit efectiv în 2023, pe fundalul agresiunii rusești în Ucraina. Explicăm mecanismele asistenței externe: cine oferă ajutoare financiare Chișinăului, sub ce formă (ca împrumut sau ajutor nerambursabil), în ce scop, ce fac autoritățile cu banii. La ajutoarele noi, vom reveni în episoadele următoare.

Cu un episod nou în fiecare luni, „Reporterii” este un podcast în care povestim prin viu grai pentru ascultătorii noștri - cei care ne ascultă în mașină, în căști în transportul public sau acasă înainte de culcare – la ce proiecte lucrează reporterii Europei Libere pentru site-ul nostru, pentru paginile noastre e Facebook și Instagram, pentru canalul de YouTube.

Vă puteți abona la podcast pe platformele Apple Podcast, Google Podcast, pe YouTube, iar ascultătorii din străinătate îl pot găsi și pe Spotify. Audiție plăcută!

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG