Linkuri accesibilitate

Podcastul „În esență...” | De ce trenează lupta cu marea corupție în R. Moldova


Șefa Procuraturii Anticorupție Veronica Dragalin.
Șefa Procuraturii Anticorupție Veronica Dragalin.

Vorbind într-un interviu cu Europa Liberă, șefa Procuraturii Anticorupție Veronica Dragalin, s-a arătat dezamăgită de starea lucrurilor din justiție, sugerând că o parte din dosarele de rezonanță de corupție sunt tergiversate pe diferite căi inclusiv în instanțele de judecată.  

De ce trenează lupta cu marea corupție în R. Moldova
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:33:03 0:00

Veronica Dragalin spune că este dezamăgită de viteza cu care se mișcă dosarele de corupție, după ce ajung în instanțe.

„După ce un dosar ajunge în judecată, procurorii cam pierd din posibilitatea de a-l «împinge» mai departe. Sunt destul de dezamăgită să văd cât de multe piedici există pe dosarele care ajung în judecată și cât de încet merg mai departe”, spune Veronica Dragalin.

Șefa de la Anticorupție a adus ca exemplu urmărirea penală ce-l vizează pe fostul lider al PD, Vladimir Plahotniuc. Încă în luna august 2022, Procuratura Anticorupție a făcut demersuri pentru finalizarea urmăririi penale, astfel ca să fie trimisă în judecată. Chiar dacă au trecut șase luni de atunci, lucrurile bat pasul pe loc din cauza contestărilor. Dragalin spune că există un proiect de lege care, în cazul adoptării, va ajuta la depășirea unor asemenea situații.

Întrebată cum decurge investigarea fraudei bancare, Veronica Dragalin a spus că grupul este condus, în continuare, de procurorul Octavian Iachimovschi, iar dosarele sunt instrumentate de mai mulți procurori. Chiar dacă unele episoade au ajuns în instanță, acolo „lucrurile stau pe loc.”

Alte chestiuni abordate în podcast:

  • Ce schimbări s-au făcut în Procuratura Anticorupție în ultimele șase luni?
  • Dosarele de „corupție sistemică” frânează activitatea Procuraturii Anticorupție pe dosarele de mare corupție.
  • De ce instrumente mai are nevoie Procuratura Anticorupție pentru a livra rezultate palpabile?
  • Influențează oare politicul procuratura?
  • Dosare numai pentru reprezentanții opoziției sau și pentru cei ai guvernării?
  • „Curățarea” sistemului de corupți și problema cadrelor.
  • La ce etapă e dosarul „scurgerilor” de informații din procuratură?

Podcastul „În esență...” poate fi ascultat pe Apple Podcasts, Google Podcasts, pe Spotify și pe YouTube, ca și celelalte podcasturi ale Europei Libere – „Reporterii”, cu un episod nou în fiecare zi de luni; „Dincolo de Știri”, în fiecare zi de vineri, și „Laboratorul Social” – în fiecare a doua marți, adică o dată la două săptămâni.

  • 16x9 Image

    Eugen Urușciuc

    Lucrez în presă din 1992, după ce am absolvit Facultatea de Jurnalism de la Universitatea de Stat din Moldova. Pe parcurs, am făcut parte din echipele mai multor redacții locale și regionale. Iar în august 2022 m-am alăturat Europei Libere Moldova, unde sunt gazda Podcastului „În esență...” și scriu pe teme din domeniul justiției, economie, politică și drepturile omului.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG