Linkuri accesibilitate

Politicienii pro-ruși din R. Moldova îl felicită pe Erdoğan pentru noul mandat


Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan și președintele Igor Dodon, Ankara, Turcia, 30 decembrie 2019
Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan și președintele Igor Dodon, Ankara, Turcia, 30 decembrie 2019

Președintele reales al Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a fost felicitat de mai mulți politicieni pro-ruși din R. Moldova, nu însă și de președinta pro-europeană, Maia Sandu.

Printre cei care l-au felicitat pe Erdogan este și fostul președinte al R. Moldova, Igor Dodon. „Poporul moldovenesc ține minte și apreciază ajutorul domnului Erdogan acordat țării noastre: sprijin semnificativ pentru Găgăuzia, proiecte sociale și restaurarea clădirii Președinției”, a scris pe Facebook liderul Partidului Socialiștilor.

În perioada când Dodon era președinte, din R. Moldova au fost expulzați șapte profesori turci de la un liceu privat din Chișinău. În Turcia, ei au primit pedepse între 6 și 12 ani de închisoare. Ulterior, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că autoritățile moldovene le-au încălcat grav drepturile profesorilor care cereau Chișinăului azil politic.

Cu o felicitare a venit și Partidul Socialiștilor, cu Dodon reîntors la cârmă după ce mai mulți membri și deputați socialiști au părăsit formațiunea, alăturându-se sateliților Partidului Șor.

L-a felicitat pe Erdogan și Partidul Șor, care riscă să fie declarat în afara legii pentru încercările de a destabiliza situația politică în R. Moldova în favoarea Rusiei.

Condus de oligarhul fugar Ilan Șor, sancționat de SUA, Marea Britanie și UE, partidul cu același nume a câștigat alegerile din Găgăuzia, o regiune formată din etnici de origine turcă.

„Sperăm ca relațiile moldo-turce să se dezvolte cu o nouă intensitate, inclusiv prin aportul guvernatorului (bașcanului) ales al Găgăuziei, Evghenia Guțul”, se arată într-un comunicat al Partidului Șor.

La ora publicării știrii, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, nu a venit cu o felicitare la adresa președintelui turc, cel puțin nu în mod public.

Până acum, Erdogan a fost felicitat de președinții SUA, Rusiei, Ucrainei, Franței, Marii Britanii și de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Recep Tayyip Erdoğan a câștigat turul de balotaj al alegerilor prezidențiale de duminică, 28 mai, într-o competiție care părea mai strânsă decât cele anterioare.

Erdoğan a câștigat cu peste 52% din voturi în fața contracandidatului său, Kemal Kilicdaroglu, care promitea să revină la normele democratice, să adopte politici economice mai convenționale și să îmbunătățească legăturile cu Occidentul.

  • 16x9 Image

    Denis Dermenji

    Scriu pentru versiunea de limbă rusă și română a site-ului Europa Liberă Moldova, despre conflictul transnistrean și procesul de reglementare, dar și despre temele de actualitate din R. Moldova. Din 2018 până în 2021 am lucrat la Moldova 1 și Jurnal TV. În 2022,  fiind jurnalist la newsmaker.md, am scris și am filmat reportaje din regiunea Kiev, în timpul invaziei Rusiei în Ucraina.

XS
SM
MD
LG