Linkuri accesibilitate

Posibile probleme de integritate și de procedură la propunerea unui judecător pentru CSJ


Puterea de la Chișinău, adică partidul pro-prezidențial PAS, continuă prefacerea judiciarului, în linie cu promisiunile sale electorale de primenire a acestui domeniu, pentru combaterea corupției. Comisia de resort din Parlament a aprobat miercuri candidatura președintelui interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Dorel Musteață, la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție – iar votul în plen, pe linie de partid, îi este ca și asigurat.

Probleme de integritate și de procedură la propunerea unui judecător pentru CSJ
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:30 0:00

Ca și în alte cazuri de numiri noi cu binecuvântarea PAS, presa de la Chișinău specializată în dezvăluirea corupției a atras atenția asupra unor umbre din biografia recentă a candidatului, iar unii observatori au atras atenția la posibile încălcări de procedură.

Primul semn de întrebare pe care le-a ridicat această aprobare pentru numirea actualului șef interimar al consiliului de magistrați, Dorel Mustață, în calitate de judecător la principala instanță judiciară moldoveană ține de aspecte formale și el a fost menționat în spațiul public de un fost consilier din guvernul precedent, Nicolae Eșanu, care a spus azi că legea ar interzice avansarea unui membru al CSM pe perioada mandatului. Alți critici ai deciziei de azi a comisiei parlamentare, de a susține candidatura lui Mustață și a le respinge pe ale altor doi candidați, au spus că atât cariera, cât și averile actualului interimar al consiliului nu ar fi ireproșabile, ceea ce i-ar face să creadă că singurul merit al acestui magistrat anume, față de alții care au figurat pe listă, e că a luat partea guvernării actuale în conflictele pe care le-a avut de-a lungul anului trecut cu breasla judiciară.

Un critic acerb al avansării aproape sigure a lui Musteață – pentru a se produce îi lipsește doar votul majoritar de mâine din plen – e un fost parlamentar al formațiunii aliate altădată cu PAS - Dinu Plîngău de la Platforma DA:

“Am avut și eu acces la informație în timpul când eram deputat în parlament și așa cum am aflat dl Musteață a avut o carieră fulminantă în judecătorie după ce a făcut niște favoruri pentru cei care au fost la guvernare. De aceea eu cred că ceea ce se întâmplă e că oameni compromiși sunt numiți tocmai la funcția de judecători la CSJ, care este apogeul carierei oricărui jurist. Și eu nu înțeleg de ce mult-stimata comisie nu l-au întrebat despre averi, pentru că și acolo sunt lucruri foarte interesante.”

Dorel Musteață, care este membru al Consiliului Superior al Magistraturii din 2017, iar din iunie 2021 deține interimatul, activând totodată în calitate de magistrat la Judecătoria Chișinău în care a ajuns tot în 2017 urmare a unui transfer din instanța de la Anenii Noi, s-a apărat în fața acestor reproșuri ale fostului deputat, spunând că-și poate justifica pe deplin declarația de avere:

“Nu eu, ci soția mea a primit de la soacră un apartament – a fost de fapt un schimb de apartament. Și mai dispun de o casă, moștenită de la părinții mei. Iar terenurile le am tot din localitatea mea natală – sunt cotele părinților mei. În rest, dispun de un apartament, pe care l-am avut în momentul în care am acces în funcție. Acum tot un singur apartament am.”

Referitor la pretinsa ilegalitate a numirii sale, Dorel Musteață afirmă că a câștigat competiția de la CSM înainte ca legea, care nu admite avansări ca cea care urmează să i se producă, să fi fost modificată, în septembrie anul curent:

“Articolul respective din lege spune că se interzice participarea în concursuri pentru promovare într-o instanță superioară. Eu nu am participat la nici un concurs începând cu data intrării în vigoare a legii.”

Nu știu dacă există cineva care poate da vreo garanție 100% cu privire la integritatea vreunei persoane

Olesea Stamate, șefa comisiei parlamentare care a dat azi aprobarea pentru candidatura lui Musteața, apără, la rândul ei, votul din comisie, spunând: „Până la urmă propunerea este a CSM, care a desfășurat un concurs și care le-a dat o anumită apreciere acestor candidați. Nu știu dacă există cineva în țara asta care poate da vreo garanție sută la sută cu privire la integritatea vreunei persoane. Faptul că majoritatea membrilor comisiei au considerat că nu există dubii suficiente cu privire la activitatea profesională a candidatului respectiv s-a exprimat în votul pentru care i s-a dat.”

În presa de investigație de la Chișinău, magistratului aprobat azi de parlamentarii majorității PAS să ajungă în Curtea Supremă de Justiție i s-a reproșat o incompatibilitate, descoperită anul trecut de Agenția Națională de Integritate, care a spus într-un act constatator că Musteața ar fi deținut concomitent două funcții incompatibile din punctul de vedere al legii, cea de membru al CSM și, totodată, al Consiliului Institutului Național de Justiție care pregătește noi magistrați. O altă investigație jurnalistică scotea, în 2019, la iveală un schimb de proprietăți între soția magistratului și părinții acesteia, suspect mai ales pe fundalul unor frecvente cazuri de magistrați care își ascund averile după nume de apropiați – toate, aceste reproșuri, fiind respinse de Mustață ca fiind neadevăruri.

XS
SM
MD
LG