Linkuri accesibilitate

Pregătirea anexării Basarabiei (V): Implicările Legației Sovietice de la București (2)


Mihail Ostrovski (stânga) la o întrevedere cu Nicolae Titulescu

În continuarea articolului anterior, prezentăm structura și organizarea Legației Sovietice din București. Reprezentanța Comercială sau Torgpredstvo (Torgovoe Predstavitelstvo – n.a. ) se împărțea în șapte secțiuni:

a) Secția informații avea în obligații strângerea informațiilor de natură economică, financiară etc. În acest scop a colaborat cu serviciul de informații al Cancelariei legației și al Agenției Telegrafice TASS;

b) Cancelaria avea în competența sa corespondența privitoare la Torgpredstvo și legătura cu instituțiile de stat și firmele comerciale, cooperativele și comercianții diverși din România;

c) Secția Studiilor se ocupa cu examinarea și clasarea materialului ce i se comunica de Secția de Informații;

d) Secția de Legături cu Străinătate avea în atribuțiile sale legătura cu reprezentanțele comerciale ale URSS din străinătate;

e) Secția Operațiuni Bancare păstra legături cu Banca Națională a României, Banca Anglo-Ceho-Slovacă și Gosbank din Moscova, referitor la importul și exportul sovieto - român;

f) Secția Contabilității contabiliza totalitatea operațiunilor Torgpredstvo;

g) Arhiva păstra corespondența și fișele comerciale.

Ziarul Pravda salută reluarea relațiilor sovieto-române în 1934
Ziarul Pravda salută reluarea relațiilor sovieto-române în 1934

Agenția Telegrafică TASS era condusă de un atașat de presă și se compunea din 3 secții:

a) Secția Informații în competența căreia intra colectarea materialului informativ de natură politică, economică și militară, ce apărea în presă sau care era adus de diverși informatori;

b) Secția Presei Române și Interpretă traducea articolele din presa română și întocmea rapoarte

săptămânale, lunare și anuale;

c) Cancelaria, avea în atribuțiile sale corespondența, primirea și expedierea rapoartelor, telegramelor etc. pentru Moscova, precum și contabilitatea agenției telegrafice. Trebuie subliniat faptul că Legația Sovietică nu era condusă personal de ministru, ci de un „Colegiu”, compus din șefii celor 5 servicii ale legației:1) Șeful Cancelariei Legației; 2) Șeful Serviciului Consular; 3) Șeful Serviciului Komendaturii; 4) Șeful Agenției TASS; 5) Atașatul comercial și prezidat de Polpred.

Personalul Legației Sovetice

Personalul diplomatic, consular, comercial și de presă a fost selecționat dintre personalele de încredere aparținând Kominternului sau OGPU (NKVD), dându-se acestei reprezentanțe caracterul cu totul deosebit decât al misiunilor similare străine, caracter adaptat, de altfel, tuturor reprezentanțelor diplomatice sovietice. Aceasta explică și numărul mare al personalului Legației Sovietice, care nu poate fi comparat cu acela al altor Legații.

Astfel, în perioada de timp dintre anii 1934-1936 numărul acestuia însuma 8 funcționari, în care se cuprindea atât personalul superior, cât și cel inferior, pe când înainte de închiderea Legației Sovietice numărul acestuia era de 63 funcționari. O altă particularitate a compunerii reprezentanței diplomatice sovietice era lipsa atașatului militar. Misiunea acestuia era îndeplinită fie personal de Polpred, ca în cazul ministrului MIHAIL OSTROVSKI, fie de un alt membru al reprezentanței diplomatice.

De asemenea, „colaboratorii” legației nu aveau o competență definită, ci se aflau la dispoziția Polpredului, care le dădea misiuni speciale. Rolul personalului Legației Sovietice nu era acela obișnuit unei reprezentanțe diplomatice, ci la adăpostul acesteia îndeplinea misiunea unui aparat special de propagandă și spionaj sovietic în forma Internaționalei comuniste și a Guvernului Sovietic de la Moscova, conform instrucțiunilor pe care le primea de la Polpred.

Dosarul Ministrului Mihail Ostrovski

Înainte de a fi trimis în misiune pe lângă o reprezentanță diplomatică sovietică, personalul era pregătit atent și minuțios în cadrele NKVD. Pentru a arăta criteriile care hotărau trimiterea unui reprezentant diplomatic, redăm biografia primului Polpred numit la București, după reluarea raporturilor diplomatice dintre România și URSS:

Dosarul de condamnare a lui Mihail Ostrovski
Dosarul de condamnare a lui Mihail Ostrovski

„OSTROVSKI MIHAIL, originar din Fastov (Ucraina), membru al Partidului Comunist Rus de la 1916, agent acoperit al Sovietelor la Paris (între anii 1932-1934), unde sub această mască a lucrat din ordinul Kominternului la revoluționarea și sovietizarea Spaniei în general și în special la pregătirea izbucnirii mișcării comuniste în provincia Asturia din Spania. La data de 21 decembrie 1934 a fost numit ministru plenipotențiar al URSS la București. Numitul în anul 1918 a fost unul dintre comandanții detașamentelor lucrătorilor revoluționari în timpul revoluției bolșevice la Petrograd care au luat cu asalt centrala stației telefonice și Poșta din oraș.

De asemenea, OSTROVSKI a ocupat postul de comisar politic (politruk - politiceskii rukovoditeli- n.a.) de la grupul de cavalerie roșie comandat de BUDIONNÎI SEMION, pe Frontul de Sud în timpul Războiului Civil în Rusia, la 1919-1920, activând contra armatelor anti-bolșevice comandate de generalii ruși DENIKIN şi WRANGHEL. Mai târziu, în timpul războiului polono-sovietic din 1921, MIHAIL OSTROVSKI a activat pe lângă Armata Roșie în calitatea de comisar politic. Atunci numitul s-a împrietenit cu VOROŞILOV KLEMENTII şi BUDIONÎI SEMION. În lipsa unui atașat militar sovietic în România, MIHAIL OSTROVSKI primise și misiunea de a urmări şi raporta personal lui VOROŞILOV KLEMENTII (Comisar al Apărării din URSS) chestiunile ce priveau latura militară - politică din România.

OSTROVSKI MIHAIL posedă două decorații sovietice: Ordinul Steagul Roșu, cu care a fost distins de Guvernul URSS pentru, meritele sale militare „în timpul Războiului Civil” şi Steaua Roșie, pentru servicii aduse în Statul Sovietic în timp de pace”. Toate aceste merite nu l-au salvat însă pe OSTROVSKI – în anul 1938, în contextul Marei Epurări staliniste, acesta a fost învinuit de apartenență la gruparea troțkistă, acuzat de spionaj în favoarea Franței, condamnat la 15 ani de GULAG, unde a decedat în 1952.

M. Ostrovski în Gulag
M. Ostrovski în Gulag

Printre membrii misiunii diplomatice din România care erau agenți ai Kominternului menționăm pe următorii:

- OSTROVSKI MIHAIL, fost ministru plenipotențiar;

- GURVICI EFREM, fost atașat comercial;

- BAAR HANSEVICI IVAN, fost casier a legației.

Printre angajații Legației, care erau agenți ai OGPU (NKVD), sunt citați: BODROV VLADIMIR, fost atașat de presă și șef al Agenției TASS; TANIN ALEXANDR, fost secretar al reprezentanței comerciale; VLADIMIROV VLADIMIR, fost colaborator al legației şi fost șef al Secției Consulare; ANDREICIUK FEODOR, fost colaborator al legației; IVANOVA ELENA, fostă colaboratoare a legației; GOLUBEI ALEXANDR, fost colaborator al legației; FURMIN TROFIM, fost colaborator al legației; PEREMÎŞEV IVAN, fost colaborator al legației; TELIAKOV ILIA, fost colaborator al legației; PERELMAN SOFIA, fostă colaboratoare a legației; GRIKMAN FEODOR, fost consul; DETESTOV ALEXANDR, fost secretar al legației; ILIN NIKOLAI, fost atașat comercial; VOLODIN ALEXANDR, fost șef al Serviciului Intendenței și RADCENKO S., fost viceconsul.

Activitatea desfășurată Legație Sovietică

Activitatea desfășurată de Legația Sovietică îmbrățișa două aspecte: unul oficial și altul ocult. Activitatea oficială a legației se mărginea la ceea ce este chemată să facă în mod obișnuit orice legație. Să caute adâncirea și completarea raporturilor diplomatice dintre URSS și țara unde funcționa. Să întrețină raporturi cu toate misiunile diplomatice din țara respectivă. Să protejeze interesele supușilor țării sale și să facă acte de administrație care sunt legate de funcționarea unei legații. Activitatea ocultă a legației se desfășura la adăpostul acelei oficiale, paralel cu ea și mai intens.

Telegrama Ambasadei României de la Moscova privind acuzarea lui M.Ostrovski
Telegrama Ambasadei României de la Moscova privind acuzarea lui M.Ostrovski

În vederea creării unui centru de spionaj sovietic în România prin organizarea și conducerea mișcării comuniste din țară, nimic din ceea ce reprezenta manifestarea politică, militară, economică, socială, etc. nu scăpa diplomaților sovietici. Fiecare din domeniile de manifestare menționate formau obiectul unor minuțioase studii, trăgându-se toate consecințele și stabilindu-se programul de infiltrare și acaparare a domeniului respectiv de către comunism.

De asemenea, exponenții autorizați ai domeniilor de manifestare enunțate făceau obiectul unei atenții deosebite din partea Legației Sovietice, pentru a le câștiga simpatia sau convingerea pentru comunism și a fi utilizați ca prețioase auxiliare întru opera de comunizare a domeniului pe care-l reprezenta. Pentru realizarea acestor obiective, Legația Sovietică acționa indirect, prin mijlocirea mișcărilor comuniste existente în țările respective, fie sub forma legală (cum era la noi înainte Partidul Comunist Român), fie camuflate sub o denumire oarecare, cărora le dădea directive de modul cum trebuie să activeze pentru atingerea scopurilor urmărite.

Trebuie subliniat că partea principală a activității secrete o constituia Biroul Cifrului, instalat într-o cameră specială, în care nu intrau decât ministrul, primul secretar de legație, reprezentantul comercial și cifratorii. Corespondența primită și expediată la Moscova se păstra la Biroul Cifrului, într-o casă specială de oțel, în care nu umblau decât ministrul și primul secretar de legație.

În afară de aceasta, pe lângă legație se mai aflau Agentura Comisariatului de Interne, Rezidentura Serviciului de Spionaj Militar (Razvedupr) și organe ale Kominternului însărcinate cu misiuni speciale. Rezidenții erau camuflați prin titlul de consuli, deoarece aceștia aveau posibilitatea să primească diferiți vizitatori fără a trezi bănuiala cuiva asupra adevăratei lor misiuni. Rezidentura se compunea din trei secții speciale: spionajul politic, spionajul economic și supravegherea personalului de legație, inclusiv ministrul. În plus, în statele limitrofe cu Rusia Sovietică, în mod obligatoriu, în organizarea Rezidenturii mai intra și o secție de contrainformații pentru supravegherea specială a grupărilor emigranților ruși. Fiecare din secțiile menționate poseda câte o rețea proprie. Pe lângă aceasta, în fiecare stat se mai afla un agent special de legătură cu organizațiile camuflate ale OGPU din statele respective.

De asemenea, Legația Sovietică mai avea camuflată o rezidentură a Kominternului, camuflată prin titlul de viceconsul sau secretar de consul. Această rezidentură avea, în mod obligatoriu, unul sau mai mulți agenți de legătură, cu centrul din străinătate al Kominternului.

*** Mulțumiri dnului Vadim Guzun pentru oferirea lucrării Complimente de la Tanti Haritina. Spionaj sovietic în România, 1924-1944 (Cluj-Napoca: Argonaut, 2018), folosită în elaborarea acestei serii de publicații.

Despre blogul: Comunismul în oglindă

Istoria paralelă a R(A)SS Moldovenești și României Populare/Socialiste văzută de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Instaurarea treptată a comunismului în spațiul sud-est european în timpul și după al Doilea Război Mondial a dus la crearea și reconfigurarea a două entități românești, Republica Populară/Socialistă România și RSS Moldovenească/RASS Moldovenească. În pofida unui trecut istoric care de multe ori a coincis și a unui experiment social comun, în perioada comunistă cele două entități au avut evoluțiile politice, sociale și economice diferite, deși – din nou – de multe ori asemănătoare. Au evoluat în paralel, într-un spațiu ideologic comun. Acest trecut diferit și totuși asemănător impune și o analiză istorică comparată a celor două spații românești, care va contribui la o mai bună înțelegere istorică a trecutului recent.

Este ce-și propun să facă istoricii Dorin Dobrincu de la Iași și Octavian Țîcu de la Chișinău în noul blog „paralel”, care continuă prima lor colaborare de succes la Radio Europa Liberă „1918 -2018: o istorie necunoscută a Centenarului”

Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei, Conferenţiar Universitar (ULIM), parlamentar independent, președintele Partidului Unității Naționale.

Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995. Între aprilie 2007-decembrie 2009: coordonator al Comisiei Prezidenţiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

Notă: opiniile exprimate în acest blog nu coincid, neapărat, cu cele ale Europei Libere.

XS
SM
MD
LG