Linkuri accesibilitate

Vitalie Gămurari: „Guvernul va vedea care sunt mai departe procedurile, având grijă să nu blocheze formatul de negocieri”


Cum se explică tăcerea guvernului în cazul Dmitri Rogozin - declarațiile purtătorului de cuvânt al PD.

După încercarea ratată a vicepremierului Rusiei, Dmitri Rogozin, de a sosi în Moldova și de a merge împreună cu președintele Igor Dodon în regiunea transnistrean la aniversarea a 25 de ani de la sfirsitul razboiului de pe Nistru, guvernul de la Chișinau a dat un comunicat duminica trecută în care deplîngea intenția Rusiei de a sărbatori în regiunea transnistreană acest moment al istoriei recente, afirmînd că ar fi de fapt, un prilej „de sărbatoare cu lacrimi în ochi”. În comunicatul guvernului Moldovei se mai spune că acţiunile „de sărbătoare” ar putea afecta în sens negativ desfăşurarea de mai departe a procesului de negocieri privind soluţionarea paşnică a problemei transnistrene, în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova cu adoptarea unui statut juridic special pentru Transnistria. Corespondenta noastră a discutat despre aceste reacţii cu purtătorul de cuvânt al formaţiunii dominante a guvernării, Vitalie Gămurari:

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:24 0:00
Link direct

Se ştie că din momentul în care a devenit principala forţă politică din majoritatea parlamentară şi a preluat sub control executivul, Partidul Democrat a încercat îmbunătăţirea relaţiei cu Rusia. De la începutul lui 2016, ministrul moldovean al economiei, Octavian Calmâc, s-a întâlnit de mai multe ori cu vice-premierul rus Dmitri Rogozin, inclusiv, cel puţin o dată, la Chişinău, pe platforma comisiei interguvernamentale moldo-ruse, în încercarea să determine reluarea exporturilor moldoveneşti spre Rusia. Toate aceste eforturi democrate au fost stopate după ajungerea în jilţul de şef de stat a pro-rusului Igor Dodon, care pare să fi preluat în totalitate această direcţie de politică externă, iar guvernul şi Parlamentul par să se fi împăcat cu această situaţie.

După ce a reuşit, cu ajutorul Bucureştiului, să împiedice participarea lui Dodon şi Rogozin la o aniversare la Tiraspol, analiştii de la Chişinău spun că guvernarea ar fi fost obligată să-l înfrunte direct, fără intermediari, pe demnitarul rus, interzicându-i să vină în Republica Moldova. Fireşte că şi şefului statului moldovean ar trebui să i se ceară socoteală din partea majorităţii parlamentare, mai spun analiştii, atât pentru episodul cu Rogozin, cât şi pentru anunţata vizită în Teheran, o destinaţie disonantă cu valorile democratice îmbrățișate de guvernul de la Chișinău.

Experţii mai susţin că acum ar fi momentul ca Chișinăul să solicite Moscovei retragerea lui Rogozin din toate calităţile ce vizează relaţia moldo-rusă, cea de co-președinte al Comisiei interguvernamentale, cea de trimis special pentru conflictul nistrean, dacă nu ar fi cazul să-l declarare chiar persona non grata în Republica Moldova pentru faptul că a participat, aşa cum a recunoscut personal, în conflictul din '92. Dacă ar face asta, spun analiştii, puterea democrată ar face dovada că nu doar s-ar fi folosit de ajutorul Bucureştiului, ci a şi ripostat.

„Faptul că Dl Rogozin nu a fost acceptat, asta ţine de acele sancţiuni personale contra dumnealui după 2014, după acuparea Crimeii de FR, din cauza cărora dlui nu poate traversa spaţiul UE”, spune, pe de altă parte, Vitalie Gămurari, purtător de cuvânt al Partidului Democrat.

Vitalie Gămurari
Vitalie Gămurari

„În contextul în care ar fi venit şi ar fi coordonat cu autorităţile de la Chişinău, fiindcă nu a spus nimeni la Chişinău că nu este dorit, s-ar fi dus negocierile de rigoare”, mai spune Vitalie Gămurari.

„Pentru că formatul 5 plus 2 nu l-a anulat nimeni, chiar dacă mulţi îl numesc nefuncţional, şi altul deocamdată nu avem”, explică Gămurari. „Şi atunci şi vizita dumnealui în calitate sa de reprezentant al Federaţiei Ruse pentru soluţionarea conflictului nu a fost anulată,” mai adăugă purtătorul de cuvânt al PD.

„În contextul declaraţiei care a fost adoptată de Parlament, guvernul va vedea care sunt mai departe procedurile, având însă grijă să nu blocheze formatul de negocieri, care până la urmă este singurul recunoscut şi de partenerii externi,” precizează Vitalie Gămurari, purtător de cuvânt al PD.

Previous Next

XS
SM
MD
LG