Criticii spun, însă, că pentru ca să existe un al doilea val, ar fi trebuit cel puțin să fi existat anterior o descreștere cât de mică a numărului de îmbolnăviri, ceea ce în R. Moldova încă nu s-a întâmplat. Cum se explică atunci astfel de estimări?
R. Moldova tocmai a ieșit din aparent cea mai grea săptămână de la începutul epidemiei. Numărul de îmbolnăviri zilnice s-a ridicat la 400. Spitalele, printre ele și unele foarte importante în lanțul de tratare a covid-19, au început să dea semnale că nu mai au unde primi pacienți. Așteptarea că poate fi bine s-a prăbușit și odată cu ea și iluzia că la Chișinău s-a făcut bine ce s-a făcut în lupta cu virusul.
Poate de aceea, premierul vorbește acum de al doilea val – un lucru care nu s-ar produce doar în R. Moldova, susține el, ci peste tot și care și-ar avea explicația în repornirea economiei pe fundal de indisciplină socială.
Problema e că mulți, iar printre ei tocmai două foste ministre ale sănătății și cel puțin două experte medicale internaționale au tot avertizat de la începutul epidemiei, inclusiv la Europa Liberă, că s-ar putea ajunge aici dacă autoritățile nu vor înceta să testeze conservativ. Ala Nemerenco, una dintre cele două foste ministre, ne-a explicat astăzi din nou de ce găsește total greșită tactica testării exclusive a simptomaticilor, care s-a aplicat și se aplică în continuare în R. Moldova, cu o anumită îndârjire s-ar putea spune chiar din partea autorităților, în ciuda numeroaselor critici și cereri de pe parcurs să fie schimbată:
Nu fac teste la contact și nu au sub supraveghere strictă focarele
„Faptul că noi acum avem o creștere demonstrează cât de mult clocotește infecția scăpată în comunitate. E o realitate, o fotografie. Dacă noi avem o infecție scăpată de sub control, normal că o să depistăm cazuri multe. Problema deja nu e că depistăm multe cazuri, ci în faptul că ei continuă încăpățânat tactica lor – nu fac teste la contact și nu au sub supraveghere strictă focarele. Deci, la noi contacții continuă să ne îmbolnăvească și o să continue până nu o să ajungem să avem întreaga populație trecută prin boală.”
Consilierul premierului, Vitalie Drăgancea, căruia i-am solicitat azi un răspuns la întrebarea dacă nu ar fi cazul de testat mai mult măcar acum, când agresivitatea în creștere a virusului este evidentă, ne-a spus:
„Tactica adoptată de Ministerul Sănătății și Agenția Națională de Sănătate Publică este o tactică pusă în aplicare împreună cu experții OMS, care participă la tot procesul decizional, la toate ședințșele punctelor focale. Acuma, da, sigur că multă lume se dă cu părerea, dar cel mai bun lucru pe care ar putea să-l facă e să nu aducă confuzie și să recunoască că epidemia se transmite din cauza nepăsării.”
O altă fostă ministră a sănătății, Ruxanda Glavan, a cărei formațiune politică a anunțat azi că are de gând să încerce să treacă prin parlament un plan de măsuri noi pentru luptă cu virusul, plan care, trecut prin parlament, ar avea șansă să devină obligatoriu spre executare pentru autoritățile guvernamentale, presupune, pe de altă parte, că lipsa testelor ar fi totuși motivul din care autoritățile nu acceptă să schimbe, nici în ceasul al doisprezecelea, tacticile de testare:
Având teste, să nu le faci, ar fi o crimă
„Pentru că, probabil, nu au suficiente teste. Eu am făcut o interpelare oficială în care am întrebat câte din cele 80 de mii de estet procurate din bani bugetari au ajuns în țară. Eu nu am primit răspuns, dar din ce raportează ei ca teste efectuate – vreo 68 de mii ultima dată - scăzând cu aproximație cantitatea de teste pe care oamenii au făcut-o pe banii lor, eu înțeleg că din cantitatea totală vreo 45 de mii de teste au fost făcute pe bani publici. Ceea ce înseamnă că fie nu au venit toate testele odată, sau au venit mai târziu și de asta au tergiversat. Pentru că având teste, să nu le faci, ar fi o crimă”.
Cele trei măsuri de protecție: distanța socială, spălatul pe mâini și purtarea de măști
Vitalie Drăgancea, consilierul din cabinetul Chicu, a respins de îndată această prresupunere, repetând că de vină e indisciplina cetățenilor, care, în loc să ajute într-un moment în care guvernul s-a văzut nevoit să repornească economia ca să nu o colapseze definitiv, au neglijat cele trei măsuri de protecție: distanța socială, spălatul pe mâini și purtarea de măști. „Epidemia se transmite de la om la om și se va transmite atâta timp cât oamenii nu vor respecta aceste trei reguli.”
În conferința de azi, premierul Ion Chicu a prevestit o nouă săptămână plină de încercări în lupta cu virusul: „Chiar 500 – 600 de cazuri pe zi poate să fie – facem apel la cetățeni, să se protejeze.” Măsurile noi pe care le-a anunțat însă premierul odată cu aceste previziuni sumbre s-au redus la anunțul desfășurării a 2000 de paturi suplimentar în instituțiile medicale scoase în lupta cu virusul.