„Neîmpăcatul meşter”, având „o figură senină de factotum în cultură” (Mihai Cimpoi), tot el poet deschizător de colecţii – în 1974, placheta de versuri Neîmpăcatul meşter inaugura seria „Debut” a Editurii Cartea Moldovenească –, îndrăgitul autor pentru copii (de toate vârstele – cui nu-i place Pâinea de la iepuri?!), folclorist, romancier etc., etc., nu în ultimul rând, omul frumos Iulian FILIP tocmai împlineşte 75 de ani, adică de trei ori câte-un sfert de veac. Nu ştiu cum se face – mea culpa! – că n-am scris până-n ziua de azi despre acest cărturar împătimit de zidire în/ prin cultură (suficient să amintesc antologia Poezia acasă. 100 (+5) de poeţi contemporani din Basarabia, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2019); i-am fost însă redactor de carte; la rându-i, a vorbit la mai multe lansări de la Librăria din Centru, iar un poster cu Iulian Filip în braţe cu un ied (acela care s-a salvat!) se află la Librăria din Hol – niciodată nu-i târziu să-i arăţi preţuirea unui confrate.
Înainte însă de a-mi rosti Filipica, musai să deschid o paranteză istorică – imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, urmat de foametea din ’46-’47, de cele câteva valuri de deportări în Siberia, în anul 1948 (plus, minus un an) au venit pe lume viitorii poeţi marcanţi ai generaţiei ’70, după cum urmează: Iulian Filip (n. 27 ianuarie), Marcela Benea (n. 4 iunie), Nicolae Dabija (n. 15 iulie), Eugen Cioclea (n. 4 august), Andrei Ţurcanu (n. 1 septembrie), fără a-l uita pe cel născut în 17 decembrie 1947, Vasile Romanciuc, şi nici pe cei veniţi în 1949: Leo Butnaru (n. 5 ianuarie), Ion Hadârcă (n. 17 august) şi Leonida Lari (n. 26 octombrie). Este ca şi cum, în ciuda tuturor nenorocirilor, pământul acesta rodea un neam de oameni (de litere, dar e valabil şi pentru compozitori, pictori, actori ş.a.) în stare să răzbune toate nedreptăţile istoriei – deloc întâmplător, tocmai aceştia au fost pe linia întâi a luptei de renaştere naţională, unii plătind un preţ artistic & uman teribil.
Scriitor proteic, dacă ar fi să-l definesc pe Iulian Filip printr-un cuvânt, eventual printr-o formulă, tot la Domnia Sa aş face apel, mai exact la titlul celui de-al doilea volum de poeme al său, Cerul fântânilor. Trăgându-se dintr-un neam de fântânari, scriitorul ştie să găsească apa vieţii (pe post de nuieluşă, condeiul!) & să meargă la sursă, şi totodată să vadă ziua în amiaza mare cerul înstelat, de pe fundul puţului (săpat în cuvinte, cu care se are de foarte bine). De-aici, gândirea paradoxală, dar şi nenumăratele răsturnări din versurile poetului, grave şi jucăuşe, fixe şi libere (ca să reiau titlul recentei antologii, Forme fixe şi libertăţi, Prut, 2020), guralive şi „cu gura-nchisă”, spontane şi atent elaborate (cine mai scrie, în secolul XXI, glose? şi sonete?!), nu în ultimul rând inspirate (rara avis, inspiraţia, într-o literatură tot mai conceptualizată) – fără a pune la socoteală şi poemele grafice –, totul dintr-un soi de preaplin al simţirii ce se vrea tradus în cuvânt, linie, culoare, sunet. Cu alte cuvinte – ale acad. Mihai Cimpoi – „Dacă e să privim întreaga creaţie lirică, epică, dramatică şi publicistică a lui Iulian Filip, (…) am putea s-o configurăm ca un întreg, reprezentat de el însuşi prin aripi şi rădăcini – o asociere a zborului ca mişcare a fiinţei spre departe, spre transcendent, şi a sentimentului că ea e legată totodată de contingent, de «sfântul pământ». (…) Iulian Filip are darul de a ne înrădăcina şi, totodată, de a ne înaripa prin mai multe registre în care surprinde dialectica mişcătoare a Fiinţei”.
* * * * * * * * *
Se-nţelege, ultimul cuvânt tot poetul îl are – am ezitat îndelung între un poem antologic ce-i vine mănuşă, Ceasornic defect, şi o piesă relativ recentă, Chopin; în cele din urma, balanţa s-a înclinat în favoarea noutăţii:
Chopin
Cârdăşie a nopţii
cu câtă iarnă o mai fi rămas –
zorzoane streşinii…
Un noi de cristal răsturnat,
ori o orgă de-argint?...
Uluire în geam – copilul!
Râsul de clinchete
revărsate-n tot cerul
revărsate evantaie de raze
care-şi fac loc
printre ţurţuri
şi se ţes senin
cu câte le vede copilul,
fluturând împletiri fremătânde…
Cald din casă,
din ceruri căldură –
ţurţuri lăcrimând la răscruce:
între noapte şi zi,
între cer şi pământ,
între iarna pe ducă şi…
ce-o fi aşteptând uluirea?
