În privința importantei funcții de procuror general, procedurile numirii diferă de la o țară la alta. Cu toate astea, numirea procurorului general trebuie să fie, practic peste tot, aprobată și semnată de șeful statului (într-un regat cum e Belgia, de către rege). Ei sunt în general numiți de Consiliul Superior al Magistraturii, care e în același timp singurul organ ce poate exercita o acțiune judiciară sau disciplinară împotriva lor.
În Franța si Belgia, unde sistemul juridic e cel mai apropiat istoric și funcțional de cel din România și Moldova, procurorul general este un magistrat, așa cum sunt și magistrați și diferiții procurori de rang inferior care formează structurile parchetului și care reprezintă statul în procese.
În schimb, trebuie precizat că în Germania procurorul general e numit de ministrul justiției, după care numirea trebuie aprobată de parlament, fiind apoi înmânată președintelui țării spre semnare.
Statele Unite nu au echivalentul unui procuror general, întrucât cel care pare a corespunde funcției, the attorney general, e mai degrabă echivalentul ministrului justiției prin alte părți.
În Uniunea Europeană funcția de procuror general e văzută ca extrem de importantă pentru buna funcționare a justiției țărilor membre. UE a intervenit deja, în 2013, în procesul alegerii procurorului general din Bulgaria, unde magistrații se pregăteau să numească în aceasta funcție o figura controversată, favorabilă guvernului.
Cât despre concedierea și inițiativa înlăturării și înlocuirii unui procuror general, diferitele sisteme juridice au fost studiate și prezentate de către Comisia de la Veneția a Consiliului Europei în 2008. În sistemele de tip francez, „napoleonian”, executivul e cel care ia inițiativa demiterii, cu participarea unui tribunal de recurs final.
În Croația, în schimb, doar parlamentul numește și demite procurorul suprem.
Comisia de la Veneția nota însă o particularitate a țărilor care sunt foste republici sovietice, precum Moldova: în niciuna dintre acestea Constituția nu specifică independența procurorilor. În toate acestea, ei nu sunt decât parte a unei ierarhii.
Procurorul, independent de puterea politică
În restul Europei, magistrații (procurorii și judecătorii) sunt independenți de puterea politică, ba chiar nu au dreptul să intervină în activități și dezbateri politice. Nu au dreptul să fie membri ai vreunui partid și nici să participe la reuniuni ale vreunui partid.
Împreuna cu judecătorii, de care sunt însă despărțiți, procurorii în Europa formează așadar grupul - teoretic total apolitic - al magistraturii. Echilibrul între procurori și judecători este complex și a fost rodat de-a lungul multor decenii de exercitarea democratică a justiției independente. Astfel, pentru a reveni la cazul Belgiei, un procuror poate ordona deschiderea unei anchete, însă pentru o percheziție va avea nevoie de un mandat judecătoresc.
La fel, un judecător poate deschide un proces, însă în cazul unor delicte minore procurorul poate superviza o mediere penală, prin care victima și făptașul ajung la o înțelegere în afara tribunalului, punând capăt procesului, indiferent de avizul judecătorului.
Principiul central este însă că procurorii și judecătorii se țin cu totul în afara sferei politicului. Ideea că o anumită magistratură ar trebui să-i revină opoziției, iar o alta puterii, printr-un soi de târguială între partide, este în Europa nu doar străină, dar în contradicție totală cu spiritul corpului magistraturii.
***
În R. Moldova funcția de procuror general este inamovibilă, iar demiterea acestuia aproape imposibilă. El poate fi eliberat din funcţie de către şeful statului la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, în baza unor temeiuri legale foarte limitate, în general formale, şi, cu o singură excepţie, neaplicabile situaţiei în care şeful procuraturii generale nu livrează rezultate tangibile, ceea ce de fapt i se reproșează lui Alexandru Stoianoglo de către noua guvernare de la Chișinău.
Directorul executiv adjunct al Institutului de Politici şi Reforme Europene, Iulian Rusu, constată că dintre toate temeiurile prevăzute în actuala legislaţie în baza cărora procurorul general poate fi demis doar unul ţine de performanța funcţiei.
„El ţine de aplicarea sancţiunii disciplinare de eliberare din funcţie şi doar în situaţia în care ea a devenit irevocabilă. Este deci practic unicul temei, în virtutea legii actuale, şi aici vorbim obiectiv despre situaţiile în care efectiv procurorul general nu livrează rezultate. În cazul nostru, actualul procuror general are mai mult de un an şi jumătate de aflare în exerciţiul funcţiei, iar ceea ce se întâmplă cu privire la multe cauze arată că nu se livrează pe rezultate.”
Partidul Acțiune și Solidaritate care a reușit să obţină o victorie covârșitoare în recentele alegeri parlamentare având ca mesaj central reforma justiţiei intenţionează să revadă temeiurile în baza cărora procurorul general ar putea fi demis din funcţie, exprimându-şi nemulțumirea față de prestația acestuia. Una din fruntașele formațiunii, Olesea Stamate, declara recent că activitatea lui Alexandru Stoianoglo va fi evaluată foarte rapid, majoritatea parlamentară având de gând să ajusteze legea în acest sens imediat ce se va întruni.
Intenţia noii guvernări este văzută contradictoriu în mediul experţilor. Unii contestă orice încercare de a manipula legea în scopuri politice, iar alţii, între ei şi expertul Iulian Rusu, consideră că legislaţia ar trebui totuşi ajustată, dar cu prudență.
„Acest aspect legat de evaluarea performanțelor poate fi îmbrăcat în aplicarea sancţiunii disciplinare de către Consiliul Superior al Procurorilor şi asta ar putea servi temei de eliberare din funcţie, dar acesta trebuie să fie foarte bine justificat. Dacă dorim să rămânem în aria constituțională şi să nu riscăm să fie declarate iarăşi neconstituționale prevederile de modificare a Legii cu privire la Procuratură, atunci mecanismul trebuie să treacă prin prisma răspunderii disciplinare. Asta ar însemna că trebuie luată mai întâi o decizie de către colegiul disciplinar şi de etică. Iar Colegiu ia o astfel de decizie când inspecția procurorilor se expune, iar această inspecție se află în subordinea procurorului general. Normele din legea cu privire la procuratură pe alocuri se bat cap în cap şi nu există o logică. La momentul actual este practic lipsit de sens să iniţiezi o procedură disciplinară pentru că Inspecţia Procurorilor e în subordinea procurorului general. Mai mult, membrii de la colegiul de disciplină şi etică sunt cu mandat expirat. Ei nu pot să ia o decizie.”
Avocatul Ion Guzun face parte din tabără celor care nu vede cu ochi buni orice tentativa de a schimba legea, pentru atingerea unor scopuri de moment. El aminteşte că o încercare similară de a modifica procedură de numire și de demitere din funcție a procurorului general, operată în 2019 de majoritatea de atunci formată din blocul ACUM şi PSRM, a fost ulterior declarată neconstituţională.
„Cred că prevederile existente de eliberare din funcţie sunt destul de corecte pentru a garanta activitatea şi independenţa procurorului general. Evident că societatea are foarte mare interes de a clarifica lucrurile cât de repede posibil în dosare ca spălarea banilor din Federația Rusă, frauda bancară etc., dar consider că trebuie să ne gândim în ce măsură activitatea procurorului general şi ceea ce şi-a asumat el atunci când a candidat în funcţie corespunde realităţilor pe care le avem.”
În condiţiile actuale cea mai simplă cale ar fi aparent ca procurorul general Alexandru Stoianoglo, contestat de noua guvernare, să-şi dea benevol demisia, aşa cum au procedat aproape toţi predecesorii săi, care au renunţat la mandat imediat după schimbarea garniturilor guvernamentale. Numai că, în cea mai recentă apariţie publică Stoianoglo, respingând toate criticile care i se aduc, s-a declarat hotărât să rămână.
