Guvernul a adoptat marți condiții mai bune de creditare a doritorilor să cumpere locuințe prin proiectul prima casă și examinează noi îmbunătățiri. Chiar dacă acest proiect destinat mai ales tinerilor a început mai demult, primirea cererilor de înscriere încă nu a început. Criticii cred că guvernul vrea să se asigure că vor fi ajutați nu doar cumpărătorii primei case, ci și mai multe bănci aflate în dificultate.
Executivul de la Chişinău şi-a asumat, de fapt, prin recenta decizie, să garanteze tinerilor care vor apela la program jumătate din creditul bancar, ceea ce înseamnă că dacă vreun beneficiar se va pomeni la un moment dat în incapacitate de plată, statul îşi va lua asupra sa o parte din povară.
Sergiu Gaibu, economistul de la Expert Grup care anterior a analizat într-un studiu proiectul guvernamental şi a sugerat mai multe soluţii de îmbunătăţire a lui după exemplul aplicat în România, ne-a spus astăzi, după studierea ultimei formule propuse de executiv:
Trebuie să recunoaştem că rata dobânzii este elementul critic în creditarea ipotecară pe termen lung din Republica Moldova
„Ei au mers pe calea implementării garanţiei de stat. Parţial, programul ieftineşte un pic creditele şi prin eliminarea unor comisioane. De asemenea, unele modificări reduc unele taxe de stat. Programul acum seamănă cu cel românesc, doar că în România costul resurselor este extrem de redus, între 2 şi 3%. Trebuie să recunoaştem că rata dobânzii este elementul critic în creditarea ipotecară pe termen lung din Republica Moldova.”
Încă înainte de şedinţa executivului în care s-au adus îmbunătăţirile, Vlad Plahotniuc, coordonatorul coaliţiei de guvernare, le cerea responsabililor de program:
„Am cerut să se vadă dacă putem găsi soluţii ca statul să compenseze tinerilor jumătate din dobânda achitată pentru creditul imobiliar”, a spus el după o şedinţă a partidului său.
Ce soluţii ar putea, dacă ar putea să găsească executivul pentru diminuarea ratei dobânzii nu se ştie încă. Cert e că în condiţiile actuale creditele ipotecare sunt atât de scumpe încât puţini îşi permit să le acceseze.
Pe de altă parte, unii analişti, printre ei Viorel Gârbu de la Institutul Economie de Piaţă, găsesc proiectul avansat de guvern lipsit de interes economic pentru băncile comerciale.
S-ar putea să se vrea transmiterea poverii acestor credite neperformante în contul statului
„Pentru a înţelege logica poate ar trebui să ne uităm pe datele privind creditele pentru sectorul de construcţii. Acestea s-au redus drastic. Băncile nu mai creditează acest domeniu. Pe de altă parte, ponderea creditelor eşuate oferite acestui sector a crescut în mai 2016 - septembrie 2017 de cinci ori. În prezent, în băncile comerciale, există 200 milioane lei credite eşuate pentru sectorul de construcţii. Două treimi din volumul acestor credite sunt la cele trei bănci supravegheate - 77 la sută. Când pui cap în cap aceste date, se ridică nişte întrebări. S-ar putea să se vrea transmiterea poverii acestor credite neperformante în contul statului.”
Concluzia expertului e că programul pare „croit” ca de el să beneficieze în primul rând sectorul imobiliar, aflat aşa cum se ştie în plină criză, şi în cel de-al doilea - cele trei bănci mari supravegheate de BNM de la care s-au împrumutat companiile de construcţii. Calea pe care o propune Gârbu autorităţilor e să subvenţioneze procurarea de locuinţe, dacă vor să sprijine tinerii determinându-i să renunţe la migraţiune.
Una din condiţiile participării în proiect e ca tinerii să-şi procure doar locuinţe deja construite.
O necunoscută pentru experţi este şi de ce realizarea programului a fost pusă, aşa cum se arată în hotărârea guvernamentală, pe seama Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), organizaţie care aparent nu are nimic cu creditarea persoanelor fizice.