Dacă Teheranul ar accepta recenta ofertă a Kazahstanului de a depozita stocul său de uraniu la Uzina Metalurgică Ulba, în cadrul unui acord de pace cu SUA, nu ar fi prima dată când această instalație din era sovietică ar gestiona un transfer de mare importanță de materiale nucleare.

În 1993, Andy Weber, un tânăr diplomat american care își începea misiunea în Kazahstanul devenit recent independent, a fost contactat de Vitalii Mette, directorul uzinei metalurgice din orașul Ust-Kamenogorsk, situat în nord-estul țării și cunoscut astăzi sub numele de Oskemen.

Mette s-a oferit să vândă ceea ce susținea că ar fi 600 de kilograme de uraniu puternic îmbogățit – o cantitate suficientă pentru zeci de focoase nucleare.

Uraniul, spunea industriașul, stătea nefolosit în fabrica sa de când un proiect sovietic de submarine nucleare fusese abandonat în 1981. Se pare că Moscova uitase de uraniul respectiv, destinat alimentării submarinelor de atac, iar Kremlinul nu mai avea jurisdicție asupra uzinei.

Având în vedere că agenții iranieni se aflau „peste tot în Asia Centrală” la acea vreme în căutare de materiale nucleare de fabricație sovietică, Weber a transmis rapid propunerea lui Mette la Washington.

Când oficialii de la Casa Albă au adus în discuție problema presupusului uraniu în fața președintelui kazah Nursultan Nazarbaev, acesta nu a ridicat nicio obiecție față de posibilitatea ca SUA să îndepărteze materialul care otrăvise vaste zone ale țării sale în timpul testelor cu arme sovietice.

Weber și un expert nuclear trimis din SUA s-au deplasat la Ust-Kamenogorsk, unde au fost conduși într-o clădire a Uzinei Metalurgice Ulba, securizată cu un lacăt cu aspect antic, în care erau depozitate containere pline cu bare metalice.

Weber a povestit ulterior cum un muncitor din fabrică răzuia cu o pilă de metal o tijă care scânteia ca un foc de artificii.

„Ochii îmi sclipeau, pentru că țineam în mână bucata asta de metal, își amintea Weber mai târziu, știam că e material pentru bombe”.

Uraniul puternic îmbogățit arată similar cu oțelul, dar este extrem de greu. O bucată de material nuclear de mărimea unui săpun ar cântări aproximativ 3 kilograme.

După ce testele au confirmat că materialul era format din 90% uraniu-235, vestea a lovit Washingtonul „ca un trăsnet”.

La începutul lunii octombrie 1994, o echipă din 31 de tehnicieni și experți americani a aterizat la Ust-Kamenogorsk pentru o operațiune secretă de încărcare și evacuare a uraniului. Proiectul Sapphire era în plină desfășurare.

Timp de aproape o lună în care vremea a devenit tot mai aspră, echipa a lucrat în condiții de strictă confidențialitate pentru a împacheta cele 581 de kilograme de uraniu în 448 de butoaie metalice umplute cu spumă, urmând să le transporte cu avionul din Kazahstan.

Temerile că Iranul ar fi putut intra în posesia uraniului au fost confirmate de descoperirea unor lăzi de transport cu beriliu în fabrica din Kazahstan, care erau destinate Teheranului, dar nu fuseseră expediate. Acest metal poate fi utilizat ca o componentă a focoaselor nucleare.

Până pe 18 noiembrie, operațiunea de evacuare fusese finalizată, iar trei avioane de transport americane au decolat cu încărcătura de material nuclear și cu echipa respectivă.

Un raport clasificat menționa că Proiectul Sapphire s-a desfășurat relativ fără probleme, cu excepția unor incidente care au lăsat un gust amar ambelor părți. Un muncitor din fabrică a fost descris ca fiind „deosebit de ostil” față de americani. Iar un membru al echipei americane, care avea deja probleme de sănătate, a băut atât de mult alcool încât a murdărit camera lui „vomitând, urinând și defecând”. Bărbatul a lăsat mizeria „ca menajerele să o curețe”.

După sosirea în SUA, materialul a fost transportat la o unitate din Tennessee pentru „depozitare și eliminare”. Se estimează că Kazahstanul a primit zeci de milioane de dolari pentru acest uraniu, însă suma exactă nu a fost niciodată confirmată.

Mette, directorul fabricii care a inițiat vânzarea, a fost numit viceprim-ministru al Kazahstanului în octombrie 1994.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te