O serie întreagă de tragedii, reale, potențiale sau evitate, preocupă presa în această dimineață.
Mai întâi, găsim un val de indignare, o demisie și, în sfârșit, niște „scuze ridicole”: efectele publicării, pe 4 august, a raportului Amnesty International care implică armata ucraineană și care continuă să stârnească furori în Ucraina și în alte părți.
S-ar putea începe cu demisia răsunătoare a șefei biroului Amnesty din Kiev, Oksana Pokalciuk, care lucra cu organizația de mai bine de șapte ani. După ce s-a distanțat de concluziile acestui raport chiar în ziua publicării acestuia, ea a decis să trântească ușa chiar a doua zi, amintește Ukrainskaia Pravda. Ea povestește, într-o postare lungă publicată pe profilul ei de Facebook, natura prăpastiei care o desparte acum de organizația internațională pentru care a lucrat.
„Cred că orice muncă dusă pentru binele public trebuie făcută ținând cont de contextul local și având în vedere toate consecințele potențiale”, explică ea. Totuși, ea spune că toți colegii ei de la biroul de la Kiev și chiar ea însăși au fost excluși din derularea acestei anchete. Afirmă că a încercat de mai multe ori să-și facă vocea auzită, dar în zadar. „Totul s-a izbit de zidul birocrației”, se plânge ea. Și concluzionează că, în forma sa actuală, raportul organizației a devenit un„instrument de propagandă rusă”.
Tot în Ucraina, tensiunea crește în jurul centralei nucleare din Zaporojie (Запоріжжя /Запорожье), ocupată de ruși, cea mai mare din Europa. Chiar presa rusă atinge subiectul și se arată preocupată de primejdie. „Situația din jurul centralei din Zaporojie a atins un nivel îngrijorător de risc”, scrie astfel cotidianul moscovit Nezavisimaia Gazeta, care avertizează că avem acolo potențial „un al doilea Cernobîl”, după ce „tiruri masive de artilerie” au lovit în weekend importante infrastructuri din apropierea centralei.
Pe 6 august, amintește Nezavisimaia Gazeta, președintele ucrainean acuzase Rusia că este vinovată de aceste atacuri, după ce trupele ruse au preluat încă de la începutul războiului controlul asupra orașului Enerhodar, unde se află fabrica. „Atragem atenția lumii întregi asupra situației din jurul fabricii și cerem aplicarea unor noi sancțiuni împotriva Rusiei pentru declanșarea acestei amenințări globale”, a spus Volodimir Zelenski, citat chiar de presa rusă de opoziție (sau ce a mai rămas din ea).
Zelenski își repetă de altfel acuzațiile și într-un lung interviu acordat cotidianului din SUA Washington Post.
Pentru partea rusă, însă, nu există nicio îndoială că focurile de artilerie trase asupra uzinei vin dinspre armata ucraineană. Ultimele atacuri au lovit și deteriorat două linii electrice de înaltă tensiune, privând peste 10.000 de locuitori ai regiunii Zaporojie de alimentare cu energie electrică și apă, mai relatează cotidianul rus. „Cea mai sensibilă și fragilă infrastructură a uzinei a scăpat neatinsă doar datorită elementelor rusești ale apărării antiaeriane”, afirmă șeful Centrului Național al Apărării ruse, Mihail Mizințev.
Între timp, Rusia a anunțat că suspendă inspecțiile americane prevăzute în temeiul tratatului New Start, un acord cheie al dezarmării nucleare stabilit între cele două puteri. Kremlinul spune că acționează astfel ca răspuns la obstacolele americane ale inspecțiilor rusești similare în Statele Unite.
Este „o nouă lovitură pentru controlul armelor nucleare”, notează The Guardian. Moscova „a informat oficial” luni Washingtonul că toate site-urile sale care fac obiectul inspecțiilor în temeiul tratatului New Start vor fi „inaccesibile temporar”. Acestea includ bazele de lansare de rachete, precum și bazele aeriene și navale în care sunt desfășurate rachete nucleare.
În sfârșit, într-o altă zonă de risc mondial, după trei zile de manevre, constată Le Monde în numărul său din această dimineață, China continuă să amenințe Taiwanul fără să schimbe însă ceva din actualul statu quo.
În Grecia, un scandal de spionaj pe fundal de tragedie antică
Tot Le Monde se ocupă astăzi în detaliu și de scandalul de spionaj care zguduie guvernul conservator grec al lui Kyriakos Mitsotakis.
Pe 26 iulie, liderul Mișcării Socialiste Panhelene (Pasok), Nikos Androulakis, dezvăluia că telefonul său a fost infectat de aplicația de spionaj electronic Predator. Pe măsură ce trec zilele și se succed dezvăluirile din mass-media de investigații din Grecia – Inside Story, Reporters United, Teleutaia Nea (Efsyn) și Solomon – guvernul Mitsotakis se află din ce în ce mai încolțit. Vineri, 5 august, secretarul general al Cabinetului Primului Ministru care este și nepotul său, Grigoris Dimitriadis, a demisionat, urmat de Panagiotis Kontoleon, directorul Serviciilor de Informații (EYP).
Imediat după ce a câștigat alegerile, în 2019, premierul conservator, Kyriakos Mitsotakis, trecuse serviciile de informații sub controlul său direct. Grigoris Dimitriadis a demisionat după publicarea unei anchete extrem de compromițătoare realizată de Reporters United și de Efsyn, care a stabilit o legătură între acest apropiat al lui Mitsotakis și Felix Bitzios, director adjunct al Intellexa, societatea care comercializează în Grecia programul de spionaj electronic Predator.
Este al treilea caz de spionaj dovedit care duce direct la guvern. De fiecare dată, guvernul grec a exclus „orice implicare a statului”. Cu toate astea, site-ul Solomon a dovedit că unul din propriii săi jurnaliști a fost astfel spionat.
Purtătorul de cuvânt al guvernului, Yiannis Economou, a declarat că este „probabil că anumiți indivizi” au putut folosi programul Predator în Grecia, dar că guvernul nu este la curent. Dezvoltat de Cytrox, o companie cu sediul în Macedonia de Nord, țară vecină cu Grecia, candidată la aderarea la UE, dar care nu respectă legislația europeană, acest software permite, odată infectat telefonul, înregistrarea mesajelor și apelurilor, inclusiv cele de pe aplicații criptate precum Whatsapp, și are acces la parole, fișiere, fotografii sau la istoricul web al țintei.
Afacerea preocupă mult mai puțin Macedonia, unde principalele ziare locale, Nova Makedonija și Vecer, au făcut deja un lung istoric al felului în care guvernele din întreaga Europă vânează cazurile de folosire a programului Predator.
«Pseudochinegheticos»
În Grecia, cum o scrie Kathimerini, opoziția, în primul rând stânga extremă din Syriza, îl acuză direct pe Mitsotakis că se află la originea spionajului și că era la curent cu toate.
În final, în Grecia totul luând o nuanță antică sau literară, merită spus și cum se numește local respectivul program Predator: «O Κυνηγός», adică: «Vânătorul», sau «Cinegetul». Sună cu totul altfel decât aluzia la un vulgar film cu Schwarzenegger.