Linkuri accesibilitate

Gheorghe Cojocaru: „Igor Dodon vede în recunoașterea internațională a neutralității un panaceu împotriva mișcărilor unioniste sau separatiste”


Gheorghe Cojocaru
Gheorghe Cojocaru

Punct de vedere săptămânal în dialog.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:23 0:00
Link direct

Gheorghe Cojocaru: „După vizita de curtoazie la Bruxelles, imediat după câștigarea alegerilor prezidențiale, deplasarea recentă a președintelui Igor Dodon la Roma, unde a fost primit de Suveranul Pontif și de președintele Italiei, este un prim pas pe care șeful statului îl face spre Occident, lăsând în urmă o serie de vizite, unele după altele, dar toate într-o singură direcție, cea a spațiului eurasiatic. Această răsucire a președintelui spre Vest, dacă nu este doar un simplu joc de glezne, se dorește, probabil, a fi un semnal al disponibilității sale de a-și reechilibra cursul unilateral de până acum de politică externă.”

Europa Liberă: Și la întâlnirea cu comisarul european pentru comerţ, Cecilia Malmstrom, președintele Igor Dodon a revendicat o balanță comercială echilibrată a Republicii Moldova, și cu Vestul, și cu Estul.

Gheorghe Cojocaru: „Faptul că președintele, practic, pe parcursul unui an de zile n-a deschis vreo ușă importantă în Occident nu numai că îi creează un disconfort de imagine, dar și îi îngustează marja de mobilitate, într-un sens sau altul. Problemele, de natură socială sau comercială, pe care le abordează la întâlnirile cu înalții reprezentanți europeni, nu țin propriu-zis de agenda prezidențială, ci mai curând de cea a Guvernului, nuanțele acestea contând, totuși, mai puțin pentru cetățenii simpli.”

Europa Liberă: Înainte de turneul în Armenia, președintele socialist și-a declarat intenția să ceară recunoașterea internațională a statutului de neutralitate a Republicii Moldova. Oare ce șanse are?

Gheorghe Cojocaru: „Judecând după declarațiile șefului statului, această chestiune ar fi fost deja discutată și cu președintele Vladimir Putin, și cu comisarul european pentru politica externă, Mogherini, și cu președintele Italiei, mai recent. Mai mult, se pare că președintele Dodon intenționează să facă din această chestiune o prioritate a cursului său de politică externă, ceea ce ar putea explica și interesul său pentru stabilirea unor contacte directe cu cei mai importanți actori ai scenei internaționale.”

Europa Liberă: Cum se explică acest interes al președintelui pentru obținerea recunoașterii internaționale a statutului de neutralitate a Republicii Moldova, o idee nu tocmai originală?

Gheorghe Cojocaru: „Igor Dodon vede în recunoașterea internațională a neutralității un panaceu împotriva mișcărilor unioniste sau separatiste, mizând pe o presupusă solidaritate a factorilor externi în ceea ce privește asigurarea existenței Republicii Moldova, ca stat independent și indivizibil teritorial. Această preocupare a sa nu este nouă, ideea recunoașterii internaționale ca și a unor garanții internaționale ale neutralității fiind lansată sub mandatul președintelui Vladimir Voronin, însă fără vreun oarecare răsunet. Este mai puțin clar de ce s-a revenit acum la această idee, de ce s-ar crede că astăzi, mai ales în condițiile unor tensiuni puternice între Est și Vest, ar exista o mai mare aplecare internațională asupra acestui subiect al neutralității Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Să fie oare președintele în criză de idei?

Gheorghe Cojocaru: „Se întâmplă ca în lipsa ideilor proprii, și cele străine să fie bune, însă, pe de altă parte, mai depinde și de cel care le rostește.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG