Zău că nu există meserie mai ingrată decât cea de purtător de cuvânt. E ca și cum ar fi pâlnia amplificatorului care, pe ploaie și pe vânt (dar mai ales pe vânt), debitează cuvinte străine, lăsând gloria și notorietatea să treacă pe lângă, în schimb venindu-i drept în meclă, pardon, consecințele credibilității șubrede a celui care se presupune că ar zămisli în propriul cap cuvintele diseminate de purtător. Peskov este exemplul crestomatic. Cine s-ar fi interesat pe unde-și ascunde averile purtătorul cuvintelor lui Putin, cu cine doarme într-un pat și cât costă ceasul pe care i l-a dăruit logodnica? Never!
Aburcat însă în turnul Spassky, și-a desenat ținta pe frunte. Numai că uneori dă senzația că îi și place să fie vitrina liderului de la Kremlin, chiar dacă este împroșcat cu ouă clocite. Apropo, prostul obicei de a sancționa actorii împroșcându-i cu gunoaie a apărut încă pe vremea când se jucau piesele lui Shakespeare. Scena era fără decor, spectatorii se puteau deplasa de jur-împrejur, urmărind cu atenție prestația și studiind costumele. Atunci când spectatorilor nu le era ceva pe plac, ei aruncau în actori cu resturi de alimente consumate în timpul spectacolului, de regulă cu cioturi de fructe.
Cele șase săptămâni de zghihuială vor trece și ar putea rămâne doar obiceiul de pe vremea shakespeariană de a împroșca actorii cu cioturi de fructe...
Obiceiul, prostul obicei a evoluat până la un comportament de galerie care, ea, galeria venea la spectacol cu rezerve de roșii ce erau lansate fără nicio reținere în caz de rateu. Iată cum o critică de teatru cu efect imediat s-a încetățenit vreme de secole. De ce vă spun toate astea? Pentru că purtătorii de cuvânt, mai ales purtătoarea proaspăt angajată în această funcție ar putea barem să interpreteze piesa cumva mai meseriaș. Mai ales după ce purtătoarea vine din meseria de jurnalist, unde încerca să respecte regula celor două surse, să verifice afirmațiile.
Și iată că, în ipostaza lui Peskov, semnează, fără să crâcnească, un comunicat de presă în care afirmă, fără nicio dovadă, fără să facă trimitere la o minimă investigație ce s-ar impune că ceea ce afirmă oponenții sunt scorneli, de care ei se agață în lipsa de performanțe notorii. Auzi tu?! Pâlnia pre limba ei piere. Ne-am obișnuit, din păcate, că în campanie toate-s de-a-ndoaselea. Numai că cele șase săptămâni de zghihuială vor trece și ar putea rămâne doar obiceiul de pe vremea shakespeariană de a împroșca actorii cu cioturi de fructe. Asta vă doriți?
