Linkuri accesibilitate

Puterea femeilor și reforma pensiei în Rusia


La unul din numeroasele proteste din Rusia împotriva noii Legi a pensiilor, Barnaul, iunie 2018
La unul din numeroasele proteste din Rusia împotriva noii Legi a pensiilor, Barnaul, iunie 2018

La alegerile prezidențiale din martie, câștigate de Putin, 55,4% din persoanele care au votat erau femei.

Reforma pensiei, care a trecut în prima lectură prin Duma de stat, a provocat proteste în toată Rusia de când a fost propusă. Cu toate acestea, președintele Vladimir Putin s-a ținut la distanță de aceste schimbări nepopulare, dar necesare (din cauza crizei demografice și a ratei înalte a mortalității). A permis chiar ca rata popularității sale să scadă la mai puțin de 70%, cel mai scăzut nivel de la anexarea Crimeii în 2014, remarcă Associated Press. Și tot AP reamintește că pensionarii ruși, care și-au văzut pensiile mărite mereu în ultimii ani, au fost printre suporterii cei mai înflăcărați ai președintelui.

Un electorat însă mult mai important pentru Putin sunt femeile. Miercuri, în prima luare de poziție publică privind reforma pensiilor, președintele rus a propus ca vârsta de pensionare pentru femei să fie ridicată numai la 60 de ani, în loc de 63, cum se prevede în noua lege. „În țara noastră, femeile sunt tratate în mod deosebit, cu blândețe”, a explicat Putin într-un discurs televizat, de jumătate de oră. Pentru bărbați, vîrsta pensionării rămâne ridicată la 65 de ani.

În plus, de la trei copii în sus, vârsta de pensionare a femeilor o sa scadă cu câte un an. Președintele a explicat că ar fi oricum nedrept ca vârsta de pensionare a femeilor să se ridice cu opt ani, și cea bărbaților numai cu cinci. La care se adaugă faptul că femeile „nu numai că lucrează dar duc și toată casa în spate – se ocupă de găspodărie, de copii, de nepoți”, a argumentat președintele rus. Nimeni nu se îndoiește că sugestiile prezidențiale se vor regăsi în forma reviziuită a legii, când se va ajunge la a doua lectură. Legea va trece după aceeea pentru ultima lectură prin camera superioara, înainte de a fi semnată de președinte.

În Rusia, femeile sunt o putere electorală: reprezintă 54% din populație, potrivit datelor oficiale din iulie. Trăiesc mai mult, speranța lor de viață este de 77 de ani, comparat cu numai 66 pentru bărbați. Femeile sunt și votanți mult mai activi. La alegerile prezidențiale din martie, câștigate de Putin, 55,4% din persoanele care au votat erau femei, potrivit unui sondaj VTsIOM. „Concluzia după discursul lui Putin: autoritățile se tem de femei și bine fac” a comentat jurnalistul rus Ivan Davidov pe Facebook.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG