Linkuri accesibilitate

„Războiul palatelor” sau poporul împotriva politicienilor corupți?


În Republica Moldova lupta politică se acutizează pe măsură ce pandemia își sporește turațiile, adăugând în fiecare zi un număr tot mai mare de infectați și cifre-record la capitolul decese.

„Războiul palatelor” sau poporul împotriva politicienilor corupți?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:01 0:00
Link direct

Odată cu decizia Maiei Sandu de a se adresa Curții Constituționale pentru a constata circumstanțele care ar permite dizolvarea parlamentului, în urma celor două tentative eșuate de învestire a unui guvern și după trecerea a trei luni de la demisia cabinetului Chicu, socialiștii, gruparea Shor și „transfugii democrați” s-au mobilizat pentru a bloca alegerile anticipate.

Vitalie Ciobanu
Vitalie Ciobanu

Opoziția majorității Dodon-Shor-Plahotniuc față de ideea anticipatelor are o explicație simplă. În toate sondajele – cel mai recent, al IMAS-ului, a fost făcut public pe 29 martie 2021 – socialiștii sunt în pierdere de teren, ca și alte formațiuni, în special grupusculele PD, care nici măcar nu ar escalada pragul celor 5%.

„Războiul dintre palate” – președinția și parlamentul –, este și un război al interpretărilor contradictorii. Dodon, bunăoară, neuitând să facă din deget către magistrații Curții Constituționale, declara într-o postare pe rețelele de socializare că „în Republica Moldova majoritatea parlamentară reprezintă voința poporului și majoritatea parlamentară nu va permite ca acest parlament să fie dizolvat”.

Discutabilă această teză cu „voința poporului”. Personajele care compun faimoasa majoritate absolută din parlament au fost alese în baza sistemului mixt, un sistem – s-a spus – adoptat pentru uzul mafiei oligarhice și spre ridicarea de obstacole în calea opoziției proeuropene. Este o majoritate de strânsură, la care au aderat deputați care și-au abandonat, în mod suspect, partidele pe listele cărora au candidat („s-au lăsat corupți politic”, a scris presa), adică au trădat „voința poporului” care i-a ales.

În plus, e o majoritate care trage după ea tinicheaua dosarelor penale. Unii dintre acești infractori cu gulerașe albe au fugit în străinătate ca să scape de justiție, pe alții imunitatea parlamentară îi apără de procurorii care îi acuză de grave acte de corupție ce au prejudiciat bugetul statului și au subminat siguranța națională. Dacă se întâmplă, pierderea imunității parlamentare este compensată prin toleranța excesivă a judecătorilor moldoveni…

Dodon vorbește despre „voința poporului”, dar șeful statului, ales prin vot direct de cetățeni, a cui voință o reprezintă? Președinta Maia Sandu, care a avut obiectivul alegerilor anticipate și primenirea clasei politice drept puncte-cheie ale programului său electoral, evocă aceste deziderate tot așa, ca pe o expresie a voinței poporului.

În încercarea de a împiedica dizolvarea parlamentului, considerată iminentă de experții constituționaliști, sunt mobilizate toate mijloacele. Cel mai lesnicios dintre acestea pentru „majoritatea din parlamentul moldovean favorabilă bunelor relații cu Rusia” (cum o califică Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului) este să clamezi, ipocrit, riscuri epidemiologice.

Brusc, Dodon a devenit foarte preocupat de sănătatea națiunii, după ce a umblat el însuși luni de zile fără mască prin întreprinderi și școli, când l-a și amenințat cu demiterea pe ministrul de atunci al Educației care se încumetase să-l critice pentru că punea în pericol sănătatea elevilor și a profesorilor pe care îi vizita electoral.

După ce guvernul lui Dodon a tratat cu iresponsabilitate și incompetență situația epidemiologică, după ce în decembrie „majoritatea absolută” vota un buget fără bani alocați procurării de vaccinuri, azi Dodon se înfățișează ca „prim sanitar al țării” și vorbește despre vaccinuri (trei sute de mii - patru sute de mii de doze) de câte ar fi nevoie pentru combaterea virusului.

Să ne spună și de unde le luăm? Până acum vaccinurile au venit în Moldova exclusiv prin donații românești și occidentale, grație demersurilor președintei Maia Sandu și ale echipei sale. Apoi administrarea serurilor anti-Covid se face defectuos, nu există transparență și o evidență strictă în procesul de imunizare.

Presa a scos la iveală în ultimele zile cazuri cu mai multe persoane care s-au vaccinat fraudulos: parlamentari, oameni de afaceri cu bani mulți, primari și consilieri din raioane – membri PSRM și PD. Când sunt întrebați de ce s-au vaccinat peste rând, „făptașii” imunizați se justifică într-un mod pueril, pretinzând că de fapt au salvat vaccinurile, care, odată despecetluite, ar fi expirat curând. S-a întâmplat ca tocmai ei să fie mai aproape de seringă, fiindcă au refuzat profesorii și îngrijitorii din azilurile de bătrâni. Ce facem, îi blamăm pe acești aleși ai poporului care s-au vaccinat din considerente eminamente altruiste, ignorăm contextul, sacrificăm nuanțele?...

În luptele de pe scena politică a intervenit și guvernul interimar, care a cerut parlamentului instituirea stării de urgență în scopul gestionării mai eficiente a crizei pandemice.

Inițiativa vine după ce același executiv a ignorat o recomandare similară a președintei Maia Sandu, emisă după o ședință a Consiliului Suprem de Securitate: era vorba despre o carantină severă pentru o durată de două sau trei săptămâni. Dodon s-a opus acestei idei, întrucât, spunea el pe 13 martie, „un guvern interimar nu poate să instituie starea de urgență”.

Azi, după doar două săptămâni, nu mai crede la fel. O stare de urgență de 60 de zile, fără precizarea unor măsuri privind regimul de carantină, susținerea populației, acoperirea pierderilor din economie, devine subit dezirabilă pentru Dodon și aliații săi, întrucât poate fi folosită ca instrument de șantaj la adresa președintei Maia Sandu, ca soluție de amânare a alegerilor anticipate, asigurându-se păstrarea pârghiilor executive în mâinile majorității parlamentare.

... o clasă politică mediocră, cleptocrată, care folosește în mod cinic pandemia pentru a-și apăra interesele de putere

Criza sanitară a revelat originea răului care macină Republica Moldova: o clasă politică mediocră, cleptocrată, care folosește în mod cinic pandemia pentru a-și apăra interesele de putere. După cum și în „Basarabia profundă” covidul a revelat o lipsă de solidaritate, de responsabilitate, o nepăsare față de sănătatea celuilalt. Prea mulți moldoveni sunt victime ale dezinformării, ale fake-news-urilor, prea mulți împărtășesc diverse teorii ale conspirației: de la antenele 5G, care, chipurile, îți paralizează voința și șterge specificul național, până la cipurile sofisticate, micronice, ale lui Bill Gates care, injectate odată cu vaccinul, îți controlează mintea.

Încă o dată, ce avem în Moldova: un „război al palatelor”, o banală luptă pentru putere între Maia Sandu și Igor Dodon, cum le place unora să definească actuala confruntare politică, trecând peste diferențele dintre cei doi adversari? Sau o secvență din ceea ce alții numesc „poporul împotriva politicienilor corupți”?

…A început sub regimul lui Plahotniuc, în anii 2015-2016. Atunci protestatarii erau o minoritate, un grup de oameni persecutați de poliția și justiția subordonată oligarhiei. Azi, cei care vor o schimbare autentică în Moldova constituie majoritatea cetățenilor, după cum s-a văzut la alegerile prezidențiale din 2020, semn sigur că societatea moldoveană a evoluat, s-a maturizat.

Nu se poate spune la fel despre clasa politică dominantă și despre instituțiile nereformate ale Republicii Moldova, acestea rămânând o fantoșă a trecutului, o reminiscență a „statului captiv”, pe care adepții săi vor să-l mențină punându-l… pe „respirație asistată” prin șantaj, amenințări, sesizări, abjurări, manipulări și alte manevre prescrise în manualul de „tactici hibride” al politicianului de extracție post-sovietică.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG