Linkuri accesibilitate

Războiul urgentează conectarea Ucrainei și a Moldovei la sistemul energetic european


Ucraina, care și-a testat săptămâna trecută, în timpul unui experiment comun cu R. Moldova, funcționarea izolată a sistemului său energetic, a anunțat că nu-și va mai reconecta rețelele de curent la cele rusești, odată decuplate. Ministrul energeticii ucrainean a spus, imediat după desfășurarea testului început chiar în ziua în care Rusia a atacat Ucraina, că testul a fost o reușită, că decuplarea e pregătită din punct de vedere tehnic și că solicită UE accelerarea procesului. Autoritățile moldovene au spus, la rândul lor, că susțin poziția Ucrainei, și în privința decuplării de la sistemul rusesc, și în cea a accelerării conectării la sistemul european. Dar cât de serioase sunt aceste impedimente?

Cât de repede se pot conecta Ucraina și R. Moldova la rețelele energetice europene?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:35 0:00

Interconectarea sincronizată a sistemelor electroenergetice ucrainean și moldovenesc cu rețeaua Europei continentale (ENTSO-E) ar fi trebuit mai întâi să fie testată, dar nu a fost. Experimentul început joia trecută și care pare să se fi transformat din cauza agresiunii ruse în ceva permanent a avut drept scop să probeze inițial un regim separat de funcționare a celor două sisteme în afara conexiunii cu Rusia și Belarus, cu care a fost conectat din perioada sovietică și până acum. Apoi, urma să se treacă la o testare a conexiuni pe partea vestică. Poate proveni de aici o dificultate tehnică în fața speranțelor celor două state asupra unei conectări rapide cu sistemul european acum?

Otilia Nuțu, analist în politici energetice la organizația neguvernamentală Expert-forum de la București, se declară sigură că nu: „Peste asta se poate trece în acest moment, pentru că e foarte urgent. Toată lumea zice că tehnic este posibil, iar acum ar fi o urgență foarte mare. Deci, politic nu e nici o problemă, tehnic nu e nici o problemă, ar fi un avantaj, în schimb, major, pentru că asta ar reduce semnificativ un risc de blackout în Ucraina și în Moldova, dacă se întâmplă ceva la vreo centrală. Este mult mai simplu să echilibrezi sistemul dacă ești conectat la rețeaua europeană.”

„Ce așteptăm acum este, desigur, decizia la nivel politic, dar și la nivelul ENTSO-E, dacă într-adevăr vor accepta Ucraina. Părerea mea este cî sunt interesați de așa ceva, deci, bănuiala mea este că vor ajuta,” spune, la rândul ei Aura Săbăduș, experta de la Independent Commodity Intelligence Services, un serviciu de analiză a informațiilor de pe piață energetică europeană.

Ucraina și R. Moldova au început să-și testeze capacitățile sistemelor lor energetice joi, chiar în ziua declanșării ostilităților din Ucraina, iar sâmbătă, când urmau să revină la situația inițială, ministrul energeticii ucrainean, Herman Galușcenko, a anunțat că războiul i-a “corectat” planul inițial și că țara sa a refuzat să se mai conecteze la rețeaua rusă.

„Plănuiesc să fac apel la miniștrii energiei din țările europene pentru a ajuta la accelerarea deciziei de fuzionare a sistemului energetic ucrainean cu cel european. Tehnic și tehnologic ne-am dovedit capacitatea. Din punct de vedere politic – decizia acum e din partea țărilor europene,” a mai spus el.

„Susținem poziția Ucrainei de a rămâne în regim de funcționare izolat și grăbirea procesului de interconectare sincronă completă a sistemului energetic național la rețeaua Europei Continentale a ENTSO-E”, a comentat, la rândul lui, ministrul infrastructurii de la Chișinău, Andrei Spînu.

Acest lucru nu este ușor, nu este banal, este mult mai devreme decât am planificat

Vorbind, imediat după începutul agresiunii ruse împotriva Ucraina, la o conferință de presă comună cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, și cu Președintele Consiliului European, Charles Michel, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a menționat decizia Ucrainei de a renunța definitiv de la conectarea sincronă cu sistemul rusesc, spunând că UE e pregătită s-o sprijine, în cazul în care vor exista orice fel de dificultăți.„Acest lucru nu este ușor, nu este banal, este mult mai devreme decât am planificat, dar aceasta arată că există un suport enorm pentru prietenii noștri din Ucraina”, a spus președinta Comisiei Europene, declarație ce ar susține ideea că, pe partea politică, lucrurile sunt favorabile celor două țări ce-și doresc conectarea la sistemul european.

„S-ar putea și R. Moldova să beneficieze, să sperăm fără suferința pe care o are Ucraina acum, de aceleași drepturi pe care Ucraina le-ar putea primi într-un viitor foarte apropiat,” afirmă Aura Săbăduș, experta europeană.

În cazul R. Moldova, totuși, speranțele unei conectări rapide cu sistemul european s-ar putea lovi de un alt tip de obstacol, anume lipsa unor conexiuni energetice solide cu Romania.

Analista Otilia Nuțu de la Expert-forum crede, însă, că o conectare la sistemul european odată cu Ucraina se poate produce și fără liniile noi de tensiune înaltă, pe construcție cărora guvernul de la Chișinău abia acum încearcă să se miște cu pași mai hotărâți.

„Am putea să folosim liniile existente. Există una, pe care noi, România, când încă nu eram conectați la rețeaua europeană, puteam face schimb cu R. Moldova. Deci, și linia aia ar putea fi folosită, iar linia asta nouă, care urma să se construiască, Isaccea-Vulcănești-Chișinău, nici nu ar mai avea nevoie de stația aceea foarte scumpă back-to-back dacă am fi conectați direct cu toții la rețeaua europeană.”

Când s-a referit la decizia de a nu reveni la sistemul comun cu Rusia, ministrul energeticii de la Kiev a spus că Ucraina este îndestulată pe deplin cu curent electric. Autoritățile moldovene, care nu sunt, au afirmat, pe de altă parte, că ar avea siguranța că vor putea să continue să procure energia de la Cuciurgan, centrala din stânga Nistrului controlată de gigantul rus Intre RAO EES care îi oferă în acest moment Chișinăului cele mai bune prețuri.

XS
SM
MD
LG