Linkuri accesibilitate

R.Moldova: polemică în jurul echipamentului de protecție pentru personalul medical


Ochelarii de protecție puși la uscat după dezinfectare. Medicii spun că aceștia se reutilizează, 12 aprilie 2020

În R.Moldova erau confirmate, duminică, 12 aprilie, peste 1.600 de cazuri de contaminare cu coronavirus si 32 de decese.

La sfârșitul săptămânii trecute a izbucnit o polemică aprinsă legată de echipamentul de protecție de care dispun cadrele medicale, implicate direct în combaerea epidemiei de coronavirus, după ce un lucrător medical de pe ambulanță, Eugeniu Cebotari, a postat sâmbătă un mesaj pe Facebook în care a arătat că echipamentul cu care merg medicii când sunt chemați, este rudimentar.

Duminică, doi medici de pe ambulanțe au confirmat cele susținute de Cebotari. Mai mult,au declarat Europei Libere, păstrându-și anonimatul, că medicii de la urgență nu au fost testați până acum intenționat, deoarece există riscul că nu va avea cine lucra. „Nicio persoană din conducere nu a venit la noi și nu s-a interesat de starea noastră de sănătate. Tot ce fac este doar să ne dea indicații prin telefon și chiar să ne ia la rost”, a declarat medicul.

În jur de 400 de medici și lucrători medicali au fost infectați până în prezent cu coronavirus în Republica Moldova, dintr-un total de 1.560 de îmbolnăviri.

Tot duminică însă, la o conferință de presă cu ministra Sănătății Viorica Dumbrăveanu, trei șefi de spitale au susținut că angajații din sănătate care sunt angajați direct în combaterea pandemiei de coronavirus dispun de toate echipamentele necesare pentru a se proteja.

Este vorba despre șeful Spitalului de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, Sergiu Vasiliță, directoarea Spitalului de Boli Contagioase pentru Copii, Ludmila Bârcă și șeful Spitalului Clinic Republican, Andrei Uncuța, precizează Agora.md.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG