Lumea pare să fi încremenit în așteptarea unui deznodământ al tensiunilor în jurul Ucrainei. Ceea ce s-a dorit a fi un dialog între comunitatea statelor occidentale și nu numai, pe de o parte, și Rusia, pe de alta, dialog pentru depășirea divergențelor privind modul și normele de coexistență apare, în mințile tot mai multora, mai degrabă ca un fel de ecranizare a unor vremuri considerate demult apuse. Morga cu care Moscova își impune condițiile și le menține atașate trupelor masate la frontiera cu statul său vecin sporește incertitudinea și îngrijorările. Dincolo de emoții însă, pornind de la o analiză a realităților politice, militare, dar și mentale, cât de aproape poate fi punctul de neîntoarcere odată cu aparent iminenta creștere a tensiunilor? Ce contează mai mult pentru Moscova: costurile inacțiunii, așa cum le concepe, sau ale invadării vecinului căruia îi contestă suveranitatea? Punctul de vedere al politologului de la București Radu Carp.
Europa Liberă: Tot mai multe sunt vocile care se întreabă dacă va recurge Federația Rusă la invadarea țării vecine, Ucraina. Au fost avansate și unele scenarii privind criza de la granițele României și Republicii Moldova și, deocamdată, se fac mai multe speculații care se referă la amploarea conflictului ruso-ucrainean. Ce se crede la București, se va îndrepta Vladimir Putin spre un conflict de proporții cu Ucraina?
Radu Carp: „Nimeni nu știe acest lucru în afară de Vladimir Putin. Și el are mai multe ipoteze în minte în momentul de față, pentru că dacă ar fi avut o ipoteză clară, probabil că de mult ar fi fost un deznodământ. Iată se împlinesc două luni de când a început mișcarea de trupe către granița Ucrainei din partea Rusiei și, deocamdată, suntem într-un fel de stand by. Au avut loc și discuțiile de la Paris în „formatul Normandia”, nu s-a putut contura un punct de vedere comun, nu s-a putut depăși o situație care deja există.
Sigur că Ucraina a făcut tot ce era posibil pentru a debloca aceste discuții în „formatul Normandia”, dar se pare că nu mai contează în prezent ce se întâmplă în mod real.
A avut loc ședința CSAT la București, în care toți cei responsabili de securitatea națională, inclusiv președintele României au avut un cuvânt de spus, ce anume urmează să facă România, cum se pregătește pentru un eventual conflict. E un moment de maximă tensiune, în care toate scenariile sunt pe masă și există o ezitare și de a folosi mijloacele militare, și de a folosi mijloacele diplomatice, în egală măsură.”
Europa Liberă: Să vorbim despre rolul pe care și l-ar dori Federația Rusă, pentru că, cel mai probabil, nu se împacă cu gândul că este un jucător puternic doar în regiune. În mediul experților sunt păreri de genul că dosarul ucrainean pare a fi doar un instrument pentru Vladimir Putin, pentru că, așa cum spun mai mulți experți, obiectivul strategic ar fi cu totul altul – prin toată această criză majoră de securitate, liderul de la Kremlin urmărește să modifice configurația mondială de putere. E nemulțumit de locul pe care Rusia îl are pe harta lumii după dispariția URSS și sfârșitul Războiului Rece?
Radu Carp: „Da, există, în mod categoric, o asemenea nemulțumire la Moscova, însă cred eu că momentul ales nu este cel mai prielnic, pentru că Federația Rusă, dacă ne uităm pe contribuția ei la Produsul Intern Brut Mondial, vedem că se află cu mult în urma potențialului ei. Sigur că s-au făcut progrese majore în economie și de infrastructură în Rusia, dar Rusia nu se poate compara cu niciunul dintre aliații occidentali din punctul de vedere al economiei și atunci încearcă să compenseze această subdezvoltare economică prin partea aceasta legată de infrastructura de gaze și partea energetică.
Statele Unite pot oricând să schimbe paradigma energetică a Europei și să găsească rute alternative...
În ce măsură va reuși acest pariu? E un pariu foarte riscant, pentru că am văzut foarte clar în ultimele zile, Statele Unite pot oricând să schimbe paradigma energetică a Europei și să găsească rute alternative, discuțiile privind gazul lichefiat din Quatar sunt foarte avansate și personal cred că scenariul prin care decuplarea de Federația Rusă e mai posibilă astăzi decât oricând. Deci, eu cred că planurile sunt foarte realiste de înlocuire a formelor de energie cu care Rusia șantajează Europa.”
Europa Liberă: Dar se pare că cea mai mare îngrijorare pe care ar avea-o Rusia și care e pusă pe masă este nemulțumirea că ar putea să se extindă Alianța Nord-Atlantică, iată de ce ea a cerut și niște garanții de securitate?
Radu Carp: „Nu știu, poate va veni momentul în viitor în care chiar Rusia va dori să adere la NATO, considerând că sunt alte amenințări la adresa ei, ulterior mandatului dlui Putin. Deci, nu se poate interzice unei țări pentru totdeauna să abandoneze la statutul ei și să nu mai ceară nimic, Ucraina are în Constituția ei inserată această dorință de a adera la NATO.”
Europa Liberă: Occidentul se arată deschis să mai discute și diplomația încă ar mai putea să joace un rol important. Dar dacă Vladimir Putin la modul cel mai serios crede că acum este momentul să intre în Ucraina, marile puteri nu vor reacționa și-l vor lăsa să facă ceea ce dorește, ca și în cazul Crimeii în 2014?
Radu Carp: „Anexarea Crimeii a fost urmată de sancțiuni foarte drastice, sancțiuni de pe urma cărora Federația Rusă a avut realmente de suferit, iar Vladimir Putin cunoaște acest lucru, are o proprie valoare, sunt convins, asupra sancțiunilor care au fost deja și asupra sancțiunilor care pot să urmeze și care pot fi mai dure în acest caz. Și cred că astăzi administrația Biden a apăsat un punct foarte sensibil. Dacă până acum sancțiunile personale erau adresate împotriva unor membri, să spunem, ai anturajului președintelui rus, astăzi Statele Unite au spus că au în vedere sancțiuni care să-l vizeze chiar personal pe Vladimir Putin. Or, lucrul acesta ar trebui să-i dea de gândit președintelui Putin.”
Europa Liberă: Ce ar însemna niște sancțiuni împotriva lui Vladimir Putin?
Radu Carp: „Păi presupune că Vladimir Putin este un om foarte bogat și că are foarte multe fonduri la dispoziția sa și că este ajutat de diaspora rusă din Occident pentru a-și ascunde anumite fonduri, după cum el, personal, i-a ajutat pe unii oligarhi să părăsească Rusia tocmai pentru a fi ajutat în acest sens ulterior, ceea ce s-a și întâmplat. Și am văzut, atunci când dl Navalnîi a difuzat acel film privind averea personală a lui Vladimir Putin a produs un deranj foarte mare. Deci, momentul când americanii vorbesc despre sancțiuni personale la adresa lui Vladimir Putin se referă la lucruri concrete, n-am nicio îndoială, și care pot afecta foarte mult decizia de a avea o ofensivă în Ucraina din partea Rusiei.”
Europa Liberă: Credeți că ar avea Rusia suficientă putere să țină Ucraina sub controlul său sau că nu ar vrea să o piardă din orbita sa?
Radu Carp: „Intenția aceasta este. Vladimir Putin a și scris în vara anului trecut, mă rog, un fel de manifestum, n-aș vrea să spun o carte, prin care neagă etnia ucraineană, spune că, de fapt, e vorba tot de ruși și că Ucraina, în mod natural, este în subordinea Rusiei. Fostul președinte Medvedev a avut același tip de declarații. Deci este clar că la Moscova există acest curent de gândire care neagă Ucrainei nu numai suveranitatea sa națională, ci și propria existență ca națiune.
Acum, sigur că e și multă propagandă în jur și pe asta este clădit regimul Putin, dar, pe de altă parte, sunt absolut convins că și Putin, și cei din anturajul lui gândesc în acest fel, cum că Ucraina, de fapt, nu este un stat. Să știți că de multe ori am auzit în discuțiile cu experți de bună-credință, care spuneau că, de fapt, nu ar trebui să ne agităm așa de mult, că Ucraina are o identitate națională foarte confuză, că nu știm, de fapt, ce se va întâmpla. Deci, punctul acesta de vedere e destul de răspândit.”
Europa Liberă: Și credeți că atât de ușor poate fi recroită harta lumii în asemenea împrejurări precum această situație destul de tensionată din regiune?
Radu Carp: „Nu cred, pentru că tot ce s-a întâmplat din 2014 încoace nu a făcut decât să accelereze această conștiință de sine a ucrainenilor, să fie mai uniți, să fie mai pregătiți. Ucraina în 2014 arăta cu totul altfel decât arată în 2022, în sensul că în 2014 erau multe disensiuni interne, politice, de orientare est-vest. Astăzi mi se pare că vectorul integrării euroatlantice este majoritar, și nu este pus sub semnul îndoielii la Kiev, ceea ce nu era în urmă cu opt ani. Deci, iată, lucrurile au evoluat contrar la ceea ce credea Vladimir Putin în 2014.”
Europa Liberă: Și excludeți scenariul precum că, eventual, dacă se ajunge la această izbucnire a conflictului, poate fi instalată la Kiev o guvernare prorusă?
Radu Carp: „Au existat speculații potrivit cărora Federația Rusă ar pregăti această lovitură de stat din interior și planul a fost și prezentat public. Foarte interesant că nu a fost negat în mod concret, s-a spus doar că este o speculație, la Moscova s-a spus doar că este o speculație, și atât. Cred că exista un element real în acel plan, dar asta înseamnă că Rusia, de fapt, nu are pe cine să se bazeze în Ucraina pentru a da o lovitură de stat, pentru a schimba orientarea occidentală a țării, pentru a avea o nouă conducere la Kiev, se bazează tot pe câțiva aventurieri, care, mă rog, încearcă să se promoveze pe ei mai degrabă decât să aibă intenții de a conduce Ucraina. Deci, cred că e un scenariu care a fost luat în calcul la Moscova, dar care nu poate fi pus în practică în momentul de față.”
Europa Liberă: Dar dacă se ajunge la o eventuală escaladare a situației, credeți că regiunea transnistreană poate fi pusă și ea în joc?
Radu Carp: „Transnistria a fost concepută, încă de la început, în ‘90, ca un punct major de echilibru pentru Federația Rusă în această regiune. De fapt, a fost gândită ca atare încă din timpul lui Stalin, ceea ce am avut în anii ‘90 a fost o continuare a acestor tendințe imperialiste ruse. Este văzută în continuare în acest fel și aș face o paralelă cu felul în care Rusia vede Transnistria și Kazahstanul.
Am văzut la începutul lunii ianuarie aceeași tendință imperialistă de a interveni cu orice preț într-o țară vecină, atunci când se solicită ajutorul, dar ascunde faptul că, mă rog, cauzele care au generat nemulțumirea populației sunt legate tot de felul în care Rusia tratează Kazahstanul. Și asta se întâmplă și în Transnistria. Transnistria este văzută ca un fel de gubernie de rang secund, dar care nu trebuie cedată sub niciun fel, și atunci sigur că există și această tendință de a include Transnistria în orice plan cu privire la Ucraina, pentru că altfel n-ar avea rost să se continue prezența trupelor ruse de ocupație în Transnistria, decât în această ipoteză că, la un moment dat, va fi nevoie de aceste trupe.
Oricând se poate întâmpla ca Transnistria să fie folosită ca rampă de lansare pentru a destabiliza Ucraina...
Îmi aduc aminte de un roman celebru de Dino Buzzati – „Deșertul tătarilor” –, în care e vorba de un imperiu care ține o fortăreață în deșert și ani de zile personajul principal nu face altceva decât inspectează frontul, nici ei nu știu dacă mai sunt tătari în zonă. La fel și Transnistria, e o provincie îndepărtată de Moscova, care e ținută ca instrument de șantaj și care poate fi folosită oricând. În finalul romanului, chiar apar tătarii și începe războiul. Deci, oricând se poate întâmpla ca Transnistria să fie folosită ca rampă de lansare pentru a destabiliza Ucraina.”
Europa Liberă: Dar Moscova se pare că mai mult insista pe ideea să-și adjudece rolul de pacificator, și nu de atacant?
Radu Carp: „Asta doar teoretic, pentru că în realitate forțele de pacificare într-un conflict nu pot să aparțină celui care a fost și este parte în conflict, forțele de pacificare trebuie să fie neutre. Nu poți să generezi un conflict și apoi tot tu să-l gestionezi, nu poți, cum se spune la fotbal, să centrezi și să dai cu capul în același timp. Asta se întâmplă în momentul de față în Transnistria, nu e vorba de trupe de pacificare, ci este vorba pur și simplu de intenția de a ține captivă această regiune tocmai în eventualitatea în care ar deveni utilă pentru a o contrapune Ucrainei într-un fel.”
Europa Liberă: Rolul de pacificator, el a vrut să și-l demonstreze și acum în recentele evenimente din Kazahstan, și în alte zone din spațiul ex-sovietic. Dar pe final, dle profesor, credeți că totuși Moscova va reuși, cel puțin, să obțină o participare a sa la marile decizii care se iau în lume?
Radu Carp: „Greu de spus, pentru că în luna decembrie și la începutul lui ianuarie a fost într-adevăr o mare deschidere către cerințele Moscovei, dar, pe de altă parte, cred că liderii occidentali au ajuns la o suprasaturație. Adică tot ce au oferit drept concesie Rusiei, și au fost multe concesii care au fost oferite, au fost respinse. Răbdarea are o limită, adică cred că Rusia își face o iluzie în momentul de față că, dacă va continua acest joc al nervilor, va obține mai mult. Dimpotrivă, am văzut că balanța se înclină împotriva Rusiei. Iată, această amenințare a unor sancțiuni personale la adresa lui Putin nu intra în calcul inițial, acum este din ce în ce mai prezentă.”
