„Rugam rudele să-mi trimită ziarul «Literatura și Arta», voiam să aflu din primă sursă ce se întâmplă în țară. Pe 3 martie 1992, când am citit că au avut loc primele acțiuni de luptă și pe măsură ce escaladau, am înțeles că este nevoie de mine acasă”, povestește medicul militar Mihail Pîsla, astăzi colonel în rezervă.
Când a izbucnit conflictul de pe Nistru, era militar în Armata Sovietică, în districtul militar din Extremul Orient, în regiunea Amur. A înțeles atunci că nu poate urmări evenimentele de la depărtare. Și-a luat concediu și a venit în Moldova. Era sfârșitul lunii martie 1992. Nu știa că va fi un bilet doar dus.
„La Chișinău, am mers la Ministerul Apărării, care abia se crease, și am spus că sunt gata să-mi ofer serviciile, cunoștințele, experiența de medic militar, care a absolvit Academia Medico-Militară din Leningrad. Așa specialiști atunci erau foarte necesari”, își aduce aminte bărbatul.
Întoarcerea acasă... pe câmpul de luptă
La prima etapă, Mihail Pîsla a participat la elaborarea setului de acte normative pentru crearea Serviciului Medical al Armatei Naționale, iar la mijlocul lunii aprilie, când deja Armata Națională a fost implicată în conflict, a fost trimis pe capul de pod Coșnița, unde a preluat funcția de șef al Serviciului Medical. Misiunea lui era să organizeze asistența medicală pe câmpul de luptă, nu s-o acorde nemijlocit.
„Când au început acțiunile de luptă, acolo erau implicate subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne, Poliției, carabinierilor. Aceste structuri aveau în statele lor de personal lucrători medicali, însă ei nu aveau experiența de a lucra pe câmpul de luptă. Procesul de acordare a asistenței medicale, începând de la locul unde s-au produs rănirile, contuziile, traumele, adică pe prima linie, până la spitalele din Chișinău, cerea urmarea unor reguli pe care doar medicii militari le cunoșteau”, explică Mihail Pîsla.
Instruirile privind acordarea primului ajutor se făceau din mers, pentru că nu era timp de pierdut. Acestea se desfășurau la centrul de instruire de la Bulboaca și erau pentru toți: pușcași, lunetiști, mitraliori, comandanți de pluton, comandanți de companii.
„Când ajungeau în zona acțiunilor de luptă, trebuia să le dau sarcini, să le arăt locul unde să fie desfășurat punctul medical, care sunt traseele de evacuare, care sunt regulile de acordare a asistenței medicale”, precizează fostul militar.
Primii care au acordat asistența medicală în timpul conflictului au fost lucrătorii medicali civili din punctul medical Cocieri și de la Centrul de Sănătate din Coșnița, de pe malul Nistrului.
„Neavând experiență, aceste persoane au fost nevoite să preia toată greutatea primelor zile de luptă. La ei veneau răniții. Sigur că s-a implicat imediat și Ministerul Sănătății. Regulat erau direcționate echipele de ambulanță la Coșnița și Cocieri, dar sarcina lor era numai să preia răniții și să-i ducă la Chișinău”, povestește Mihail Pîsla.
El spune că, deși Serviciul Medical al Armatei Naționale era abia în formare, unitățile medicale trimise pe câmpul de luptă erau destul de bine dotate.
„De la Armata Sovietică, rămăseseră pe teritoriul țării depozite în care erau menținute rezerve pentru eventuale acțiuni de luptă. Erau și medicamente, și truse medicale, și atele, și brancarde, adică tot ce era necesar pentru asistența medicală. Problema era că nu toți cunoșteau cum să folosească aceste truse medicale”, susține colonelul în rezervă.
Amintiri cutremurătoare de la Coșnița
Își aduce și astăzi aminte de ziua în care a adunat de pe câmpul de luptă, împreună cu alți medici, 11 cadavre. Era în noaptea de 19 mai 1992, când ofensiva sau, mai bine zis, încercarea de ofensivă, care s-a petrecut pe un câmp verde de grâu, a eșuat.
„Dimineața, pe la orele 6:00, comandamentul nostru a solicitat inamicului un răgaz ca să scoatem cadavrele. Am primit acceptul. Atunci, am apelat la personalul medical din Coșnița, ca să mergem să găsim oamenii. Noi n-am știut că între tranșee, cândva, au fost puse mine. Una dintre ele a explodat și a rănit felcerul și medicul din echipa de asistență medicală urgentă. Din fericire, nu a fost grav, schijele au nimerit în picioare și mâini. Cu timpul, ei s-au vindecat”, povestește medicul militar.
N-a înțeles nici până azi cine cu cine a luptat pe Nistru și, mai ales, de ce. Pe când era student, lucrase în vacanță la fabrica de conserve din Coșnița, cunoștea bine satul și împrejurimile și avea amintiri plăcute despre acea perioadă.
„Când am revenit și am văzut tranșeele, am rămas șocat, nu puteam să cred. Nu puteam înțelege cum pe teritoriul aceluiași stat luptă două grupări de oameni. Pentru ce? Nu puteam înțelege nici spiritul persoanelor care luptau de partea cealaltă. Ei ne urau pe noi, erau agresivi, deoarece acțiunile de luptă înrăiesc oamenii”, povestește Mihail Pîsla.
Un vis împlinit
Circumstanțele l-au făcut să nu mai revină la post în Blagoveșcensk (regiunea Amur), de unde primea aproape zilnic telegrame ca să se întoarcă – altfel, va fi declarat dezertor. Crearea Comunității Statelor Independente (CSI) i-a permis transferul din fosta Armată Sovietică în Armata Națională a Republicii Moldova.
„Armata Națională era în proces de creare. Era mult de muncă. Lucram și câte 20 de ore pe zi. A fost o perioadă încărcată atât fizic, cât și emoțional. Abia când s-a terminat conflictul, am putut respira mai ușor. Ulterior, am pus bazele creării spitalului militar, policlinicii militare, spitalului militar din Bălți, depozitului militar. În toată cariera mea militară în Armata Sovietică, visam la momentul când voi fi transferat pentru prelungirea serviciului militar în R. Moldova. Pentru mine, asta a fost o idee fixă”, spune Mihail Pîsla.
Învățase alfabetul latin din ziarul „Literatura și Arta”, asculta cântecul lui Gheorghe Țopa „Veniți acasă, măi copiii” și revenirea la baștină într-un moment de cotitură pentru istoria R. Moldova a fost mai împlinitoare decât cariera militară din Armata Sovietică.
Astăzi este la pensie și, fiind specialist în domeniul managementului medicinei dezastrelor și consultant internațional la Organizația Mondială a Sănătății, lucrează la o monografie despre managementul dezastrelor și urgențelor în sănătatea publică.
„Deja am scris 15 capitole, au mai rămas vreo cinci și asta îmi fură tot timpul, plus petrec timpul cu nepoții”, își încheie povestirea Mihail Pîsla.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
