Două sunt marile mize pentru care opinia publică din Moldova așteaptă reformarea, „resetarea” Partidului Democrat: 1. o eventuală creare a unei noi majorități alături de opoziția parlamentară, cu votarea unui guvern reformist; 2. o solidarizare mai largă a forțelor proeuropene, unioniste și „centriste”, care să susțină un candidat puternic la viitoarele alegeri prezidențiale, pentru a nu-i permite lui Dodon să obțină un nou mandat, să-și continue campania grandomană de acumulare a puterii.
Și asta pentru că ponderea în legislativ și în teritoriu face din Partidul Democrat un jucător important în politica moldoveană.
După plecarea de la guvernare și fuga în străinătate a lui Plahotniuc și a echipei sale „operative” – un grup infracțional, dat în căutare internațională –, Partidul Democrat a intrat, așa cum ne-au anunțat liderii săi actuali, onorifici sau executivi, într-un proces de reconstrucție și redefinire.
În timpul scurs de atunci, Partidul Democrat, aflat în această stare de ebuliție și de căutare a unei noi identități, a pus umărul la demiterea guvernului Sandu („insuficient de proeuropean”, spunea Pavel Filip) și a votat, la fel de disciplinat și unanim, instalarea unui nou guvern, dar nu a unuia „mai proeuropean” decât precedentul, ci a unui executiv de-a dreptul prorus, subordonat în totalitate lui Dodon. Așadar, PD-ul l-a preferat pe Dodon, cu toată „trădarea” socialistului (blamată și stigmatizată ritualic în episodul cu aruncatul curcanilor), care le-a pus pe fugă liderul maxim, și nu pe Maia Sandu, care voia o reformă autentică a justiției în Republica Moldova.
După instalarea guvernului Chicu-Dodon, o parte din analiștii politici basarabeni a sugerat opoziției proeuropene să facă o nouă majoritate cu Partidul Democrat pentru a da jos actualul cabinet-marionetă și a opri ascensiunea lui Dodon spre puterea absolută. Diverși comentatori i-au criticat pe liderii Blocului ACUM, care refuză să discute cu PD, le-au imputat orgoliul, resentimentele oarbe, incapacitatea de a fructifica și interpreta corect conjuncturile, întrucât revanșa Rusiei nu poate fi oprită decât prin alianță cu Partidul Democrat.
Acest lucru nu s-a întâmplat deocamdată, deși Maia Sandu, în cadrul recentei sale deplasări la Bruxelles, a spus că e gata să discute cu toate forțele de centru-dreapta care sunt dispuse să susțină un candidat puternic, capabil să obțină victoria la prezidențiale. Maia Sandu nu a exclus PD-ul din această ecuație, sub rezerva că așteaptă, la fel ca întregul electorat proeuropean, niște clarificări în interiorul Partidului Democrat, detașarea unei opțiuni clare la ei, care să permită dialogul.
Pavel Filip, noul președinte, a spus că formațiunea sa, deși se află într-un moment de cotitură, nu acceptă „lecții” din afară...
Declarațiile Maiei Sandu și sugestiile unor comentatori care o văd pe lidera PAS drept „cheia” care să desfacă lacătul colaborării cu PD au primit niște lămuriri – e drept, cam deconcertante – de la vârful Partidului Democrat. Pavel Filip, noul președinte, a spus că formațiunea sa, deși se află într-un moment de cotitură, nu acceptă „lecții” din afară, nimeni nu are voie să le recomande linii de conduită, mai ales unii care au produs mari nemulțumiri și justificate indignări în sânul Partidului Democrat.
Filip a vorbit pe un ton vădit afectat și cumva teatral, știind că e auzit nu numai de destinatarii acestui discurs, ci și de rivalii săi din interiorul PD-ului, unde, spun gurile rele, s-ar da o luptă surdă pentru putere.
Să ne lămurim puțin. Dacă un partid nu acceptă sugestii și critici din exterior, dacă se consideră infailibil, cu ce drept moral ar cere alegătorilor să-l mai voteze? Pentru ce virtuți, pentru ce merite?... Or, lista acestor „merite” ale PD-ului e bine știută. A rezumat-o secretarul de stat american Mike Pompeo, anunțând nu de mult o decizie ce a produs senzație în Republica Moldova, dar pe care Partidul Democrat nu pare să o fi înțeles și asumat: „Acțiunile de corupție ale lui Vlad Plahotniuc, a spus demnitarul american, au subminat statul de drept și au compromis sever independența instituțiilor democratice din Moldova.”
Despre starea de lucruri din PD, ieri, la un post de televiziune, ne-a oferit detalii, dintr-o altă perspectivă, Andrian Candu – fost spicher al parlamentului, rudă și om de încredere al oligarhului fugar.
Candu a spus că PD se bazează în acțiunile lui „pe analize foarte minuțioase și pe decizie responsabilă”. Partidul Democrat va vota demisia guvernului Chicu doar în momentul în care ei vor considera că pentru țară, pentru interesele cetățenilor acest lucru este important, nu pentru că așa ar vrea opoziția. Refuzăm anticipatele întrucât, zice Candu, nu ar fi serios ca după alegerile din 2019 să ne jucăm cu încrederea cetățenilor, să contribuim la instabilitate în țară și să irosim banul public.
Într-adevăr, PD-ul are o problemă cu încrederea cetățenilor. Zilele acestea opinia publică a mai aflat despre niște isprăvi ale fostului staff, „evaporat”, al partidului. Pe lângă faptul că Plahotniuc mai avea o identitate în Republica Moldova – Vladislav Novak –, s-a aflat și „numele de rezervă” al sfetnicului său de taină. Serghei Iaralov, despre el este vorba, a contribuit, scrie presa, la toate deciziile importante din partid, l-a consiliat pe ministrul economiei în perioada în care a fost operată frauda bancară, și a fost prezent la toate negocierile privind formarea coalițiilor de guvernare cu participarea PD. Ei bine, Iaralov s-a pricopsit cu un nou pașaport, eliberat în mod fraudulos de autorități. Astfel, el urmează a fi căutat, ca și „proteicul” Plahotniuc (dacă cineva își propune acest lucru, dar nu e deloc sigur) și sub o altă identitate: „Serghei Haikin”.
Noile informații despre „scheletele din dulap” ale PD-ului, scoase la lumina zilei, vorbesc mai mult despre esența acestui partid decât discursurile coafate ale liderilor săi.
Nu am auzit în acest răstimp, de când s-a înfășurat în mantia suferinței, nici un regret...
Nu am auzit în acest răstimp, de când s-a înfășurat în mantia suferinței, nici un regret, nicio delimitare a PD-ului față de Plahotniuc. Dacă această delimitare nu a venit în siajul fugii oligarhului și a echipei sale, când toată lumea era prea stresată, „despărțirea de Plahotniuc” putea să se producă măcar în săptămânile din urmă, după ce Statele Unite – acolo unde Plahotniuc publica din când în când docte articole de analiză și strategie regională – l-au declarat indezirabil.
Nu sunt prea multe informații legate de mișcările tectonice din interiorul Partidul Democrat, ce facțiuni ar câștiga întâietatea: echipa „moderată” a lui Filip, oportuniștii care au trecut în tabăra socialiștilor, contra unor promisiuni de imunitate penală, sau garnitura fidelă fostului „coordonator” Plahotniuc.
Ce știm este că PD-ul are de făcut niște pași pentru a se recredibiliza în fața opiniei publice, deoarece, de bună seamă, ponderea sa politică îl face deocamdată un factor important în orice alianță de guvernare, fie prorusă – care să-i asigure un nou mandat lui Dodon și să conducă, finalmente, la recăderea Republicii Moldova sub cizma Moscovei – fie o alianță proeuropeană, care să însemne o renaștere, o relansare a acestui ținut.
Chiar disponibilitatea PD-ului de a juca la două capete, în funcție de interesele de putere ale liderilor săi, este marea problemă a acestui partid și marele necaz al Republicii Moldova. O reformă internă trebuie să aibă la bază nu calculul meschin și luptele surde între facțiuni, ci o dezbatere sinceră și deschisă. Pentru ce va opta Partidul Democrat, pentru ce valori se va bate? Va lua în seamă interesul național sau va rămâne un grup de presiune și șantaj politic, așa cum i-a mers faima?...
Reformarea fostului partid al lui Plahotniuc, așteptată de toată lumea, și limpezirea frământărilor pe dreapta, în perspectiva alegerilor prezidențiale, constituie miza următoarelor luni în Moldova.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
