Linkuri accesibilitate

Situația din Afganistan, analizată de Rusia și aliații săi din Asia Centrală la un summit în Tadjikistan


Imagine generică

Rusia și aliații săi din Asia Centrală au lansat două zile de discuții în capitala tadjică pentru a analiza situația din Afganistan la o lună după ce militanții talibani au intrat în Kabul și au preluat puterea în țara devastată de război. Liderii Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), dominată de Rusia, s-au întâlnit la un summit în capitala tadjică pe 16 septembrie, ce va fi urmat o zi mai târziu de o reuniune a Organizației de Cooperare Shanghai (SCO), care include China.

Discuțiile au loc într-o vreme în care Moscova și Beijingul se afirmă ca actori-cheie în regiune, după prăbușirea rapidă a guvernului susținut de Occident de la Kabul, la sfârșitul unei misiuni militare de 20 de ani, condusă de SUA în Afganistan. Ambele blocuri regionale de securitate au fost privite ca structuri de contracarare a dominației geopolitice a Statelor Unite. Întrucât Afganistanul se confruntă cu o iminentă criză umanitară majoră după ascensiunea la putere a talibanilor, vecinii din Asia Centrală ai Afganistanului sunt atenți la amenințările la adresa securității create de țara devastată de război și la potențialul migraționist al crizei.

Președintele rus Vladimir Putin, a fost nevoit să se alăture doar prin videoconferință din cauza autoizolării pandemice, dar alți lideri ai statelor membre ale CSTO, care includ Armenia, Belarus, Kazahstanul, Kârgâzstanul și Tadjikistanul, au dat startul discuțiilor diplomatice din Dușhanbe.

Liderii s-au declarat „de acord să consolideze granițele sudice ale CSTO și să continue să planifice și să pună în aplicare un pachet de măsuri menite să neutralizeze potențialele amenințări în spațiul organizației”, a declarat președintele tadjik Emomali Rahmon după discuții, potrivit TASS.

Între timp, biroul președintelui kazah Qasym-Zhomart Toqaev a spus că „susține poziția comună a CSTO conform căreia plasarea refugiaților afgani sau a bazelor militare străine pe teritoriile țărilor noastre este inacceptabilă”. La o ședință pre-summit din 15 septembrie, secretarul general al CSTO, Stanislau Zas, a recunoscut că situația de la frontiera tadjiko-afgană este „nefavorabilă” și a promis că autorităților de la Dușhanbe li se va oferi „toată asistența militară și tehnico-militară necesară” pentru a combate orice amenințare din sud.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG