La o zi de la începerea oficială a campaniei electorale, experții Asociației Promo-LEX observă că o parte din cei înscriși în cursă, contrar legii, au organizat întâlniri cu alegătorii - acțiuni ce pot fi calificate drept agitație electorală. De asemenea, toți concurenții care au depus până în prezent listele cu semnături la Comisia Electorală Centrală (CEC) au declarat că nu au plătit niciun ban persoanelor care au colectat semnăturile în favoarea lor. Experții asociației susțin că ar fi vorba de cheltuieli ascunse ce s-ar ridica la peste 700 de mii de lei.
Marea necunoscută a campaniei electorale din acest an este pandemia de COVID-19, au declarat din capul locului experții Asociației Promo-LEX. Și asta pentru că a pus bețe-n roate concurenților atunci când au adunat semnăturile pentru a fi înscriși în cursă, dar a dat bătăi de cap și autorităților electorale la deschiderea secțiilor de vot în afara țării. Șeful echipei de observare din cadrul organizației, Pavel Postica, spune că anularea la nivel național a stării de urgență în sănătate publică a ridicat mai multe probleme pentru candidații la funcția de președinte.
În prezent, autoritățile raionale și cele locale sunt responsabile de stabilirea regulilor sanitare în fiecare localitate în parte, pornind de la situația epidemiologică. Asta înseamnă că toți concurenții electorali ar trebui să cunoască și să respecte aceste reguli înainte de a merge în teritoriu.
Administrațiile publice locale nu au bugetat surse financiare
Pavel Postică constată că mai mulți primari au refuzat să conformeze cererii Comisiei Electorale Centrale de a deschide secții de votare în localitatea pe care o conduc. E vorba în special de localități din preajma regiunii transnistrene: „Administrațiile publice locale nu au bugetat surse financiare pentru organizarea acestor secții de votare. În al doilea rând, chiar sunt cazuri când autoritățile publice locale nu au spații publice pe care ar putea să le pună la dispoziție pentru deschiderea acestor secții de votare. Și evident, sunt și aspectele morale legate de blocarea acestor localități, de intimidările la care sunt supuși de către administrația secesionistă și reprezentanții acesteia”.
În opinia expertului de la Promo-lex, o soluție la îndemâna autorităților electorale ar fi închirierea unor corturi mari, aerisite, care pot fi găsite la Ministerele de Interne și celui al Apărării, și puse la dispoziția primăriilor. Chiar dacă autoritățile electorale au fost criticate pentru faptul că nu au organizat consultații publice înainte de a lua decizia în ce state și câte secții de votare să deschidă, modul în care și-a motivat decizia a fost „cea mai clară din toată istoria procesului electoral”, a afirmat Pavel Postica. Peste hotare vor fi deschise 139 de secții de hotare. De jure, punctează expertul, nu de facto. Și asta pentru că anunțul CEC reprezintă doar o intenție, iar deschiderea secțiilor de votare în anumite țări sau regiuni în care numărul infectărilor au atins cote alarmante, ar putea fi împiedicată.
În ce privește comportamentul concurenților electorali, niciun grup de inițiativă nu a raportat cheltuieli pentru activitatea colectorilor de semnături în favoarea înregistrării în cursa electorală. Iar șeful statului, Igor Dodon, deși formal dse declară candidat independent, s-a bucurat de acțiuni realizate de membri și simpatizanți ai PSRM. De altfel, președintele țării este lider la utilizarea resurselor administrative și la obținerea avantajelor grație funcției pe care o deține. Șeful echipei de observare din cadrul Promo-Lex, Pavel Postica, mai spune că Igor Dodon a devenit foarte activ în oferirea distincțiilor de stat.
„Pe lângă asta, am observat că decretele de oferire a distincțiilor au fost oferite în primăvara-vara anului 2020, dar înmânarea solemnă a acestora a fost organizată în perioada imediat apropiată de perioada electorală. Ceea ce contravine practicii obișnuite, când anterior înmânarea solemnă a distincțiilor de stat se efectua, de fapt, cu ocazia unor sărbători naționale majore sau profesionale”.
Potrivit analizei experților, în acest an, președintele Igor Dodon a oferit jumătate din numărul distincțiilor care s-au înmânat în ultimii patru ani. Asociația Promo-Lex a mai precizat că acțiuni ce pot fi calificate drept „utilizarea resurselor administrative” au întreprins și vicepreședinta formațiunii „Partidul Șor”, Violeta Ivanov, și lidera PAS, Maia Sandu. Violeta Ivanov și-a atribuit merite pentru lucrări realizate în satele conduse de primari ai „Partidului Șor”, iar angajații unei primării vizitate de Maia Sandu au împărțit anunțuri prin sat și au chemat oamenii la întâlnire.