Cum a decurs ultima săptămână de campanie electorală și ce spune ea despre campania în întregime?
Observatorii scenei politice anticipau un sfârșit de campanie fierbinte- nu au lipsit învinuirile reciproce, atacul la persoană, publicarea unor informații îndoielnice și chiar altercațiile. Jurnalista Mariana Rață, a moderat dezbaterile electorale la postul de televiziune „Tv8” și spune ea, mare parte din concurenți au avut o prestație stânjenitoare pe parcursul întregii campanii, precizând că au lipsit dezbaterile veritabile- lucru care a fost o alegere deliberată a multor competitori:
Cele mai vizibile figuri în această campanie electorală au fost persoane compromise
„Cred că principalul obiectiv anunțat înainte de lansarea acestei campanii, că mergem în alegeri ca să alegem un parlament mai curat, ideea aceasta a fost compromisă din startul campaniei electorale. Cele mai vizibile figuri în această campanie electorală, la tv, cel puțin, au fost persoane compromise, persoane cu dosare penale. Și asta, evident, ne-a deranjat în primul rând pe noi, cei care am moderat, pentru că înțelegeam că se deplasează accentele. În loc să vorbim în dezbateri despre cum construim, cum schimbăm lucrurile în țară, ce programe, ce idei viabile au candidații electorali, noi am discutat despre cărțile unui candidat, problemele penale și frustrările altui candidat.”
Ce-i va convinge pe cetățeni să facă o alegere conștientă? Jurnalista Mariana Rață crede că unii alegători judecă faptele din trecut ale competitorilor, alții au o percepție de neclintit iar pe unii și dezbaterile electorale ar putea să îi influențeze înainte de a aplica ștampila „votat”:
„Ce au reușit candidații spoiler și candidații accidentali din aceste alegeri să facă, și din păcate, cred că le-a reușit, este să creeze o stare de greață printre alegători. Oamenii s-au uitat la aceste dezbateri, au văzut că este show și au pus ștampila pe toți candidații, deopotrivă- sunt niște clovni, fac show în studiouri, nu puteam avea încredere în ei, ei nu sunt serioși. În raport cu unii au reușit asta, altă lume zice că, în principiu, i-a ajutat și mai mult ceea ce au văzut în dezbaterile electorale- să facă diferența între răul care există, nu este unul ipotetic și necesitatea de a schimba lucrurile în țară și de a merge să voteze ca să nu mai avem astfel de spectacole.”
O campanie cu promisiuni populiste din abundență, astfel vede electorala comentatorul politic Veaceslav Berbeca. În opinia lui, un paradox al alegerilor este faptul că deși oamenii spun că nu au încredere în politicieni, speră totuși că după scrutin, lucrurile vor lua o altă întorsătură:
„S-a mizat mai mult pe promisiuni, crezând că cetățenii Republicii Moldova vor înghiți această momeală. Au promis salarii ridicate, pensii mari și așa mai departe. Știind bine care sunt necesitățile oamenilor, au încercat pe seama acestor probleme să acumuleze simpatiile cetățenilor, dar nu știu. Eu consider că totuși, cetățenii Republicii Moldova s-au maturizat, nu sunt așa cum au fost câțiva ani în urmă. Și, chiar dacă sunt dezamăgiți și nu au încredere în clasa politică, oricum văd aceste alegeri ca o încercare de a schimba lucrurile în Republica Moldova.”
Veaceslav Berbeca observă că această campanie electorală a fost marcată de mai multe procese în justiție și, crede el, îndeosebi disputele legate de numărul secțiilor de votare peste hotare vor avea un efect mobilizator pentru cetățenii moldoveni care ar urma să voteze în afara țării.