Decizia Parlamentului European din această săptămână este una din cele mai dure reacții venite vreodată din partea partenerilor europeni în adresa autorităților de la Chișinău, este de părere experta Asociației pentru Politică Externă, Victoria Bucătaru.
„Cu siguranță, autoritățile de la Chișinău au o anumită agendă pe care o urmează. Din păcate, în momentul de față, observăm deja că există contradicții în mesajele pe care ei le transmit partenerilor euro-atlantici și mesajele pe care le transmit la Chișinău. Principalul vector al R. Moldova de politică internă și externă este integrarea în instituțiile europene, iar pe de altă parte, declarațiile pe care le fac, dar și acțiunile pe care le întreprind, din păcate, nu merg pe același curs. În cazul în care nu vor fi soluționate aceste contradicții, și mai mult se va demonstra că există o agendă ascunsă a elitelor politice de la Chișinău, a autorităților.”
În opinia expertei, dublele standarde de care ar da dovadă guvernanții și politicienii din R. Moldova provoacă o situație periculoasă. Ea notează că populația este indusă în eroare, lucru care ar putea provoca tensiuni interne într-un an electoral.
„Când vorbim despre parcursul european al R. Moldova, unul dintre elementele cele mai importante pe care trebuie să le asigurăm este securitatea, pentru că securitatea în regiune este unul din elementele-cheie pe care R. Moldova ar putea să le furnizeze în calitate de partener. Din păcate, lucrul acesta nu se întâmplă, ba mai mult, din punct de vedere al securității regionale, noi devenim o țară de risc, o țară cu potențial de conflict violent și acest lucru este pe deplin înțeles de către partenerii externi.”
Oamenii au o memorie mai lungă decât cele două-trei luni care au rămas până la alegeri...
Decizia Parlamentului European a venit după ce la Chișinău a fost anulat rezultatul scrutinului pentru primăria capitalei. Cum sunt văzute în teritoriu evoluțiile politice din Chişinău, dar și hotărârea instituției europene, l-am întrebat pe jurnalistul Victor Cobăsneanu de la Soroca.
„Am nimerit într-o listă a rușinii și chiar nu văd cum actuala guvernare ar putea schimba situația până la toamnă. La Soroca, ca și la Chișinău oamenii au aceleași probleme. Lumea este bulversată și, spre deosebire de alte evenimente care au avut loc în ultimul timp, nu pot să zic că lumea este împărțită în două tabere. Toată lumea este pur și simplu stupefiată. Este cel puțin un semn de întrebare cu referință la alegerile din toamnă. Există la Soroca opinii că alegerile acestea s-ar putea nici să nu aibă loc la toamnă, fiindcă pur și simplu nu le este convenabil. Oamenii au o memorie mai lungă decât cele două-trei luni care au rămas până la alegeri. Consider că va urma un val de măsuri populiste, se vor mări salarii, se vor mări pensii, se vor micșora și mai tare prețurile la gaze, la energia electrică pentru a schimba atitudinea mulțimii față de guvernare, dar nu cred că oamenii pot să fie mințiți încă o dată.”