Linkuri accesibilitate

„R. Moldova rămâne într-o zonă gri, în care elita se îmbogăţeşte” (Răzvan Voncu/ Adevărul)


Ziare de la Bucureşti.
Ziare de la Bucureşti.

Revista presei românești

Pe blogurile Adevărul, Mihai Popșoi se referă la recentul Raport al Serviciului European de Acţiune Externă şi al Comisiei Europene care a constatat corupție „larg răspândită” în Republica Moldova și multe de îndreptat în privința instituțiilor. Schimbarea sistemului electoral din iulie 2017, de pildă, „a fost în contradicţie cu recomandarea Comisiei de la Veneţia şi a Oficiului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului din cadrul OSCE”. Mihai Popșoi evocă de asemenea și un sondaj: 76% dintre moldoveni nu cred că tinerii au un „bun viitor în Moldova“, în timp ce 96% au spus că „corupţia este o problemă mare sau foarte mare“ în ţară. Sunt factori care au dus țara la o retrogradare: din „democraţie defectuoasă”, potrivit Indicelui Democraţiei elaborat de The Economist Intelligence Unit, Moldova a fost acum clasată ca „regim hibrid”.

În același spațiu virtual - blogurile Adevărul – Răzvan Voncu comentează „oferta” Ucrainei de a oferi Rusiei un culoar prin care să-și poată retrage trupele staționate în Transnistria. Întreaga poveste ar fi un bluff cu iz politc. În fond, arată Voncu, dacă ar fi adevărat că Transnistria, cu tot cu soldații ruși, ar fi încercuită, nu se știe cum de aceștia din urmă n-au murit încă de foame. Cine și pe unde permite aprovizionarea, ba chiar și rotația trupelor în regiunea separatistă? Pentru bloggerul semnatar, e limpede că e vorba chiar de elita politică de la Chișinău. De ce fac asta politicienii pentru că le folosește „stataliștilor”, care sunt majoritari. „Transnistria este unica (lor) garanţie (...) că îşi vor păstra privilegiile care decurg din existenţa Republicii Moldova ca stat, fie şi eşuat”.

„Stataliştii“ mai știu și că „atâta timp cât vor continua să lupte pentru reintegrarea Transnistriei, perspectiva europeană şi unirea sunt blocate. Republica Moldova rămâne într-o zonă gri, în care elita se îmbogăţeşte, iar cetăţenii trăiesc cum pot”. În consecință, scrie Răzvan Voncu, „nici măcar bunăvoinţa Ucrainei nu va clinti Armata a 14-a. Clasa politică basarabeană are la fel de multă nevoie de ea, pe cât are ea nevoie de colaborarea Chişinăului”. „Dacă Republica Moldova ar renunţa la Transnistria - cedând-o, de pildă, Ucrainei, căreia i-a fost smulsă în 1924 – Rusia şi-ar pierde motivaţia de a o susţine şi foarte curând elita aflată la butoane ar trebui să dea socoteală cetăţenilor pentru modul în care a condus treburile publice din 1991 încoace”.

Sunt mai multe comentarii astăzi despre memorandumul așa-zis secret, dar făcut public, al Partidului Social-Democrat, prin care s-a stabilit că România își va muta ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Radu F. Alexandru scrie pe site-ul ziare.com că, dincolo de ridicol, poziția are un serios potențial de pericol. E vorba, mai întâi de apartenența României la Uniunea Europeană, care nu are deloc în vedere să se alinieze ideii președintelui american Donald Trump. Ca atare, poziția lui Dragnea a fost amendată sec la doar câteva ore, de la Bruxelles, de unde României i s-a reamintit că „toate statele UE au ambasada la Tel Aviv”.

Și Marian Sultănoiu, de la Gândul, se ocupă de ieșirile în decor ale liderului PSD pe teme de politică externă. I se par cu atât mai periculoase cu cât politicianul a fost pus șeful unei comisii parlamentare care va concepe strategia de dezvoltare a României până în... 2040.

XS
SM
MD
LG