Linkuri accesibilitate

„În justiție este un linșaj general împotriva tuturor procurorilor” (Claudiu Sandu/Ziare.com)


Revista presei de la București.

Comentariile din presa de azi sunt mai ales despre fazele asaltului dat de Partidul Social-Democrat asupra instituțiilor statului. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, Claudiu Sandu, îi acordă un interviu Ioanei Ene-Dogioiu la ziare.com, în care spune că „în justiție este un linșaj general împotriva tuturor procurorilor, s-a trecut linia roșie”.

„Existența secției speciale pentru magistrați face mai grea anchetarea corupției în justiție, flagrantul a devenit practic imposibil”; „Nu avem buget. Trebuie știut că dosarele nu se fac nu pentru că nu vrem noi, ci pentru că nu există mijloacele necesare”, spune Cladiu Sandu, care insistă că nu era nicio problemă cu protocolul de colaborare cu Serviciul Român de Informații. De altminteri, nici nu s-a cheltuit vreun leu astfel ca parchetele și DNA să își poată face singure interceptările.

Situația din parchete e gravă, la fel și urmările: „Explozia infracțiunilor cu violență în România este consecința semnalului transmis de la nivelul autorităților centrale: orice ai face, ori nu pățești nimic, ori faci puțină pușcărie și apoi scapi. Infracțiunile cu violență apar și se dezvoltă într-un mediu în care cei care le comit văd că gulerele albe le vor asigura scăparea. Iar procurorii sunt sub o presiune politică uriașă și mulți se tem să mai semneze rechizitorii”.

Unul din scandalurile cele mai sonore din ultima vreme este cel legat de încheierea mandatului Șefului Statului Major al Apărării. În loc să vină din timp cu o propunere de înlocuitor, de vreme ce nu-l mai dorea pe titular de post, ministrul apărării din guvernului Dăncilă i-a trântit președintelui Klaus Iohannis în ultimul moment o propunere de înlocuitor considerată 100% nelegală de Hari Bucur-Marcu, expert în probleme de securitate națională și fost șef al Serviciului Strategii de Apărare la Statul Major General.

Președintele a optat să-i prelungească cu un an mandatul actualului șef al Statului Major, generalul Ciucă, ceea ce legea permite, dar guvernul PSD a contestat în contencios administrativ decretul prezidențial. „Nu poți să te duci în contencios administrativ cu ierarhia militară doar pentru că vrei să îți bați joc de un președinte, să îl ridiculizezi în ședinta CSAT, să arăți că nu are niciun fel de relevanță în decizia politică”, spune Hari Bucur-Marcu în interviul acordat site-ului ziare.com.

El crede că actuala majoritate guvernamentală urmăreste „să intre și în domeniul apărării naționale, ca să îi arate președintelui că ministrul e mai important decât el, așa cum s-a făcut și cu Justiția”. Expertul spune că, dacă din structurile NATO se solicită o decizie din partea României, Alianța va avea îndoieli că este valabilă: „Ne trezim cu un avion NATO care vrea să survoleze România și nu poate pentru că aprobarea de survol i-a dat-o generalul Ciucă și el este în contencios administrativ cu ministrul apărării”. De fapt, ar fi vorba de o „șmecherie” pusă la cale de PSD. Miza nu era să fie schimbat acel șef al Statului Major, ci ca președintele să fie pus în situația de a refuza propunerea guvernului Dăncilă. Potrivit lui Hari Bucur-Marcu, și șeful statului a greșit: „În momentul în care ministrul și premierul au făcut lucrul acesta, trebuia pur și simplu să îi dea pe mâna procuraturii militare, pentru că e vorba de insubordonare”.

XS
SM
MD
LG