În Ucraina şi-a început ieri activitatea Înalta Curte Anticorupţie, care se va ocupa de cazuri în care sunt implicaţi cei mai înalţi oficiali ai statului. Cerința pentru un asemenea instrument juridic datează din 2013-2014, de la manifestațiile de proporții din Piața Maidan, iar pe site-ul G4Media, care citează Agerpres, se spune că neîndeplinirea ei ar fi una din cauzele eșecului lui Petro Poroșenko la ultimele alegeri prezidențiale. Sub președinția lui nu a fost condamnat pentru corupție niciun oficial. Noul președinte Volodimir Zelenski a declarat că „sarcina Înaltei Curţi Anticorupţie este extrem de simplă: corupţii trebuie pedepsiţi; statul, societatea şi investitorii, protejaţi”, pentru a fi restaurată încrederea în justiție.
Cu totul altfel vede Mirel Curea de la Evenimentul zilei această realizare a administrației ucrainene. „Pentru mine, scrie el, este foarte clar, Ucraina se pregătește să intre într-o etapă neagră a istoriei sale. Sub pretextul luptei împotriva corupției - vă sună cunoscut? - Parlamentul ucrainean a votat pentru anularea imunității membrilor aleși ai Legislativului”. „Dacă ar fi fost atenți la ce s-a întâmplat recent, foarte aproape de ei, în România – loc unde de bine, de rău, imunitatea totuși a funcționat – parlamentarii ucraineni ar fi știut exact ce îi așteaptă și s-ar fi gândit de două ori înainte de a se pronunța: în baza a ceea ce au votat, vor putea fi arestați pe capete, alături de oricine nu va fi pe placul celor din spatele noii puteri de la Kiev.”
Mirel Curea scrie că e suficient ca o lege să dea puteri sporite Serviciilor Secrete, iar acestea să devină capabile de jocuri politice folosind statutul neprotejat al parlamentarilor – așa cum, susține jurnalistul de la Evenimentul zilei, s-ar fi întâmplat deja în România prin DNA și SRI. Semnalând statisfacția exprimată în rândul opoziției de la București pentru gestul parlamentarilor de la Kiev, jurnalistul îi numește pe cei de la USR-PLUS nici mai mult nici mai puțin decât „camarazi cu cizme și diagonală”.
Au apărut războaie fratricide în zona stângii românești și sunt teribile, arată Cristian Pătrășconiu pe site-ul marginaliaetc.ro. El numără la stânga nu doar PSD și Pro-România, ci și ALDE și amintește că acum 10 ani se punea problema aceleiași boli cronice, dar în zona dreptei.
Faptul că în acest moment țara este fără guvern funcțional este foarte grav...
Premierul Viorica Dăncilă a provocat o criză guvernamentală neobișnuită. E fără precedent nu prin intensitate, ci prin consecințe. Altminteri e cam de operetă, scrie Ioana Ene-Dogioiu pe site-ul ziare.com. Guvernul este blocat, cu posturi vacante după plecarea ALDE de la guvernare, iar Viorica Dăncilă refuză să ceară un vot al Parlamentului pe un guvern monocolor, așa cum prevede Constituția. „Simplul fapt că Guvernul Dancilă nu mai poate face nimic nu ar trebui să fie nicio pierdere, dimpotrivă, câteva nenorociri mai puțin. Dar dincolo de asta, faptul că în acest moment țara este fără guvern funcțional este foarte grav. (…) Ideea de țară fără Guvern ar trebui să fie de neconceput”. Jurnalista observă și că disputa purtată prin declarații publice de premierul Dăncilă cu președintele Klaus Iohannis îi cam avantajează pe amândoi: foarte aproape de alegerile prezidențiale, focalizează întreaga atenție pe acești doi candidați, în detrimentul celorlalți.