Linkuri accesibilitate

Dosarul deputaților transfugi, o „găselniță” sau o „bombă cu efect aproape imediat”? (IPN)


Revista matinală a presei de la Chișinău.

Agenția de presă „IPN” publică o analiză semnată de jurnalistul Valeriu Vasilică, intitulată - Hârtia de turnesol a dosarului deputaților transfugi. În opinia autorului, acest dosar este unul de necesitate stringentă, care trebuie să dea răspuns la multe întrebări după atâția și atâția ani de speculații masive publice, dar și să împartă sancțiuni meritate pentru acțiunile din trecut și să asigure garanții că ele nu se vor repeta în viitor. Valeriu Vasilică se întreabă totuși ce materiale noi a putut să obțină ancheta după șapte ani de la presupusa „cumpărare” a acestor cinci ex-deputați, de altfel, alături de alți nouă ex-deputați comuniști, dar și alături de mulți alți deputați și ne-deputați din PLDM, PL și din alte entități? Jurnalistul mai scrie că acest dosar se referă doar la un singur element sau la vârful de aisberg al unui presupus fenomen de corupere politică și nepolitică la scară largă și de toate nivelele pe care s-a ținut statul capturat. El constată că cest dosar este o găselniță fericită atât pentru organele de drept care l-au inițiat, cât și pentru actuala guvernare, dar este, în același timp, și o bombă cu efect aproape imediat pentru ambele părți.

Republica Moldova - catalogată de Departamentul de Stat al SUA ca zonă de risc, titrează Radio Chișinău. Jurnaliștii îl citează pe analistul politic Anatol Țăranu, cu referire la nota informativă a Departamentului de Stat al SUA în care cetățenii americani sunt îndemnați să evite călătoriile în Republica Moldova și să părăsească de urgență regiunea transnistreană. Astfel, susține Țăranu, acest demers trebuie să fie apreciat anume prin prisma faptului că Moldova este o țară care poate fi afectată din punct de vedere a unei invazii militare, că este în zonă de risc. Reporterii amintesc de recentul apel al șefei statului, Maia Sandu, care a chemat la calm și la consolidare. Referindu-se la acest mesaj, comentatorul politic Ion Tăbârță și-a exprimat opinia că există categorii de cetățeni care aprobă sau se uită cu ochi pozitivi la acțiunile Rusiei în regiune.

Portalul mediacritica.md o citează pe raportoarea specială a Organizației Națiunilor Unite (ONU) privind promovarea și protecția dreptului la libertatea de opinie și de exprimare, Irene Khan, care a vorbit recent despre faptul că autoritățile din întreaga lume ar trebui să oprească finanțarea și răspândirea dezinformării și să nu facă ele însele declarații false. Potrivit ei, guvernele ar trebui să-și sporească propria transparență și nu ar trebui să recurgă la legi prost elaborate, așa-zisele legi împotriva știrilor false, care adesea vin să justifice cenzurarea presei, a activiștilor sau a oponenților politici. „Din păcate, avem semne majore de îngrijorare de peste tot în lume, inclusiv în țările UE, privind capturarea mass-mediei. Organele de reglementare activează sub presiune politică. Radiodifuzorii publici sunt storși, iar proprietatea mass-media este concentrată în mâinile câtorva persoane adesea afiliate actorilor politici”, a mai spus Irene Khan.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG