Principalul titlu-șoc astăzi în presa europeană este condamnarea fostului președinte al Franței Nicolas Sarkozy. Titlurile și analizele merg dincolo de granițele Franței, mai ales că această condamnare riscă să influențeze alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, când Franța lui Emmanuel Macron va mai deține și președinția rotativă a Uniunii Europene, în prima jumătate a anului 2022.
Este fără precedent în istoria Franței ca un fost președinte să fie condamnat penal de doua ori într-un an. Nicolas Sarkozy a fost condamnat a doua oară joi 30 septembrie la un an de închisoare, găsit vinovat de finanțarea ilegală a campaniei sale prezidențiale (care a fost un eșec) din 2012. Frauda (suma cu cere s-a depășit plafonul legal al campaniei prezidențiale) s-a ridicat la peste 20 milioane de euroi .
Plafonul legal al cheltuielilor de campanie era de 22 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că Sarkozy, care a pierdut atunci in fața lui François Hollande, a cheltuit de doua ori suma legală.
Pe lângă Sarkozy, 13 alte persoane care au participat la organizarea finanțării ilegale au fost condamnați la între unul și trei ani închisoare. Condamnarea la un an închisoare a lui Sarkozy e transformată automat in închisoare la domiciliu sub supraveghere electronică, însă fostul t președinte a făcut de îndată apel.
Cotidianul conservator Le Figaro, apropiat doctrinar de tabăra lui Sarkozy, subliniază ca un an era pedeapsa maximă cerută de procurori, dar că aceștia propuseseră ca șase luni sa fie vu suspendare. Altfel zis, se lasă deschisă ușa în fața unor acuzații de persecuție politică.
O altă parte a presei, însă, jubilează. «Sarkozy: Ce degradare!» («Quelle indignité») scrie mare pe prima pagină a numărului de astăzi al cotidianului de stânga Libération.
Libération estimează că dreapta moderată, „gaullistă”, a fost astfel solid umilită. Condamnarea lui Sarkozy este într-adevăr o grea lovitură pentru dreapta moderată, în perspectiva viitoarelor alegeri prezidențiale din 2022, și pare a anticipa, ca și în 2017, din nou un al doilea tur al alegerilor între Emmanuel Macron și șefa dreptei extreme și naționaliste, Marine Le Pen (al cărei partid e cunoscut pentru simpatiile lui putiniste).
Fraude europene "la Parchet"
Fraude "la Parchet", ca într-un joc de cuvinte pe "la pachet". Săptămânalul francez Courrier International, care oferă în fiecare număr cele mai bune extrase din presa internațională, are un articol din El Confidencial (Madrid) despre primii pași ai Parchetului european condus de Codruța Kovesi.
Instalat la Luxemburg, parchetul UE este compus din 22 de procurori, câte unul din fiecare țară a UE care a acceptat autoritatea Parchetului.
Ziarul spaniol explică cum respectiva structură supraveghează felul în care sunt folosiți banii europeni. Până acum, exista doar Oficiul European al Luptei Antifraudă (OLAF), care însă nu avea un drept de anchetă în țările vizate, ci doar semnala suspiciunile. De acum înainte, însă, Procuratura europeană începe să semene cu un soi de FBI european.
Articolul constată că țările Europei de Est sunt cele în care frauda cu fonduri europene, la cel mai înalt nivel, este cea mai răspândită. Ungaria lui Viktor Orban este aici campioana. Cu totul, calculează ziarul spaniol, frauda cu fonduri europene, dacă ar fi împărțită la scara continentului, face ca în fiecare an 2.000 de euro să dispară din portofelul fiecărui cetățean al UE. Numai în 2019, frauda cu TVA s-a ridicat la nu mai puțin de 140 de miliarde de euro. Si vin exemplele: „Janez Jansa, premierul Sloveniei, țara care deține în acest moment președinția Uniunii Europene, a făcut deja doi ani de închisoare pentru corupție. Omologul său ceh, Andrej Babis, e bănuit de ani de zile că deturnează importante subvenții UE în țara sa. Se pare astfel că el ar fi deturnat două milioane de euro în fonduri europene destinate întreprinderilor mici și mijlocii din Cehia pentru o firmă deținută de familia sa. Dar importante acuzații de conflicte de interes îi sunt aduse și premierului maghiar Viktor Orban, care între 2009 și 2015 i-a atribuit ginerelui său majoritatea proiectelor de iluminare publică finanțate de UE. Dar tot europenii au plătit și micul tren turistic care circulă în satul său natal.”
Toate acestea fac că de acum înainte atribuirea fondurilor europene va fi condiționată de respectarea regulilor statului de drept, situație căreia i se opun în primul rând Ungaria și Polonia. Deocamdată, Bruxelles nu a validat planurile de refacere economică prezentate de aceste două țări. Starea justiției este cea mai vizată, precum și legislația care vizează drepturile minorităților LGBT în ambele țări.
De altfel, sub presiunea Uniunii Europene, patru regiuni poloneze dau acum înapoi în chestiunea legislației homofobe. Polonia rămâne, împreună cu Ungaria, supusă articolului 7 al legislației europene, care o face să-și piardă teoretic dreptul de vot în anumite domenii, iar deocamdată fondurile care i se cuveneau pentru ieșirea din criza economică declanșată de pandemie rămân blocate de către Comisia Europeană.
Nu este așadar o întâmplare că cele două țări, Polonia și Ungaria, refuză să participe la biroul Procuraturii europene. În afara lor, trei țări occidentale au rămas în afara Procuraturii UE: Danemarca, Irlanda și Suedia. Suedia se va alătura curând, dar primele două beneficiază de o clauză de derogare în materie de justiție și sunt departe de a fi bănuite de a fi cuprinse de vaste circuite de corupție.
Deocamdată, procurorii Codruței Kovesi au deja 1000 de dosare de fraudă în brațe. Faptul că în unele țări, cum este Franța, până și un fost președinte cum e Sarkozy a putut fi condamnat nu poate fi decât încurajator pentru starea democrației europene.
