Cum o anunță la Bruxelles Politico, Rusia și-a închis misiunea diplomatică de pe lângă NATO, anunțând că acea misiune nu va mai exista începând cu data de 1 noiembrie.
Asta vine după ce la începutul lunii NATO a expulzat opt diplomați din misiunea rusă de pe lângă Alianța Nord Atlantică, la Bruxelles, și a redus numărul membrilor delegației ruse la zece (acum câțiva ani, erau încă aproape o sută). Cum a scris-o atunci, la Londra, Financial Times, NATO a explicat că măsura, surprinzătoare, a fost luată pentru că respectivii „diplomați” erau în realitate agenți nedeclarați ai serviciilor secrete din Rusia. Spioni, de fapt, cum a rezumat-o scurt Washington Post.
Ministerul rus de externe a spus că pentru contactele oficiale NATO va trebui de acum înainte să se adreseze ambasadei Rusiei de pe lângă Regatul Belgiei. “Dacă membrii NATO au vreo chestiune urgentă să ne transmită, pot să contacteze ambasadorul nostru în Belgia”, a spus ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, într-o conferință de presă, potrivit corespondentei la Moscova a cotidianului spaniol El Pais.
«Ruptura cu NATO», titrează la Moscova Kommersant. Cotidianul de opoziție mai anunță că asta înseamnă că în paralel se închide, reciproc, prin forța lucrurilor, și biroul NATO de la Moscova, altfel zis se ajunge de facto la ruperea relațiilor. Biroul NATO de la Moscova a fost deja închis pe termen nedefinit, precizează în Italia La Repubblica.
Cotidianul Kremlinului, Rossiiskaia Gazeta, scrie doar, într-o scurtă știre, că dialogul cu NATO este temporar «îngreunat» (затруднен), iar Izvestia îl citează pe sârbul Vojislav Šešelj, șeful Partidului Radical și fost condamnat pentru crime de război la Haga, care acuză NATO că „se joacă cu focul”.
Toate acestea arată că un nou “Război Rece” a început între Rusia și NATO, notează la Bruxelles La Libre Belgique. Asta cu toate că cele două părți “se apropiaseră relativ după căderea zidului Berlinului, în chestiunile privind terorismul, în Afganistan sau, mai dificil, în fosta Iugoslavie”, amintește astăzi cotidianul belgian.
În acest timp, într-un cu totul alt dispozitiv geopolitic, Rusia se regăsește implicată în jocurile de putere din Africa. Astfel, Parisul a protestat luni, afirmând că «Grupul Wagner», formațiunea rusească de mercenari, a ajuns să se substituie autorității statului in Republica Centrafricană, unde ei acționează de mai mulți ani, chemați de guvernul local, contra plată.
Expulzări din Minsk: capriciile lui Lukașenka
La Minsk, în tot acest timp, Bielorusia l-a expulzat pe ambasadorul Franței fără să dea vreo explicație. Franța, ca toate țările europene, nu recunoaște „victoria” lui Lukașenka, anul trecut, în alegerile prezidențiale, pentru un al șaselea mandat.
Le Monde îl citează pe ambasadorul expulzat, Nicolas de Bouillane de Lacoste, care le cere bielorușilor «să nu piardă speranța». Cum o precizează tot Le Monde, ambasadorul Franței, specialist al Europei de Est, și-a lansat apelul în limba bielorusă, folosită acum sistematic de opoziție, în detrimentul limbii ruse care a rămas limba oficială în această republică ex-sovietică.
Miniștrii de externe ai UE, reuniți la Luxembourg, au decis, ca răspuns, potrivit Politico, să impună noi sancțiuni asupra companiei aeriene bieloruse Belavia.
Moartea lui Colin Powell, generalul SUA devenit diplomat
Fostul general și secretar de stat al SUA Colin Powell a murit luni, 18 octombrie 2021, de Covid, la 84 de ani, iar în vârtejul de omagii și biografii sumare, The Guardian, în Marea Britanie, amintește și că discursul lui Colin Powell de la tribuna ONU, în 2003, în care el a justificat programata invadare a Irakului prin pretinsa existență a unor arme de distrugere în masă, ceea ce avea să se dovedească fals, a fost un moment crucial în procesul de decredibilizare a SUA. Credibilitatea SUA, scrie The Guardian, a fost slăbită mai ales pentru că același Colin Powell a insistat că toate afirmațiile lui în fața adunării ONU, în legătură cu pretinsele arme de distrugere în masă irakiene, se bazau pe cele mai solide informații și surse la care avuseseră acces serviciile secrete americane.
The Guardian este ceea ce se numește un cotidian „de stânga”, dar un ton identic îl are și necrologul pe care i-l face lui Colin Powell ziarul afiliat Tory, al dreptei conservatoare din Anglia, The Times: „Primul general de culoare cu patru stele, devenit secretar de stat, și care și-a regretat infamul discurs de la ONU”.
Germania: cum a câștigat extrema dreaptă, chiar dacă a pierdut
Asta analizează Washington Post, scriind despre Germania, unde au început negocierile între socialiști, ecologiști și liberali pentru a forma coaliția numită “semafor”, deoarece cele trei partide au împreună culorile unui stop de circulație. Este vorba despre formațiunea dreptei extreme Alternative für Deutschland (AfD), care a făcut campanie propunând aceeași agendă anti-imigrație și islamofobă cu care evoluează de aproape un deceniu. Cu toate astea, scrie Washington Post, AfD s-a implantat acum solid în landurile fostei Germanii comuniste, RDG (DDR) și pare a se situa în poziție dominantă în perspectiva viitoarelor alegeri locale din Saxonia și Thuringia.
Cum o scrie jurnalista Annelie Naumann într-un eseu pentru The Washington Post, revenind în parlament, AfD poate acum să primească zeci de milioane de euro ca subsidii pentru fundația sa politică Desiderius-Erasmus-Stiftung, ceea ce îi va permite să îndoctrineze și să educe pe banii statului.
În acest timp, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunțat că plănuiește să interzică total prostituția, deoarece ține femeile în “sclavie”. Vorbind la congresul partidului socialist, Sánchez și-a repetat promisiunea făcută în ultima campanie electorală de a aboli prostituția, ceea ce anunță încă din 2019. Prostituția a înflorit în Spania încă de când a fost decriminalizată in 1995. Experții și multe ONG-uri argumentează însă că prostituția ar trebui mai degrabă să fie recunoscută ca o activitate economică legală și legitimă.
AI: de ce nu trebuie să ne temem de inteligența artificială
În sfârșit, revista New York Review Of Books, în ultimul sau număr datat 21 octombrie, oferă o fascinantă prezentare a patru cărți proaspăt apărute despre inteligența artificiala (AI), însoțite de un studiu despre impactul real și costul uman al acesteia, dincolo de toate fanteziile utopice privind un viitor dominat de AI.
De altfel, pe moment, impactul „inteligenței artificiale” are chiar o latură negativă, prea mult neglijată, în special asupra climatului. Astfel, revista intelectualilor new yorkezi ia în derâdere naivitatea colectivă față de tehnologia stocării datelor care e numită, fals angelic, «cloud». Dând impresia că ar fi ceva eterat, situat în nori, tehnologia de stocare cloud face să fie uitată urâta realitate materială, începând cu faptul că nimic nu se află în nori, ci că e vorba mai întâi de sute de mii de acri de teren real, ocupați în special acolo unde electricitatea e ieftină: cel mai mare centru de date de pe planetă este în Langfang, în China, unde acoperă echivalentul a 110 stadioane de fotbal. Cât despre efectul poluant, industria computerelor și a stocării datelor reprezintă 14% din emisiile de carbon, altfel zis jumătate din ceea ce poluează sectorul transporturilor pe întreaga planetă.
Cât despre impactul uman direct al inteligenței artificiale, este limpede deja că în cazul unei întreprinderi gigantice cum este Amazon, în acele uriașe hale de triere și împachetare, oamenii au ajuns mai degrabă să lucreze pentru mașini.
Articolul este însă, în același timp, foarte sceptic in legătură cu posibilitatea ca inteligența artificială să înlocuiască vreodată oamenii în posturi de reală responsabilitate. Sunt date multe exemple, comice sau îngrijorătoare, ideea finală fiind aceea că este imposibil ca o inteligență artificială să o înlocuiască vreodată pe cea umană: „Inteligența umană funcționează amestecând și irațional, serendipitate, spiritualitate și capricii. Creierul nostru e parte dintr-un sistem care include corpul, alți oameni și cultura în general.”
Altfel zis, niciun algoritm de AI nu va fi capabil, invitat la o întâlnire pentru un job important, în fața unui personaj pompos și important, să simtă impulsul greu de stăpânit de a-l trage de nas și de a lua-o apoi la fugă urlând. Ori să trăiască situații din acelea solemne în care abia îți stăpânești râsul… Sau să priceapă ce se întâmplă cu oamenii care fug în noaptea nunții.
