- După ce avocata poporului, Natalia Moloșag, a încercat să justifice angajarea în bază de voluntariat, ca asistent al său, a unei persoane condamnate anterior pentru proxenetism, AGORA a discutat cu mai mulți deputați PAS, care sugerează la unison că Moloșag ar trebui să-și prezinte demisia. „Este clar că ea a greșit din foarte multe privințe. Așteptăm să-și depună demisia, după finalizarea controlului. Ar fi logic probabil să-și dea demisia. Sunt foarte multe semne de întrebare”, spune Radu Marian. „Dumneaei a greșit. Eu înțeleg că se termină ancheta pe care a început-o și vineri își va depune demisia. Alternativă nu va fi”, declară Marcela Nistor. „Cel mai penibil anunț de demisie”, răspunde sec Dumitru Alaiba.
- ANTICORUPȚIE semnalează faptul că mii de justițiabili așteaptă să li se examineze dosarele în instanță, în timp ce magistrații stau de mai multe luni fără activitate, deși primesc salarii. Este vorba despre 27 de magistrați, mandatele cărora, eliberate pe un termen de cinci ani, au expirat, iar prelungirea lor rămâne blocată la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Într-o situație similară s-ar putea pomeni în timpul apropiat încă 33 de judecători, notează Anticorupție.md
- DIEZ (diez.md, 211201) menționează că, în perioada 1-10 noiembrie 2021, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a monitorizat și analizat conținuturile informative, politice, analitice și/sau militare retransmise din Federația Rusă de către posturile Primul în Moldova/Первый канал, NTV Moldova/HTB, și RTR Moldova/Россия – РТР, furnizori de servicii media audiovizuale care înregistrează audiențe importante în Republica Moldova și retransmit masiv conținut cu tematicile menționate din Federația Rusă. Evaluarea, rezultată din analiza de conținut a produselor media, arată că mesajele din conținuturile monitorizate, care popularizează idei și opinii adresate poporului rus, cetățenilor Federației Ruse și/sau vorbitorilor de limbă rusă din afara Rusiei, fac propagandă în favoarea Federației Ruse. Transmise cu regularitate, întărite și repetate, aceste mesaje pot cu siguranță să manipuleze opinia publicului din R.Moldova și îi pot influența comportamentul și atitudinile, inclusiv în alegeri sau în perceperea conducerii țării noastre etc., într-o direcție favorabilă Federației Ruse, avertizează autorii monitorizării.
- MOLD STREET anunță că Juan Ignacio Ibarra Castellano, fost director al Rețelelor Electrice (RE) Chișinău (ulterior redenumită în Red Union Fenosa în Moldova, iar acum Premier Energy) și fost viceconsul onorific al Spaniei în Paraguay, a fost reținut zilele trecute în orașul Zaragoza de agenții Interpol. Fostul manager este acuzat de statul sud-american Paraguay pentru o serie de infracțiuni economice, iar autoritățile spaniole așteaptă o cerere de extrădare a lui Ibarra, după ce a fost reținut de Interpol, la cererea justiției paraguayene, scrie cotidianul ABC Color. Publicația spune că, pe 4 februarie 2021, Ministerul Public din Paraguay a prezentat un rechizitoriu împotriva lui Ibarra, în care susține că cetățeanul spaniol ar putea fi răspunzător de diverse infracțiuni, printre care fraudă, însușire, încălcarea obligației de a ține registre comerciale, producere de documente neautentice și evaziune fiscală.
- NEWSMAKER l-a avut ca interlocutor pe Cristian Diaconescu, fost ministru al Afacerilor Externe și fost ministru al Justiției din România, într-o discuție pe parcul căreia l-a întrebat inclusiv dacă pașapoartele românești sunt un instrument pentru reunirea Republicii Moldova cu România și „cum rămâne cu vorbitorii de rusă, în special cei din Găgăuzia și Transnistria (sau „chiar cu regiunile în care rusa este limba de bază”), atunci când ne referim la «reîntregirea neamului românesc»”. Faptul că există o diferență, - a răspuns între altele Diaconescu, - este, după părerea mea, argumentul să ne apropie, nu să ne despartă. (...) Nu văd nicio logică, atunci când vorbești despre reîntregire, să spui că acest demers se poate face „a la carte”, alegând anumite zone care într-o formă sau alta sunt diferite etnic. Logica statelor democratice, libere, este unitatea unui popor, care dorește să trăiască împreună, inclusiv în ceea ce privește beneficiile personale, individuale, incluzând libera circulație”. „Țin să vă amintesc, - a exemplificat politicianul român, - că, atunci când s-a luat decizia după 2014, privind libera circulație a cetățenilor din R. Moldova, n-a existat la ghișeul de solicitare a pașapoartelor biometrice vreun criteriu de deosebire a celor care, la un moment dat, doreau să circule în Europa Occidentală, având, să spunem, altă opțiune culturală”.
- NOVOSTI PRIDNESTROVIA a publicat un articol semnat de politologul Andrei Safonov despre recentele declarații ale fostului consilier american pentru securitate națională, John Bolton, care crede că „NATO ar trebui să înceapă să dezlege «conflictele înghețate»”, iar „una dintre măsurile care ar trebui să devină prioritară este lichidarea regiunii transnistrene, formațiune artificială care este complet dependentă politic de Rusia”. Safonov enumeră unele concluzii pe care „transnistrenii trebuie să le tragă după articolul provocator și incendiar al lui John Bolton”. El spune, în acest sens, între altele, că „trebuie doar să consolidăm uniunea politico-militară a Republicii Moldovenești Nistrene cu Rusia, totodată exersând interoperabilitatea de luptă ale armatelor RMN și Federației Ruse”. De asemenea, potrivit politologului transnistrean, „este necesară consolidarea prezenței militare ruse în Transnistria, și cantitativ, și calitativ”, prezență care să fie „fără termen”.
- RADIO CHIȘINĂU relatează despre modificările propuse la Codul Educației prin care fenomenul de bullying va fi reglementat și recunoscut ca formă de violență psihologică, care are drept rezultat crearea unei situații de intimidare. Postul de radio invocă date statistice potrivit cărora în R. Moldova aproape 87 la sută dintre elevii claselor a VI-a – a XII-a sunt afectați de bullying. Cea mai alarmantă situație este în instituțiile de învățământ din Chișinău, unde fiecare al patrulea elev a fost victimă a acestui fenomen sau a asistat la situații de bullying.
- STOP FALS destructurează un nou fals propagat de site-ul Kp.md, care a publicat recent un articol ce conține mai multe afirmații speculative despre proiectul de lege de eficientizare a mecanismului de inspecție și control în domeniul asistenței sociale. Astfel, autorul articolului spune că va fi creată o entitate care îi va verifica pe beneficiarii de ajutor social dacă au acasă televizor, frigider sau bicicletă, iar dacă se constată că solicitanții au mințit la completarea dosarului, ei vor putea fi amendați. În realitate, Inspecția socială – entitatea care verifică corectitudinea completării dosarelor de către beneficiarii de ajutoare sociale - nu va fi creată, ea există deja de zece ani, iar acum va fi reformată. Mai mult, în ancheta despre bunurile familiei solicitante de ajutor social nu sunt incluse electrocasnice (televizor, frigider) sau bicicletă, accentuează StopFals.md
„Este necesară consolidarea prezenței militare ruse în Transnistria” (Andrei Safonov/ Novosti Pridnestrovia)
Cele mai citite articole
1