Linkuri accesibilitate

Care sunt planurile primarilor PD? (Newsmaker)


Republica Moldova riscă să se transforme într-un depozit pentru mașinile uzate (Declarația ONG-urilor de mediu / IPN)

Jurnaliștii de la publicația de limba rusă Newsmaker au încercat să stea de vorbă cu cei 11 aleși locali din raionul Dondușeni, care au părăsit recent rândurile Partidului Democrat. Reporterii au vrut să afle care sunt planurile politice ale acestora și dacă partidele de la guvernare și cele din opoziție sunt pregătite să-i desemneze la locali pe foștii democrați. Deputatul Radu Marian de la PAS le-a declarat jurnaliștilor că „nu toți primarii Partidului Democrat sunt toxici”, iar socialistul Vlad Bătrîncea a insistat că abordarea în privința aleșilor locali va fi individuală, insistând că nicio formațiune nu-și dorește să facă activitate politică cu primari democrați.

Cât și cu ce preț mai poate rezista coaliția PSRM-ACUM? Este întrebarea pe care și-o pune Alexandru Cozer într-un articol de opinie pentru Cotidianul. Între altele, autorul se referă la cererea preşedintelui Igor Dodon către partenerii de coaliţie a unui pact de neagresiune în campania pentru locale. Alexandru Cozer crede că acest acord ar fi bine să fie publicat înainte de a fi semnat. „Parcă ne-a ajuns ultima lună de „concursuri” pentru „profesioniști” și înțelegeri în spatele cortinei”, conchide autorul. „Să mergi la orice compromis doar pentru a o păstra este extrem de periculos. Iar ce s-a întâmplat în ultimele două săptămâni este mai mult decât grăitor în acest sens”, scrie Alexandru Cozer.

„Condamnat, dar în libertate. Când va fi examinată solicitarea poliției cu privire la anunțarea lui Chirinciuc în căutare”, se întreabă reporterii de la Ziarul de Gardă. La o distanță de aproape trei luni de când a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare, fostul ministru al Transporturilor, Iurie Chirinciuc, se află în libertate și publică pe pagina sa de Facebook fotografii dintr-o vacanță la mare. Decizia instanței a devenit executorie pe 27 iunie. De atunci, Chirinciuc nu a fost încă reținut pentru a-și ispăși pedeapsa. Polițiștii nu l-au găsit la domiciliu, fiind confirmat faptul că acesta a părăsit țara.

Portalul Coment.md preia o analiză a politologului Dionis Cenușă, în opinia căruia evenimentele politice din Moldova completează tendințele regionale din cadrul Parteneriatului Estic, unde după Armenia în 2018, au început să fie clătinate regimurile oligarhice din Ucraina și Georgia. Totuși, diminuarea influenței oligarhice trebuie să reprezinte un obiectiv permanent și exhaustiv și, în niciun caz, o acțiune temporară ce vizează un singur oligarh”, crede Dionis Cenușă. În opinia lui, tranziția pașnică a puterii în Moldova nu reprezintă nici pe departe o manifestare revoluționară de jos în sus, ci mai degrabă o consecință drastică, deși firească, a izolării externe a oligarhului Vladimir Plahotniuc. Procesele inițiate de către noua guvernare urmăresc atât înlăturarea influențelor informale asupra instituțiilor de stat, cât și repararea erorilor de guvernare comise de către guvernarea precedentă.

Agenția de știri IPN scrie că reprezentanții societății civile din domeniul protecției mediului își exprimă profunda îngrijorare în legătură cu promovarea unui proiect de lege de mărire a termenului de exploatare a automobilelor la import. Inițiativa propune mărirea, de la 10 la 15 ani, a termenului de exploatare la importul mijloacelor de transport auto destinate transportării a mai mult de 20 de persoane. „Riscăm să încărcăm traficul rutier al Republicii Moldova cu unități de transport învechit, uzat și poluant, în special în localitățile urbane, care istoric nu au fost proiectate pentru trafic aglomerat”, se arată în declarația celor circa 30 de ONG-uri de mediu. Republica Moldova riscă să se transforme într-un depozit pentru mașinile uzate din Uniunea Europeană, SUA sau China, spun ONG-știi de mediu, îngrijorați că nivelul de poluare ar putea crește și mai mult.

În cadrul unui interviu acordat portalului Tribuna.md, cunoscutul analist politic Victor Ciobanu a vorbit despre situația politică actuală, cum se descurcă noua guvernare, despre alegerile locale generale și situația politică a Partidului Democrat din Moldova. În opinia comentatorului, PD se va „prăbuși” la apropiatele locale, iar configurația politică la nivel local se va schimba dramatic. „Cei de la guvernare ar putea să-și fortifice pozițiile, dacă vor veni spre alegeri cu rezultate concrete, nu doar cu deschiderea dosarelor. În rest, vor apărea jucători noi care vor dori să ocupe spațiile eliberate”, e de părere Victor Ciobanu.

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG