Linkuri accesibilitate

Referendumul de demitere a primarului Dorin Chirtoacă ar putea eșua din cauza absenteismului alegătorilor (Arcadie Barbăroșie/Tribuna.md)


„Putere pe bani furaţi” (Petru Gorzavu/Ziarul de Gardă).

Intenţia liberalilor de a-l revoca prin referendum pe preşedintele Igor Dodon este una fondată, consideră doctorul habilitat în drept Alexandru Arsenie, citat de moldnova.eu. „Toate motivele invocate de liberali sunt pasibile și pot fi înaintate pentru a-l demite pe Igor Dodon. Președintele încalcă flagrant Constituția prin comportamentul său, prin declarații, refuzuri și altele”, a comentat Alexandru Arsenie. Politologul Veaceslav Berbeca crede însă că este o încercare a liberalilor de a se răzbuna pe socialiștii care colectează semnături pentru demiterea primarului liberal Dorin Chirtoacă. Analistul mai notează că e şi o încercare a PL de a câştiga capital politic. „Liberalii au ajuns într-o situație foarte proastă din punct de vedere al imaginii și mă refer la scorul pe care îl înregistrează în toate sondajele de opinie. Astfel, încearcă să revigoreze sentimentele foștilor susținători ai partidului”, a adăugat Veaceslav Berbeca. El pune la îndoială că plebiscitul va avea loc şi că preşedintele Dodon va fi revocat.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:45 0:00
Link direct

„Singurul calcul politic viabil al lui Mihai Ghimpu este de a se situa în fruntea revoltei populare împotriva lui Igor Dodon”, crede analistul politic Vlad Țurcanu, citat de Radio Chișinău. El presupune că sute de mii de cetățeni ar fi nemulțumiți de modul în care face politică Igor Dodon, „se afișează ca o slugă alături de Vladimir Putin, vorbește întruna împotriva Europei”. Mihai Ghimpu încearcă să „profite” de această „revoltă populară, deocamdată surdă, și încearcă să reiasă dintr-o situație de facto în care se găsește domnia sa și PL”. Lupta împotriva lui Igor Dodon este singura temă prin care PL mai poate obţine o șansă în alegerile parlamentare, concluzionează Vlad Țurcanu.

Dodon nu este președintele meu” - un comentariu semnat în revista Literatura și Arta de Valeriu Dulgheru. El interpretează critic referendumul socialiștilor împotriva primarului Dorin Chirtoacă. „Acum, când Plahotniuc i-a permis, Dodon a pornit o campanie furibundă de colectare a semnăturilor pentru demiterea primarului”. „Să ne ridicăm în apărarea capitalei, care nu a fost niciodată în mâinile necuraților, iar acum e pe cale de a cădea”, îndeamnă Dulgheru. Un lup deja a intrat la președinție, altul se află la porțile orașului, concluzionează autorul.

Referendumul de demitere a primarului Dorin Chirtoacă ar putea eșua din cauza absenteismului alegătorilor, crede analistul politic Arcadie Barbăroşie, citat de tribuna.md. „De regulă, lumea nu iese la referendum, lumea este mult mai pasivă decât la alegeri și eu nu cred că va reuși acest referendum”, a afirmat Arcadie Barbăroşie. El a mai spus că „există o persoană cu putere de decizie, care va lua o hotărâre în acest caz”, precizând că se referă la liderul PD, Vlad Plahotniuc.

O apatie totală a cuprins Republica Moldova, iar urmările pot fi catastrofale, atenţionează comentatorul Igor Volniţchi într-un editorial pe tribuna.md. El observă o profundă indiferenţă şi dezinteres din partea cetăţenilor la tot ce se întâmplă în ţară şi o lehamite faţă de inițiativele politicienilor. „Acolo unde moare interesul societăţii faţă de politic, în scurt timp moare şi politicul”, notează Igor Volniţchi. El amintește că şi în 2005 chișinăuienii au fost cuprinşi de apatie politică, iar efectul a fost un absenteism electoral fără precedent. Igor Volniţchi îndeamnă politicienii să identifice sursa acestei stări de indiferenţă şi să vină cu soluţii pentru a depăşi situaţia.

Putere pe bani furaţi” – un editorial semnat pe Petru Grozavu în Ziarul de Gardă. el revine la reforma sistemului electoral şi concluzionează că „dacă sistemul de vot uninominal şi mixt va fi implementat, cei bogaţi vor cumpăra parlamentul şi statul de drept. Miliardul furat din bănci (şi multe alte furturi din fondurile europene) a ajuns în politică. Iar banul murdar în politică nu e pentru lucruri curate”. Grozavu mai notează că nu ştiu pe cât este de reală cifra de 850 de mii de semnatari în favoarea votului uninominal, dar „nu aş vrea să cred că ar mai exista atâta lume naivă, care să se prindă în nişte „plase politice”, ca iepurii sălbatici în laţuri”.

La sistemul mixt aprobat în prima lectură cu voturile majorităţii dominate de PD şi socialişti face referinţă şi Mircea V. Ciobanu în editorialul – „Totul e politică” – publicat în Jurnal de Chişinău. „„Noua” alianţă se developează prin ignorarea problemelor de interes public: nu se face nimic – decât demagogie – pentru recuperarea miliardului furat; corupţia continuă să determine relaţiile economice; nu există lumină în dosare precum atentatul la viaţa preşedintelui PD; nu există transparenţă în procesele judiciare ce vizează persoane publice ş.a.”, observă Mircea V. Ciobanu. Totul e politică, inclusiv decizia recentă – ca o lecţie demonstrativă – a europarlamentarilor, care au penalizat declaraţiile iresponsabile ale politicaştrilor autohtoni, infatuarea acestora, derapajele politice, concluzionează autorul.

XS
SM
MD
LG