Președintele Igor Dodon a inaugurat, vineri, cu mare fast la Palatul Republicii „Anul lui Ștefan cel Mare” ca „simbol suprem al statalității moldovenești”. Proclamarea anului 2018 drept „anul lui Ștefan cel Mare” este plină de RIDICOL, scrie ziarulnational.md. Igor Dodon ar vrea astfel să submineze sărbătoarea românilor, care marchează, în 2018, împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, se arată în articol. Publicaţia citează un comentariu al lui Octavian Țâcu pentru postul nostru de radio în care istoricul spune că Igor Dodon s-a „încurcat în date și evenimente”, iar „cățărarea” lui Ștefan cel Mare pe soclul unui simbol al „luptei pentru independență și suveranitate” este ridicolă. Fiecare elev, dar poate chiar și copil la grădiniță, știe că Ștefan cel Mare a domnit de la Suceava și este înmormântat la Putna, iar frontierele statului său erau de la Carpați la Nistru și Marea Neagră, adică de la Cetatea Neamțului și Suceava la Hotin, Soroca, Cetatea Albă și Chilia, care actualmente se află pe teritoriul a trei state – România, R. Moldova și Ucraina. Succesoarea istorică și de drept internațional al acestei moșteniri „stataliste” este România, iar actualele agitații „stataliste” a lui Dodon sunt de sorginte sovietice, comentează istoricul.
Răzvan Voncu de la adevărul.md îi dedică lui Igor Dodon un comentariu întitulat „Un război civil devastator”. Autorul are în vedere războiul civil din creierul lui Igor Dodon. De-o parte, scrie Voncu, stă iubirea lui fierbinte faţă de „marea ţară de la Răsărit“. De cealaltă, conştiinţa că locuitorii dintre Prut şi Nistru, indiferent ce cred ei înşişi, nu sunt nici ruşi, nici „moldoveni", ci români. Voncu declară că din acest război intern s-ar alimenta „gândirea strategică" a preşedintelui Republicii Moldova, o strategie pe care Voncu o numeşte - scindată, schizoidă şi lipsită de logică, asemeni întregului edificiu clădit de comuniştii ruşi după ocuparea, în august 1944, a teritoriului românesc dintre Prut şi Nistru.
Editorialistul Dumitru Spătaru de pe tribuna.md crede că situaţia politică din R. Moldova s-ar caracteriza aprope perfect cu sindromul Casandrei izvorât din mitologie: foarte mulţi înţeleg că statul se îndreaptă în mare viteză spre prăpastie, dar parcă nu au suficientă putere de convingere pentru a-i face pe toţi să înţeleagă ce se întâmplă şi ce îi aşteaptă. „Parcă suntem blestemaţi, la fel ca şi Casandra, să vedem, să vorbim, dar să nu fim crezuţi. Aşa şi continuăm să balansăm între sindromul Casandrei şi sindromul Stockholm, aşteptând deznodământul. Şi el e previzibil. Pentru că atât sindromul Casandrei, cât şi sindromul Stockholm pun tot mai mult stăpânire pe Moldova,” scrie Spătaru.
Tot pe tribuna.md găsiţi un clasament al celor mai surprinzătoare demisii din 2017. Clasamentul începe cu demisia lui Chiril Lucinschi din deputat, continuă cu demiterea lui Dumitru Braghiș din funcția de ambasador al Republicii Moldova la Moscova, foştii deputaţi liberal-democraţi Victor Roşca şi Liliana Palihovici şi se încheie cu demisiile a șase membri ai Guvernului Filip.
Săptămâna trecută, Guvernul Republicii Moldova împreună cu Reprezentanța în Moldova a Națiunilor Unite au lansat un spot video în care informează că țara noastră și-a asumat angajamentul ca până în anul 2030 „să implementeze cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă pentru a asigura cetățenilor o viață decentă”. Un autor de la Moldnova.eu, Ion Surdu, se întreabă dacă poate deveni Moldova anului 2030 o țară în care să vrei să trăiești? Răspunsurile experţilor citaţi nu inspiră prea mult optimism, ca şi textul articolului în general.
