Analistul politic Igor Volniţchi comentează decizia Partidului Acţiune şi Solidaritate de a o susține pe lidera PSRM, Zinaida Greceanîi, pentru funcția de președintă a Parlamentului. „E vorba fie de o încercare de a debloca situația politică și dialogul cu PSRM, fie e un joc abil al PAS ca să strice anumite aranjamente pe care ei probabil presupun că le-ar putea face PSRM și PDM”, notează Volniţchi citat de tribuna.md.
Deciziile Partidului Acțiune și Solidaritate și Partidului Platforma Demnitate și Adevăr care anunță că vor susține un președinte al Parlamentului înaintat de Partidul Socialiștilor au zădărnicit scenariul socialiștilor și democraților de a avea o colaborare în legislativ, titrează agenţia de presă IPN. Expertul WatchDog Valeriu Pașa vede trei scenarii în situația actuală: votul comun pe un termen determinat între Blocul ACUM și PSRM, alegeri anticipate cu păstrarea actualelor instituții și votul comun al socialiștilor și democraților. „Dacă PSRM va refuza propunerea Blocului ACUM, atunci acest lucru va demonstra că formațiunea face tot posibilul ca PD să rămână la putere. Ceasul adevărului a venit și socialiștii nu mai au nicio scuză să refuze o colaborare cu Blocul ACUM”, punctează Valeriu Paşa.
„Distopie politică la Chișinău. PAS acceptă colaborarea cu PSRM. PPDA înaintează condiții dure”, titrează Vitalie Călugăreanu în corespondenţa sa pentru Deutsche Welle. El aminteşte că după decizia PAS, PPDA a condiționat votarea unui exponent socialist în funcția de președinte al Parlamentului. „Este o mare naivitate să crezi că poți salva Republica Moldova de oligarhie cu ajutorul Rusiei și al lacheilor săi de la Chișinău”, afirmă președintele Asociației pentru Politică Externă de la Chișinău, Victor Chirilă. În articol se amintește că PPDA a impus mai multe condiţii, între ele, adoptarea imediată a „pachetului antioligarhic”, semnarea de către preşedintele Igor Dodon a unui angajament public privind desemnarea Maiei Sandu pentru funcția de prim-ministru şi înaintarea unui candidat la spicher „fără probleme de integritate, neimplicat în scheme de corupție și necertat cu moralitatea”.
Garanțiile cerute de PPDA pentru a vota un reprezentant al PSRM în fruntea Parlamentului ar putea face imposibilă crearea unei majorități parlamentare dintre Blocul ACUM și socialiști, susține comentatorul politic Vlad Țurcanu, citat de Radio Chişinău. „Să admitem totuși că se îndeplinesc toate aceste condiții. Nu s-a spus nimic în declarația liderilor PPDA de Curtea Constituțională, iar ea rămâne în picioare pentru a fi în slujba Partidului Democrat. E de așteptat ca Curtea să intervină și să spună că mai sunt trei săptămâni pe care le-ar putea eventual folosi PD pentru a iniția negocieri cu PSRM”, crede Vlad Ţurcanu.
Editorialistul de la deschide.md, Petru Bogatu, comentează că „Maia Sandu și compania au trecut o linie roșie care le va fi fatală.” „Oricât de rău ar fi Plahotniuc, este inadmisibil să plătești pentru a te debarasa de el cu readucerea benevolă a Republicii Moldova pe orbita Rusiei, mai notează comentatorul. „Viitoarele alegeri, indiferent când se vor desfășura, vor avea alți favoriți în dreapta scenei politice”, crede Petru Bogatu.
Analistul politic Dionis Cenușa consideră că „decizia PAS de a vota un spicher socialist pare a fi cea mai logică din punctul de vedere al strategiei politice, deși foarte târzie”, iar blocul ACUM oricum va trebui să voteze pentru reprezentanții PSRM daca vor sa evite anticipatele. „După spicher, ACUM va trebui să voteze şi alte lucruri pentru a păstra consensul situațional, deoarece socialiștii vor sa guverneze şi să se pregătească de alegeri prezidențiale în 2020, când Dodon vrea sa fie reales”, crede Cenuşă citat de Ziarul de Gardă. „Cât de situațional nu ar fi votul ACUM pentru socialiști, politicul moldovenesc pare sa urmeze o cale conforma calculelor Rusiei, potrivit cărora PSRM primește în final susținerea ACUM”, mai opinează Dionis Cenuşă.
Numărul deputaților PSRM și ai Blocului ACUM nu oferă siguranța votării unui președinte de Parlament, deputați socialiști ar putea compromite înțelegerea dintre cele două formațiuni, printr-un vot negativ dat în cabina de vot, crede comentatorul Andrei Popov citat de cotidianul.md. „Pentru mine asta ar explica calmul suspect manifestat de Vladimir Plahotniuc și Partidul Democrat. Fiindcă în condițiile în care s-ar înfiripa o cooperare tactică reală antioligarhică dintre întreg Blocul ACUM, 26 de deputați, și socialiști, 35 de deputați, consecințele ar putea fi destul de neplăcute pentru democrați. Zădărnicirea votului ar fi prima și imediata și cu foarte mare sorți de izbândă măsură de retaliere”, afirmă Andrei Popov.
O coaliţie între Blocul ACUM şi PSRM se va produce cel mai probabil, crede comentatorul Alexei Tulbure citat de newsmaker.md. El nu exclude că democraţii vor încerca să se opună unei astfel de coaliții prin proteste orientate să împiedice votarea în Parlament. „Mai mult ca atât, dacă e să credem zvonurilor că în ACUM şi în PSRM sunt oameni ai lui Plahotniuc, atunci ei vor încerca din interior să încalce înțelegerea. Vedem că în ACUM sunt oameni care invocă idealuri şi principii pentru a nu vota un spicher socialist”, afirmă Tulbure. Politologul Victor Juc pune la îndoială că socialiştii vor accepta condiţiile PPDA. El nu exclude negocieri între socialişti şi democraţi.
„Cei de la ACUM așa și nu au înțeles că cedările lor în fața PSRM nu au niciun rost. Alianța între PD și PSRM este ca și făcută”, crede fostul ministru al Economiei, Alexandru Muravschi, citat de ziarulnational.md. „Mulți vor spune că politica e murdară, în special cea moldovenească. Nu este chiar așa. Politica este un joc, mai bine spus o luptă. Câștigă cel care are o tehnică mai bună și folosește procedee secrete. Diletanții nu au loc pe covorul de luptă. Așa că unica perspectivă a celor de la „ACUM” este opoziția. De comportamentul lor în opoziție depinde dacă vor rămâne în politica mare sau nu”, conchide Muravschi.
Editorialistul Ziarului Naţional, Nicolae Negru, comentează că „alianță PAS-PSRM nu e nici măcar monstruoasă, căci o alianță „monstruoasă” poate fi funcțională, pe când șanse ca aceasta să se constituie și să funcționeze sunt minime”. El aminteşte că votarea Zinaidei Greceanîi în funcția de președintă a Legislativului nu e singura condiţie a socialiştilor. „Dacă se va ajunge la formarea Guvernului, Maia Sandu va trebui să-și asume și celelalte condiții, în special, legea privind statutul de limbă de comunicare interetnică pentru limba rusă… numirea unor miniștri socialiști la Externe, MAI, Apărare și Reintegrare”, menționează Negru.