„Brusc, distopiile au devenit plauzibile. Există această teamă inerentă care însoțește știrile politice ale perioadei. Această teamă că nimeni nu vrea să mai asculte de nimeni, că e târziu pentru negociere și compromisuri decente și că ne apropiem de expirarea termenului de garanție al înțelegerilor care au făcut ca societățile noastre să funcționeze în parametri acceptabili. Bântuie frica de profețiile din ficțiuni”. Am citat din articolul lui Teodor Tiță din Dilema Veche. El vorbește despre senzația omului de azi că asistă „la un congres mondial al tuturor relelor trecutului”. ”Grupuri de americani albi se tem că vor fi înlocuiți de minorități, polonezii se tem de ruși, românii de homosexuali, ungurii de vecini, francezii de musulmani, britanicii de propria statură, rușii de toată lumea și tot așa, într-un soi de spirală a fricilor reale sau inventate în care principala metodă de apărare a devenit atacul. Atacul orb, neinspirat și necalculat care nu face decât să producă victime și, odată cu fiecare victimă, și mai multă teamă, și mai multe frustrări”, scrie Teodor Tiță. În acest context, el pomenește și strania prezență a imaginii lui Corneliu Zelea-Codreanu la un marș al extremei drepte din Charlottesburg. „Găsesc cumva trist faptul că singura idee politică românească ce a fost vreodată exportată în lume aparține liderului criminal al unui cult milenarist dispărut de foarte multă vreme. Nu știu câți oameni mai au răbdare azi să citească rândurile lăsate în urmă de Codreanu. Nu e nimic de reținut de acolo în afară de recursul la ură, izolaționism și etnicism searbăd. Ficțiunea vândută de liderul Legiunii ca proiect politic nu oferă, în fapt, nimic. Nici măcar celor cărora le e dedicată”. Comentatorul publicat de Dilema Veche crede că „Simbolurile pot fi reciclate, dar istoria nu o repetăm”. În schimb, faptul că oamenii caută să înțeleagă ce se întâmplă consultând ficțiunile experiențelor anterioare ale istoriei e semn de dezorientare. Este România, în mod special, vunerabilă? „Se poate întoarce Căpitanul? Cu siguranță nu, spune Tiță. Dar în numele său și profitând de dezinteresul nostru comod se pot încă produce multe dezastre”.
Doi comentatori ai României libere se ocupă de abuzurile și derapajele morale ale actualei guvernări din România. Grigore Cartianu scrie despre „căpușele agresive” care se hrănesc din bani publici – e vorba de rubedeniile de tot felul ale celor aflați la putere și jurnalistul pune totul sub semnul declarației aiuritoare a unui pesedist binecunoscut: Eugen Nicolicea: „Dacă alegi o rudă genială care a luat Premiul Nobel în dauna unui prostălău care nu e rudă cu tine, evident că nu e niciun conflict de interese“. Urmează o listă lungă de nepoate, neveste, șoferi și aghiotanți înscăunați și reînscăunați în posturi din ce în ce mai profitabile.
Mihai Duță se referă la îndemnul cinic al premierului Mihai Tudose: întoarceți-vî acasă, români, „aveți la ce!”. „Haideți înapoi că ar mai fi nevoie de niște fraieri care să plătească dări la stat, că nu prea mai sunt bani de prăduit!” sună și traducerea lui comentatorului de la România liberă.
Se împlinesc 30 de ani de la moartea filozofului Constantin Noica. Andrei Pleșu scrie în Dilema Veche sub imperiul impresiilor din ultima vizită Păltiniș. Dacă ar mai fi trăit, cu siguranță Noica n-ar mai fi ales același loc de recluziune. Defrișări, betoane, drumuri cu gropi, lume, localuri, biserică enormă ridicată lângă modestul schit la umbra căruia își doarme Noica somnul de veci.
