Acţiunile de bună credinţă şi sprijin ale României faţă de Republica Moldova au intrat în faza „nici o faptă bună nu va rămâne nepedepsită”, consideră Iulian Chifu în analiza publicată în Adevărul. El se referă în primul rând la lipsa de reacție a opoziției politice și chiar a liderilor de opinie față de pozițiile fățiș antiromânești și proruse ale președintelui Igor Dodon. România e mai degrabă criticată de opoziție că acordă sprijin regimului Dodon. Cam același lucru tinde să se spună și despre ajutorul pe care îl poate da Uniunea Europeană, și pentru care guvernul de la Chișinău se luptă totuși. Igor Dodon a decretat anul 2018 anul Ștefan cel Mare, iar această decizie trebuie privită ca o „impietate”, socotește analistul, pentru că președintele Republicii Moldova nu recunoaște existența Moldovei de la 1991, când s-a declarat independentă, ci revendică „vechimea Republicii Moldova, (...) din perioada principatului medieval Moldova”, pe care o contrapune „unei variante de stat modern român plasată de istoriografia moldovenistă la Regulamentele organice – prima Constituţie a Principatelor române 1821-1829 – la Unirea Principatelor de la 24 ianuarie 1859, sau chiar la 1 decembrie 1918. Deci la România Modernă şi intrarea în Epoca Contemporană”. Iulian Chifu scrie și despre ruptura gravă dintre elitele intelectuale ale Republicii Moldova și politicieni, ceea ce nu va fi de folos la o eventuală schimbare de putere. Pentru că totuși Igor Dodon pierde electorat atâta timp cât se declară doar președintele celor care l-au votat. Rezultatele deja vizibile ale intrării în vigoare a Acordului de liber schimb cu Uniunea Europeană indică clar care este direcția corectă.
Și la București se vorbește despre lideri politici care își taie singuri craca de sub picioare. Cătălin Prisăcariu, de la România liberă, spune că Liviu Dragnea liderul Partidului Social-Democrat a depășit limita când a anunțat că s-a intrat în faza „beligerantă”. „Șeful PSD a dat semnalul că urmează victime, că nu e pregătit să se predea. (...) a trasat linia războiului: de o parte se află el cu loialii politici din Parlament, de cealaltă – toți cei care nu-l susțin, în orice instituție s-ar afla (Guvern, justiție, servicii, Președinție)”. Dragnea știe că nu mai controlează tot partidul, ci doar Parlamentul, dar prin intermediul Parlamentului poate da legi care să ciuntească serios statul de drept și instituțiile sale.
Și Andreea Pora vorbește în revista 22 despre depășirea liniei roșii de către Dragnea. Motivul e simplu: omul e încolțit, știe că nu mai are sprijin cam de nicăieri și încearcă prin orice mijloace să amâne scadența. Îl îngrozește amintirea cazului Adrian Năstase, fostul premier care a făcut închisoare pentru corupție. „Dragnea începe să înțeleagă că nu mai are scăpare, nu mai are protecție și nu mai poate negocia. De aceea, scrie Pora, războiul lui va fi feroce, nu este vorba doar să reziste în fruntea partidului și a guvernului până la viitoare alegeri, ci să-și securizeze libertatea și după”.
