Unul dintre bloggerii publicați de Adevărul, Vlad Epurescu, scrie despre cel de-al cincilea summit al Parteneriatului Estic care a avut loc azi la Bruxelles. Moldova s-a prezentat oarecum „împleticită” după alegerea unui președinte pro-rus care a promis că, dacă socialiştii câştigă alegerile parlamentare în 2018, va rupe Acordul de Asociere cu UE. Din partea Uniunii, așteptările au fost mari: Moldova e considerată, alături de Georgia şi Ucraina, „în rândul ţărilor din acest club cu cele mai mari ambiţii de a se şlefui după modelul şi valorile Uniunii Europene”. Eșecul Parteneriatului Estic „ar fi o catastrofă pentru Republica Moldova”, scrie Vlad Epurescu. El înșiruie realizările din această perioadă. Printre cele care ar fi trebuit să convingă destui moldoveni se numără eliminarea vizelor, de care au beneficiat deja peste 1 milion de oameni care au călătorit în occident, și peste 3200 de studenţi care au primit burse prin programul Erasmus. 66% din exporturile Moldovei merg în prezent spre Uniunea Europeană, s-au deschis cam 5000 de afaceri cu bani europeni și recent s-a semnat la Bruxelles şi un acord de împrumut în valoare de 100 de milioane de euro. O primă tranşă va veni în primele luni ale lui 2018. În plus, Uniunea este decisă să participe pe mai departe la consultările privind situația din Transnistria. Pe scurt, consideră comentatorul politic, „Uniunea Europeană este populară, dar forţele politice pro-europene din Republica Moldova nu prea sunt”.
Mediafax citează unimedia.info pentru declarația președintelui Igor Dodon că „îşi doreşte ca ţara sa să devină o republică prezidenţială, în contextul în care socialiştii moldoveni au strâns peste 300 de mii de semnături pentru această cauză”. Motivarea este însă interesantă: „Astăzi, e clar că reinstaurarea ordinii în ţară, eradicarea criminalităţii şi a corupţiei sunt posibile doar prin metode şi măsuri drastice”, a spus Dodon și a adăugat: „Următoarele alegeri parlamentare vor fi cele mai importante din istoria ţării noastre. În cadrul acestora, se va decide dacă va continua sau nu să existe Moldova”.
Guvernul de la București caută în continuu modalități de a aduce mai mulți bani la buget. Promisiunile din campanie, și așa respectate cam din avion, costă foarte mult. Următoarea categorie căreia i se pregătește o surpriză neplăcută sunt studenții. Adrian Niță scrie și el pe blogurile Adevărul că se discută adoptarea unui act normativ care i-ar obliga pe absolvenții de facultate să lucreze în România un număr de ani egal cu cel al anilor de studiu, iar dacă nu, să returneze sumele investite de stat în educația lor. „Măsura avută în vedere de minister, scrie Adrian Niță, este nu numai imorală şi ilegală (anticonstituţională şi contravenind tuturor reglementărilor europene), dar este şi extrem de periculoasă pe termen mediu şi lung. (Asta) va face ca statul să nu se mai intereseze de nici un fel de măsuri de rezolvarea problemei de la care s-a plecat”. Statul preferă să obțină bani de la cei plecați,în loc să crească salariile medicilor şi profesorilor, să aloce de la buget 6 la sută pentru educaţie şi 1 la sută pentru cercetare. Dacă nu se schimbă nimic, în scurt timp tinerii vor pleca imediat după absolvirea liceului, cu costuri și mai mari pentru viitorul României.