Linkuri accesibilitate

Moda populismului naționalist (Alin Seserman/Evenimentul zilei)


Modelul „noaptea ca hoții” (Cătălin Prisăcariu/România liberă).

O analiză semnată de Iulian Chifu pe blogurile Adevărul arată că relațiile ruso-americane se găsesc la cel mai jos nivel de la războiul rece încoace. Vizita secretarului de stat american Rex Tillerson la Moscova și cele 6 ore de discuții încordate au fost urmate de o conferință de presă cu declarații în termeni aleși cu mare grijă diplomatică. Cele două puteri nucleare se găsesc acum „faţă în faţă, cu mâna pe trăgaci”. Cel puțin așa apreciază analistul citat. Totul s-a schimbat odată ce președintele american Donald Trump și-a intrat deplin în atribuții. De unde Rusia credea că a tras lozul câștigător cu Trump, acesta a bulversat toate cutumele politicii internaționale, abordând fără inhibiții lideri importanți pe care nu-i cunoștea și dosare pe care nu le putea susține în detaliu. A fost cam dramatic cu Angela Merkel, dar, arată Chifu, la întâlnirile următoare Trump s-a prezentat mai bine. Imprevizibilitatea acestui lider politic l-a pus în umbră pe Vladimir Putin care, în 2017, în mod clar nu mai ține capul de afiș. Rusia e chiar în oarece defensivă, crede Chifu. Statele Unite au la îndemână mijloacele să puncteze ca învingători pe teatre de conflict eventual alese chiar de ei și acesta ar fi suspansul principal al perioadei care urmează. Fapt e că dialogul de la Moscova, menit să relanseze cumva relația bilaterală, nu a făcut decât să arate limpede că Trump nu e dispus să-i facă concesii lui Putin. Îi condiționează ferm eventuala colaborare. Retragerea din Ucraina și neintervenția în Siria ar fi principalele condiții.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:23 0:00
Link direct

„Am ajuns să o vedem și pe asta. Parlamentarii Partidului Social-Democrat anchetează privatizările efectuate în toți acești ani”. Privatizări decise tot de PSD, arată Alin Seserman într-un articol din Evenimentul zilei. Nu e decât una din manevrele specifice liderului PSD, Liviu Dragnea, care, împreună cu colegii săi de partid, nu urmăresc decât să strângă voturi. E la modă populismul naționalist, merg pe linia asta, dacă s-a compromis socialismul, aproape că se dezic de el”, după ce PSD prin europarlamentarii săi au promovat prin vot toate relele socialismului. Exemplul cu persoanele de același sex este cel mai grăitor. PSD a votat toate legile în Parlamentul European ca aceste persoane să beneficieze de toate drepturile, iar în țară vor referendum împotriva lor. Niște ipocriți și mincinoși la drumul mare”, e concluzia comentatorului.

În România liberă, Cătălin Prisăcariu e îngrijorat că modelul „noaptea ca hoții” (expresie consacrată de adoptarea în miez de noapte în această iarnă a unei ordonanțe controversate) e transmis în mod periculos către generațiile mai tineri. Presa a făcut public cazul președintelui organizației de tineret a PSD, Gabriel Petrea, care a adunat, nu se știe cum, într-o perioadă foarte scurtă o avere impresionantă. Ce e cu adevărat surprinzător este cum apare ea în declarația de avere a politicianului junior: foarte ingenios camuflată prin împrumuturi date. Asta, consideră Cătălin Prisăcariu, dovedește ce putere are următoarea generație de politicieni de acomodare la metodele corupției.

Pe site-ul contributors.ro, Ioan Stanomir observă că „regimul instalat în România după alegerile din decembrie anul trecut are o singură agendă, vizibilă şi agresivă: consolidarea privilegiilor şi eliminarea obstacolelor care pot periclita ascensiunea domnului Dragnea”. Ținta lui e să ajungă șef de stat, singura poziție din care poate controla deplin justiția. E imposibil? Liviu Dragnea nu trebuie subestimat, avertizează comentatorul.

XS
SM
MD
LG