Linkuri accesibilitate

Cine și cum mobilizează electoratul din Transnistria (Aktual24)


Noutăți în presa din România.

Revista presei de la București
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:13 0:00
Link direct

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, le răspunde celor trei asociații de magistrați din România care au acuzat-o că dorește să-și subordoneze justiția. Criticile aveau în vedere o revocare de acum o lună, a controversatului judecător Vladislav Clima. În replica dată, Maia Sandu afirmă că cele trei asociații fac campanie electorală: „Nu știu dacă Consiliul Superior al Magistraturii din România le-a permis acestor asociații să facă campanie electorală în Republica Moldova”. Maia Sandu a mai declarat, și G4Media reproduce, că „forțele corupte de la Chișinău încearcă din greu să se opună venirii la putere a forțelor proeuropene anti-corupție și reformelor pe care acestea vor să le implementeze rapid în Republica Moldova”. Recent eliberat din închisoare, prin incompetența Parchetului general, susține președinta țării, omul de afaceri Veaceslav Platon s-ar afla în spatele acestor atacuri venite din dreapta Prutului. „Lui Platon îi este frică de faptul că în următorul Parlament va fi o majoritate de oameni cinstiți, pe care n-o să poată să-i cumpere”.

Aktual24 scrie că „patru specialişti ruși în campanii electorale și manipulare electorală se află acum la Chişinău, trimiși de Moscova, pentru a ajuta blocul comunisto-socialist împotriva PAS, partidul Maiei Sandu”. Sunt alte persoane decât cele trimise anul trecut ca să-l facă președinte pe Igor Dodon, dar sunt coordonate de aceeași Olga Grak. Știrea mai arată că polit-tehnologii ruși intenționează să organizeze pe 11 iulie transportul a „50.000 de votanți transnistreni la secțiile de votare din Moldova, cu scopul de a se asigura ca obțin cât mai multe mandate pentru blocul comuniștilor si socialiștilor”. Transnistrenii sunt amenințați că dacă nu votează își pierd locurile de muncă. Alteori se „apelează la patriotismul lor, bani și stimulente – le plătesc bani în plus la salarii, bonusuri, sau le oferă zile de concediu. (…) grupul plănuiește să plătească 1000 de lei fiecărei persoane, sumă din care colaboratorii de la Tiraspol si-au oprit deja o ”taxa” de 500 de lei”, scriu jurnaliștii de la Aktual24.

Pe blogurile Adevărul, Ștefan Morar scrie cum l-a cunoscut pe George Simion: „într-un grup de studenţi internaţionali, fiind într-o excursie de studii în Europa de est”. Mai precis, în cadrul unor întâlniri cu reprezentanți ai societății civile, printre care și Acțiunea 2012. Nu cunoștea nicio limbă străină. „Ni s-a spus că România se poate uni cu Moldova pe modelul Germaniei, că pe ambele maluri ale Prutului există o majoritate dornică de unire, însă tocmai Germania se opune unirii. Asta i-a deranjat şi pe colegii mei nemţi care au sesizat intenţia de manipulare”. Ștefan Morar atrage atenția că partidul co-fondat de George Simion, AUR, nu trebuie minimalizat. Are un program subțire, dar se remarcă prin „simplitatea şi asumarea caracteristică naţionalist-populiştilor”. Teama față de George Simion, scrie autorul, „trebuie canalizată (…) pentru împingerea acestui partid în dizgraţie prin guvernare sănătoasă, care să ducă la eliminarea fricilor celor care votează astfel de politicieni”. Din păcate, „personajele istorice nu apar doar de două ori, prima oară ca tragedie şi a doua oară ca farsă, aşa cum spunea un clasic. Acestea apar şi a treia oară, ca bătaie de joc. În cazul nostru, tragedia naţională e reprezentată de Ion Antonescu, iar farsa de către Vadim Tudor”. Se subînțelege că liderul AUR ar candida la a doua revenire.

XS
SM
MD
LG