S-au scurs 50 de ani de la evenimentele din 1968, evenimente care au zguduit Apusul şi Răsăritul, prin ceea ce a fost mişcarea studenţească de protest, anti-autoritară, şi prin experimentul eşuat din Cehoslovacia, intrat în istorie sub denumirea, Primăvara de la Praga. În ultimele luni s-a tot vorbit despre revolta studenţilor din Franţa, din mai 1968. În context vest-european, centrele universitare din Berlinul Occidental şi Frankfurt pe Main au avut un rol tot atît de important ca şi Parisul sau Universitatea din Berkley (California).
La Berlin s-a inaugurat acum o expoziţie dedicată revoltei din 1968. Expoziţia este găzduită de muzeul din Vila Oppenheim, situată în cartierul Charlottenburg (Wilmersdorf). În Charlottenburg se află celebrul bulevard Kurfürstendamm şi biserica memorială Gedächtniskirche, o clădire simbol, pe care o vizitează, probabil, toţi cei care vin la Berlin. Acest cartier a devenit în 1968 „centrul revoltei”, precum se poate citi şi pe afişul expoziţiei din Vila Oppenheim.
Expoziţia cuprinde numeroase fotografii realizate de fotoreporterul Klaus Mehner, o cronică a evenimentelor şi publicaţii redactate de protagonişti ai revoltei, organizată, în primul rînd, de către studenţii de la Universitatea liberă (Freie Universität – FU) din Berlinul Occidental.
Primele proteste au izbucnit deja în 1967, cînd, la data de 2 iunie, a fost împuşcat studentul Benno Ohnesorg. Studentul se afla în preajma unor manifestanţi de stînga care protestau împotriva şahului Persiei, în vizită la Berlin. Cel care a tras a fost poliţistul Karl-Heinz Kurras. Post-mortem, Ohnesorg devenise figura simbol pentru cei care la sfîrşitul anilor 1960 s-au alăturat mişcării anti-autoritare de protest care cuprinsese centrele universitare occidentale. După moartea violentă a studentului au circulat o mulţime de speculaţii politice.
Abia în 2009 s-a aflat că poliţistul Karl-Heinz Kurras, cel care l-a împuşcat pe Ohnesorg, a fost un agent al Securităţii est-germane Stasi. Sub numele conspirativ de „Otto Bohl”, Kurras a transmis poliţiei secrete est-germane informaţii legate de aparatul de poliţie vest-berlinez. Se ştia că Stasi are un agent în rîndurile poliţiei vest-berlineze, dar acesta niciodată nu a putut fi identificat. Karl-Heinz Kurras a murit în 2015. El a refuzat să vorbească despre colaborarea sa cu Stasi. Tot aşa şi despre focul letal din 1967. Între timp s-a aflat că nu a acţionat în urma unor ordine primite de la Stasi. De asemenea se mai ştie că nici nu fusese condamnat pentru fapta comisă. (Alte detalii: „Cazul Kurras - din nou despre Stasi și Oficiul Gauck” şi „Terorist, negaţionist şi presupus agent Stasi”.
Despre 1968 circulă astăzi atît legende nostalgice, cît şi tezele contestatarilor mişcării.
O figură centrală a revoltei anti-autoritare din Berlin fusese Rudi Dutschke. Născut în 1940, Dutschke a locuit, pînă-n 1961, în partea răsăriteană a oraşului, stabilindu-se ulterior în vest. Din pricina acţiunilor de solidarizare cu muncitorii răsculaţi, în 1953, în RDG, şi cu cei din Ungaria, în 1956, a intrat în conflict cu aparatul partidului.
Inspirat din teoria critică a Şcolii de la Frankfurt, Dutschke devine în a doua jumătate a anilor 1960 unul dintre liderii charismatici ai studenţilor. În presa conservatoare şi de bulevard, Dutschke era descris drept inamicul public nr. 1. Pe data de 11 aprilie 1968 s-a tras asupra lui. Dutschke a fost grav rănit. A scăpat cu viaţa, dar avea sănătatea zdruncinată. A murit prematur, în 1979.
Despre 1968 circulă astăzi atît legende nostalgice, cît şi tezele contestatarilor mişcării. Conştientă de însemnătatea istorică a momentului 1968, Hannah Arendt a precizat într-o scrisoare trimisă filozofului Karl Jaspers: „Copiii secolului viitor vor învăţa cîndva despre anul 1968 aşa cum am învăţat noi despre 1848.“
